Pocăinţa dimpreună cu spovedania sunt inima pregătirii pentru împărtăşire. Nevoinţele premergătoare, slujesc drept pregătire pentru ele, iar Sfânta Împărtăşanie încununează şi desăvârşeşte totul. Fără adevărată pocăinţă şi mărturisire nevoinţele rămân neroditoare, iar Sfânta Împărtăşanie nu va fi spre tămăduirea sufletului şi trupului. Să intrăm, deci, în noi înşine şi să ne îndeletnicim cu aceasta aşa cum trebuie. Mărturisirea păcatelor nu ridică mari greutăţi atunci când omul reuşeşte să aibă stăpânire de sine şi să ia hotărârea de a lăsa păcatul; dar omul nu dobândeşte stăpânire de sine până ce nu se pocăieşte; nu se pocăieşte atâta vreme cât nu se osândeşte şi nu se osândeşte până ce nu-şi cunoaşte păcatele sale. Deci, totul în pocăinţă pleacă de la cunoaşterea păcatelor proprii.