Picătura de Carte | Un nou dar Filocalic

Dincolo de a fi un simplu dosar istoric – cum ar putea crede câte unii – volumul propus de Părintele Ioan I. Ică jr. obligă la cercetare, la acrivie în mărturisire și la echilibrarea în rugăciune a căutării răspunsului Bisericii la vremurile prin care străbate Istoria. Frumusețea textelor, metafora care luminează credinței fundamentele, profunzimea acestora sunt lecții vii despre modul în care gândirea asupra revelației biblice și hristologiei  dogmatice au dăruit neprețuita rugăciune „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne”. Părintele Ică ne (re)construiește icoana umană a acestei rugăciuni.

De curând, editura Deisis ne-a dăruit un volum asupra rugăciunii lui Iisus în Bizanț, traducerea și studiul aparținând Părintelui Ioan I. Ică. jr: „Rugăciunea lui Iisus în Bizanț – manifeste hrisostomiene și comentarii” (Deisis, Sibiu, 2021, 174 pg.). Volumul, mergând pe urmele cercetărilor din ultimii ani, propune o reflecție românească asupra textelor consacrate ca fiind dosarul „hrisostomian” ce alcătuia lecția de îndemn și fidelizare în practicarea rugăciunii inimii – extrem de populară în ethosul Bizanțului secolelor XI-XV. Sunt texte alese, comentate și, îndrăznesc, trăite de comunitățile creștine ale veacurilor amintite care confirmă ceea ce Prologul Filocaliei grecești (tipărite la Veneția în 1782) invoca, socotind pe Sfântul Ioan Gură de Aur drept promotor al rugăciunii lui Iisus. Studiul Părintelui Profesor Ioan I. Ică jr. – Sfântul Ioan Hrisostom și rugăciunea lui Iisus (O epistolă isihastă „hrisostomiană” aduce un aport de referință în teologia noastră asupra acestei problematici; ...și renașterea filocalică din veacul XVIII; Edițiile occidentale: între apocrif „inept” și „comoară ascetică”; Controverse în jurul „metodei” de rugăciune isihastă. O monografie de spiritualitate clarificatoare; Ediția critică și luminile filologiei; Documente esențial al spiritualității bizantine; Restituirea textului-sursă – „canonul” eremitului Ioan; O remarcabilă interpretare duhovnicească; Surprizele receptării în mediul slav; Rugăciunea lui Iisus, controversată de la origini; Comentariile bizantine la rugăciunea lu Iisus, pp. 101-171) – contextualizează nu doar perimetrul istoric al dezvoltării unei întregi spiritualități isihaste, ci și mecanismele ei extrem de fine – clarificări, tensiuni și detensionări, aglutinări de sens – ale conținuturilor și formelor legate de teologia rugăciunii. Studiul este așezat la sfârșitul unei antologii filocalice autentice. Mai întâi cunoaștem textele patristice și teologice – cu rezonanță omiletică – propuse de traducătorul nostru oferite în două capitole:

  1. Sfântul Ioan Hrisostom despre rugăciunea lăuntrică: La Ana, mama lui Samuel (1 Regi 1,12-13) (Antiohia, 387); La Matei 6, 6 (Antiohia, 390) și La femeia cananeeancă (Matei 15, 22-28) (pp. 7-14);
  2. Manifeste „hrisostomiene” pentru practicarea rugăciunii lui Iisus: Epistolă către monahi (cca 1300); Epistolă către egumen – care a cerut de la el să-i trimită un canon/o regulă de învățătură duhovnicească spre folosul său și al fraților celor împreună cu el (secolul XI); Petru Damaschinul – Explicare din Hrisostom (cca 1160); Ioan, monah eremit – Expunerea unui canon/ reguli  pentru un iubitor de Dumnezeu (cca 1000) (pp. 17-70) ; III. Comentarii – 1. Un comentariu filozofic. Mihai Psellos (+1078). Explicare la „Doamne miluiește”; 2. Comentariu dogmatic anonim la rugăciunea lui Iisus în trei variante; 3. Marcu Eugenicul (+1445). Despre vorbele din dumnezeiasca rugăciune „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!” (cca 1420); 4. Tâlcuire la „Doamne miluiește” (Philokalia, 1782)(pp. 93-97).

Dincolo de a fi un simplu dosar istoric – cum ar putea crede câte unii – volumul propus de Părintele Ioan I. Ică jr. obligă la cercetare, la acrivie în mărturisire și la echilibrarea în rugăciune a căutării răspunsului Bisericii la vremurile prin care străbate Istoria. Frumusețea textelor, metafora care luminează credinței fundamentele, profunzimea acestora sunt lecții vii despre modul în care gândirea asupra revelației biblice și hristologiei  dogmatice au dăruit neprețuita rugăciune „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne”. Părintele Ică ne (re)construiește icoana umană a acestei rugăciuni.

Finalul studiului, mângâietor pentru noi toți: „Rezumat al rugăciunii lui Iisus – al lui „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă/ne”, ea însăși un rezumat al întregului creștinism – neîncetatul „Doamne miluiește” care răsună la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox și însoțește rugăciunile fiecărui creștin în parte la altarul inimii, este rugăciunea neîncetată, respirația duhovnicească a sufletului, al cărui scop ultim – formulat admirabil de „epistolele” monahale „hrisostomiene”, lecturi isihaste ale omiliilor despre rugăciune ale marelui predicator Gură de Aur – este nu altul decât ca inima să înghită pe Domnul și Domnul să înghită inima” (pg. 171). O, frumusețea teologiei celei desprinse din rugăciune!

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie