Pomenirea Sf. Cuv. Atanasie Athonitul
Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Atanasie s-a învrednicit a o vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a făcut să ţâşnească în chip minunat apă din stâncă şi i-a făgăduit sfântului că ea va fi de-a pururi egumena mănăstirii sale
Atanasie s-a născut în cetatea Trapezunt din părinţi temători de Dumnezeu. EI a rămas orfan încă de mic, dar prin purtarea de grijă cea dumnezeiască o căpetenie de oaste l-a luat în grija sa şi l-a dus Constantinopol, ca să-l dea ia învăţătură. Pentru blândeţea şi smerenia sa, Atanasie era iubit de toţi cei de-o seamă cu el. În jocurile lor, copiii alegeau pe unul împărat, pe altul mai-marele oştirii, pe Atanasie, ca într-o prorocire, îl puneau totdeauna egumen. După ce şi-a săvârşit învăţătura, Atanasie, care mai înainte de călugărie se numea Avraam, a plecat în pustia lui Malein, aproape de Muntele Athos, unde s-a nevoit ca ucenic al vestitului Mihail Malein. Râvnind o vieţuire mai aspră, Atanasie s-a dus în Muntele Athos, ca să petreacă în sihăstrie.
În jurul său au început să se adune curând mulţi râvnitori ai vieţuirii pustniceşti, astfel că sfântul a fost silit să ridice vestita Lavră. Întru aceasta a fost ajutat de împăraţii Bizanţului, mai întâi de Nichifor Focas, care el însuşi voia să se lepede de lume şi să se facă monah, iar apoi de Ioan Tsimiskes. Asupra lui Atanasie au venit ispite fără de număr, şi de la draci, şi de la oameni, dar el, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, le-a ţinut piept şi pe toate le-a biruit cu nespusa blândeţe şi cu necontenita rugăciune înaintea Dumnezeului Celui viu. Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Atanasie s-a învrednicit a o vedea pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a făcut să ţâşnească în chip minunat apă din stâncă şi i-a făgăduit sfântului că ea va fi de-a pururi egumena mănăstirii sale. Atanasie i-a întrecut pe toţi fraţii cu lucrul şi cu rugăciunea şi pe toţi i-a iubit cu dragoste de părinte şi de păstor. Sfârşitul său a venit însă fără de veste. Cuviosul a urcat împreună cu alţi şase monahi în vârful unui pridvor nou zidit al bisericii spre a cerceta zidul ce fusese înălţat de curând, dar zidul s-a surpat şi i-a îngropat de vii. Astfel s-a stins acest mare luminător al monahismului, în anul 1003. După moartea sa, Atanasie s-a arătat în multe rânduri fraţilor din mănăstire, uneori pentru a-i mângâia, iar alteori pentru a-i mustra.
(Sf. Nicoale Velimirovici, Prooloagele de la Ohrida, vol. II, Editura Egumenița, p. 24)
