Cuvioasa Parascheva, acum tu ești Sfânta noastră!
Cuvioasă Parascheva,
Îmbrăcată-n schimă-albastră,
Mielușeaua lui Hristos,
Acum tu ești Sfânta noastră!
Cuvioasă Parascheva,
Din pruncie-ai fost aleasă
Chiar de Tatăl Cel din ceruri,
Să-I fii Domnului mireasă.
Tu ai fost izvor al milei
Încă din copilărie:
Miluit-ai toți săracii
Cu preaplină dărnicie.
Arătat-ai la orfani
Părintească gingășie,
Erai cum vroia Hristos
Ucenicii Lui să fie!
N-a fost văduvă săracă,
Nici copil mai sărăcuț,
Ca să iasă de la tine
Făr-o pâine și-un bănuț...
Cuvioasă Parascheva,
Te iubea Domnul din cer:
Dădeai haina de pe tine,
Rămânând goală în ger!
Mult te mai certau părinții
Că dădeai la toți cu milă,
Dar tu le răbdai pe toate,
Fiind blândă și umilă.
Anii au trecut în grabă...
Înțeleaptă și frumoasă
Cum erai, toți flăcăii
Te-ar fi vrut pe loc mireasă!
Deci, ți-au hotărât părinții
Să te dea prin cununie
Unui tânăr de neam mare,
Să duci trai în bogăție.
Soțul ideal, se pare:
Educat, bogat, frumos,
Dar pe tine, Cuvioasă,
Te-alesese chiar Hristos!
Ardea inima în tine
Cu un foc nepământesc,
Căci tânjeai în mare taină
După Mirele ceresc!
Însăși Floarea fecioriei,
Ea, Preasfânta Născătoare,
Te dorise să-i faci parte
Din cortegiul de fecioare!
Deci, lăsându-ți scumpa mamă
Plânsă și îndurerată,
Ai plecat, fugind de-acasă
Într-o noapte înstelată.
Fără traistă, fără ploscă,
Fără bani pentru o pâine,
Tu ți-ai pus nădejdea-n Tatăl,
Pentru ziua cea de mâine!
Ai plecat spre zări albastre,
În orașe neștiute.
Domnul te-a umbrit cu Harul,
Pe poteci necunoscute.
Căutând tu zi și noapte
Fericirea veșniciei,
Ai deprins cu iscusință
Tainele călugăriei.
Câte lupte cu vrăjmașul,
Paraschevo, ai mai dus,
Dar le-ai câștigat pe toate
Cu puterea lui Iisus!
Pretutindeni, monahismul
Te cinstește cu uimire,
Lăudându-ți viața aspră
Ce-ai trăit-o-n mănăstire.
Demonii se-nfricoșează
Auzind doar, al tău nume:
N-a fost tânără vreodată,
Să-i zdrobească-așa, în lume!
Nevăzută, Maica Sfântă
Te-ajuta în toate cele:
Strălucești printre fecioare
Ca și luna printre stele!
Tuturor le dai lumină
De la Soarele Hristos,
Toți creștinii vor să lupte,
Văzând traiul tău frumos!
Pe când alții-abia încep,
Tu ai încheiat suirea:
N-aveai nici treizeci de ani,
Atingând desăvârșirea!
Îngerii din cer, cu drag
Te priveau pe tine, Sfântă,
Iar acum, în dulci acorduri,
Ca unei prințese-ți cântă!
A trimis Domnul din ceruri
Pe-al Său înger minunat,
Și ți-a poruncit printr-însul
Să te-ntorci la Epivat.
La căsuța părintească,
Mama ta nu mai era,
Se stinsese de durere
Și-acum, tatăl se stingea..
Când ai pus pe chipu-i palid
Mâna ta, de post uscată,
Tatăl s-a umplut de lacrimi,
Căci te-a cunoscut îndată:
„Am greșit și eu, și mama,
Fără minte ne-am opus...
Din pruncie-ai fost menită
Dumnezeului de Sus!
Căci din mii de milioane
Ce trăiesc pe-acest pământ,
Câte unul și-L alege
Însuși Dumnezeu Cel Sfânt!”
Iar atunci, cu lacrimi multe,
L-ai iertat pe-al tău tătic:
„Nu mai plânge, scump părinte,
N-ați greșit voi cu nimic,
Dar așa a vrut să fie
Dumnezeu Cel iubitor:
Eu m-am mântuit prin lupte,
Voi v-ați mântuit prin dor!
Mergi de-acum, te-așteaptă mama
Cu Măicuța Domnului,
Vă ajung și eu din urmă,
Căci simt plumbul somnului!”
Deci sub mâna ta uscată
S-a stins chinuitu-ți tată,
După care, moștenirea
Ți-ai dat la săraci, îndată.
Astfel, tu, prin milostenii,
Pe Hristos L-ai îmblânzit,
Al tăicuțului tău suflet,
În Rai l-a sălășluit.
Cuvioasă Parascheva,
Nici tu mult n-ai mai trăit..
La scurt timp după-al tău tată,
Într-o peșteră-ai murit.
Iar niște creștini, din milă,
În ascuns te-au îngropat,
Chiar pe malul unei ape,
În orașul Epivat.
Ne mirăm cu toții, Sfântă,
Că și-n moarte-ai fost smerită,
Dar ce zic? Și după moarte,
Cu-ngroparea-ți tăinuită!
Prin aceasta, te asemeni
Cu-al tău Mire Preafrumos:
Am citit în Evanghelii
Cum fu îngropat Hristos.
Precum Domnul, după moarte,
Paraschevo, te-ai slăvit.
Însuși Dumnezeu din ceruri
De-a ta slavă S-a-ngrijit!
Trupul tău, ce din pruncie
A fost plin de Duhul Sfânt,
Se umplu chiar după moarte
De mireasmă, sub pământ.
Nu atinse stricăciunea
Trupul tău, de har păzit,
Dimpotrivă, el devine
Un odor, de toți dorit!
Ale tale Sfinte Moaște
Au fost scoase la lumină
După vise și vedenii
De la Pronia divină.
Și au înțeles cu toții
Că acest trup cuvios,
Răspândind bună mireasmă,
E al Sfintei lui Hristos.
Deci au început să curgă
De la moaște mari minuni,
N-au rămas cu mâna goală
Oamenii smeriți și buni.
Celor ce cu umilință
Te chemau în rugăciune,
Le-mplineai pe loc dorința,
Grabnic săvârșind minune!
Te-au pictat și în icoane,
Cum te știm, în schimă-albastră,
Ținând cu tărie-n mână
Sfânta Cruce, arma noastră!
Ale tale Sfinte Moaște
Deseori au fost mutate
Prin biserici bizantine,
Ca să fie apărate.
Turcii cucereau pe-atunci
Toată lumea bizantină,
Supunând la mare caznă
Și Biserica creștină.
Prefăceau în pașalâcuri
Țări bogate și frumoase,
Ucideau pe bieții oameni
Prin biserici și prin case.
Tot ce-avea Ortodoxia
Pe atunci frumos și sfânt
Turcii au dorit să ardă
Și să bage sub pământ!
De aceea, Cuvioasă,
Ai fost deseori mutată,
Și prin locuri felurite
Racla ta a fost purtată.
În orașele în care
Racla sfântă poposea,
Se făceau minuni slăvite:
Harul tău nu se oprea!
Astfel, Sfântă Parascheva,
Cea de trei ori fericită,
Tu, ce ai trăit în taină,
Ai ajuns de toți dorită!
S-a dus vestea despre tine
Până în Moldova noastră:
Cuvioasa Parascheva,
Îmbrăcată-n schimă-albastră.
După multă strămutare,
Tu, ce ești în cer Mireasă,
Ai ales Țara Moldovei,
Să îi fii împărăteasă.
Așadar, Vasile Lupu,
Al Moldovei domnitor,
Pentru tine, Cuvioasă,
S-a făcut risipitor:
A plătit talanți de aur
Și ce a mai trebuit,
Patriarhul ecumenic
Racla ta i-a dăruit!
Așezată-n raclă nouă,
Ai venit cu mare fală
Din orașul Semilunii,
Pân' la Iași, în capitală.
Cât erai tu, Cuvioasă,
De poporul meu dorită..
Nici în părinteasca-ți țară
Nu ai fost așa iubită!
Mai întâi la „Trei Ierarhi”,
Apoi la Mitropolie,
Milioane de români
Ți-au cântat tropare ție!
Cuvioasă Parascheva,
Îmbrăcată-n schimă-albastră,
Mielușeaua lui Hristos,
Acum tu ești Sfânta noastră!
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
