Postul pare întunecat până ce intrăm în arena lui; însă începe numai, și vei vedea că el e lumină după noapte, libertate după lanțuri, ușurare după trai greu. Ați auzit în Apostolul de astăzi s-a spus: „Noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat” (Romani 13, 12)? Noaptea e vremea dinaintea Postului, iar ziua este Postul. Apostolul vrea ca noi să întâmpinăm Postul cu același dor cu care întâmpină ziua după o noapte lungă. Doar să primiți în inimă ceea ce cere, ce dă și ce făgăduiește Postul – și veți vedea că altfel nici nu poate fi. Fiindcă ce cere Postul? Pocăință și îndreptarea vieții. Ce dă? Iertare desăvârșită și înapoiere a tuturor milelor lui Dumnezeu. Ce făgăduiește? Bucurie în Duhul Sfânt aici și veșnica fericire dincolo. Primește toate acestea cu inima, și nu vei avea cum să nu dorești Postul.

Împotriva Postului se răzvrătește numai trupul, și cei ce nu binevoiesc spre postire trupești sunt, cu toate că ei nu vor să pară trupești și dau o explicație întrucâtva mai arătoasă pentru înstrăinarea lor de post: ei bine, nu vor să renunțe la viața plăcută trupului și de asta înalță plângeri împotriva postului. Iar latura noastră duhovnicească iubește postul, însetează după post, se simte în voie în el. Ar trebui spus: să iubești și să dezvolți în tine latura duhovnicească și să fii prieten cu postul – dar tocmai pentru dezvoltarea acestei laturi a și legiut Domnul postul. Iată, la început este neapărat trebuincioasă silirea de sine; este neapărat trebuincioasă osteneala lipsită de dulceață, ca mai apoi să gustăm roadele cele dulci.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, Editura Sophia, 2002, pp. 69-70)