Seara, când sunt istovit de truda zilei, nu am poftă de rugăciune. De altfel, pentru ce să mă rog?

Dar cum este cu putinţă să nu ai nici o dispoziţie să comunici cu Domnul, chiar şi când eşti istovit trupeşte? Nu cumva crezi că doar petrecerile îl revigorează pe om? Nu, acestea îl istovesc mai mult, în vreme ce rugăciunea atrage harul dumnezeiesc, care odihneşte sufletul şi trupul!

Deci, nu vă rugaţi pentru că sau sunteţi mânioşi pe Dumnezeu, sau credeţi că nu aveţi nevoie de El.

Pentru ce să mă rog? Vă întrebaţi din nou. Simţiţi şi suficientă satisfacţie de sine. Sunteți sătui si nu vreţi să cereţi...

În fiecare seară, oricât de obosiţi ați fi, nu pregetaţi să alergaţi la Acela. Să vă rugaţi în genunchi sau şezând. Şi, când puteţi, să vă ridicaţi în picioare. Nu are atâta importanţă poziţia, este suficient să faceţi rugăciune.

Să vă rugaţi Domnului pentru ziua care a trecut, oricât de grea a fost, să-l rugaţi pentru o noapte bună şi să cereţi iertare, cu pocăinţă adâncă, pentru greşelile voastre!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 54)