„Plictiseala este un păcat a cărui obârșie se află în lipsa de iubire față de creațiune”
Nu sunt din lume, dar sunt în lume și atâta vreme cât sunt pe acest pământ, datori sunt a-l îngriji în toate felurile.
Citirea atentă a capitolului 17 din Evanghelia lui Ioan dezminte pe cei, pe care lumea aceasta îi plictisește precum și pe cei care se dezinteresează de treburile ei. Domnul, în rugăciunea pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii, nu se roagă pentru scoaterea oamenilor din lume (versetul 15), ci spune cu totul altceva; că nici El, nici credincioșii Lui nu țin de lume, de spiritul ei viclean (versetul 16).
Așa fiind, conducătorii popoarelor și ai treburilor obștești n-au dreptul să nu se străduiască din răsputeri a face viața oamenilor mai bună și funcționarea aparatelor administrative mai eficientă: (Idem Pavel la Coloseni 3, 23: „Orice lucrați, lucrați din toată inima ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni”). Iar indivizii nu sunt, sub cuvânt de credință, îndrituiți a încerca față de viață simțăminte de plictiseală și față de semenii lor simțăminte de nepăsare. Nu sunt din lume, dar sunt în lume și atâta vreme cât sunt pe acest pământ datori sunt a-l îngriji în toate felurile.
Dezinteresarea este o erezie izvorâtă din cu totul greșita interpretare a capitolului 17 de la Ioan, iar plictiseala este un păcat a cărui obârșie se află în lipsa de iubire față de creațiune.
(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 274)
Fiecare dintre noi își scrie propria-i poveste
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro