Fără biserică, preotul nu poate sluji. Şi pentru că micuţa biserică e întotdeauna prea mare, şi poate fi văzută şi confiscată de duşmani, noi am găsit o biserică pe care nici un poliţist din lume n-o poate confisca. În caz de nenorocire, dacă preotul nu are antimis, el poate sluji Sfânta Liturghie pe pieptul unui alt preot. Al doilea preot se întinde pe spate, acolo unde se află, în închisoare, în lagăr, în ocnă, şi preotul care slujeşte, punând sfintele vase pe pieptul preotului frate, slujeşte pe trupul său ca pe un altar sfânt. Iar dacă, din nenorocire, duşmanul ucide toţi preoţii, dacă nu mai rămâne decât unul singur, şi acela poate sluji, fără biserică, fără antimis, fără pieptul celui de-al doilea preot care să-i slujească drept altar: el poate sluji pe pieptul oricărui creştin. Orice om poate ţine loc de altar. Orice om poate înlocui biserica cu trupul său. Pieptul omului înlocuieşte în mod valid cea mai frumoasă, cea mai sfântă şi monumentală catedrală din lume.

(Virgil Gheorghiu, Tatăl meu, preotul, care s-a urcat la cer, Editura Deisis, pp. 167-168)