Pocăinţa este botezul lacrimilor. Prin pocăinţă omul se botează din nou, renaşte. Sfântul Apostol Petru, prin lepădarea sa, L-a trădat într-un fel pe Hristos, dar deoarece a plâns cu amar, a primit iertare pentru căderea sa. Adică pocăinţa sinceră ce a arătat-o, l-a spălat, l-a curăţit iarăşi. Vezi, Dumnezeu mai întâi a făcut pământul, marea, toată creaţia şi după aceea a luat pământ şi l-a plăsmuit pe om. Omul mai întâi se naşte trupeşte şi după aceea, la Botez, se naşte duhovniceşte din zidirea lui Dumnezeu, din apă şi de la Duhul Sfânt, din Harul dumnezeiesc - din apă şi din Duh - şi se face om nou.

- Părinte, adică precum atunci Dumnezeu a luat pământ şi a plăsmuit, tot astfel şi acum, la Botez, foloseşte apa ca să-l plăsmuiască din nou?

- Da, apa are semnificaţia curăţirii, de aceea preotul, în timpul Botezului, îl afundă pe om în apă. Omul se spală de păcatul strămoşesc, se curăţă de păcate, îl umbreşte Harul lui Dumnezeu, se îmbracă în Hristos şi devine un om nou, renăscut. Aceasta este lucrarea Botezului. I-a spus-o clar Hristos lui Nicodim, atunci când acela L-a întrebat cum se poate renaşte omul: Amin, amin, spun ţie, dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea intra în împărăţia lui Dumnezeu. Prin Botez, făptura căzută devine o creatură nouă şi desăvârşită a lui Dumnezeu. De aceea, omul care nu întinează Sfântul Botez are mult Har dumnezeiesc. Dar şi atunci când îl murdăreşte, există Botezul pocăinţei. Dacă îşi simte greşeala şi îl doare pentru ea, se spală într-un fel cu lacrimile pocăinţei şi vine iarăşi Harul lui Dumnezeu.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 176-177)