Maică, omul este creator. Dumnezeu i-a dat darul să fie creator, fiindcă el, când mănâncă, nu paște, ci face artă culinară. Una dintre măiestriile omului este aceasta: de a face mâncarea frumoasă și bună și aceste preparate din soia sunt frumoase și bune, dar sunt și mincinoase, nu? Cum sunt și flori frumoase și bune, dar artificiale. Sunt mincinoase, nu sunt adevărate. Citiți ce scrie pe etichete și luați aminte la cele „identic naturale”, că și păcatul pare firesc, natural, firii căzute...

Important e ca atunci când postim să ne lepădăm de ceva ce ne place și să fugim de îmbuibare ca să-i facem loc lui Hristos. Și cum Îi facem loc? Rugându-ne! Postim de mâncare ca să descoperim două lucruri: că suntem flămânzi, că oricât am mânca nu ne săturam niciodată și că suntem flămânzi. Suntem flămânzi de Dumnezeu și trebuie să-L mâncăm pe Dumnezeu.

Al doilea lucru pe care trebuie să-l descoperim este că noi nu avem viața în noi, că fără mâncare murim, că viața trebuie alimentată din afară, că nu ne putem întreține singuri viața. Nici pe cea biologică, și cu atât mai mult pe cea duhovnicească. Or, postul Bisericii ne învață că viața biologică se întreține cu bunătățile cele pământești luate cu mulțumire și cumpătare, iar cea veșnică, „cereasca Domnului Împărăție”, se primește în dar de la Cuvân­tul lui Dumnezeu. El, Dumnezeu Cuvântul, ne și învață să ne trăim amândouă dimensiunile și că nici una nu trebuie neglijată. Nu putem trăi numai cu pâine și nici doar cu tot cuvântul Lui. Însuși Domnul ne-a arătat lim­pede asta. N-a transformat pietrele în pâine, nu? Dar a înmulțit pâinile. De ce? Pentru că omul este coautor cu El. Omul a dăruit cele cinci pâinișoare și Domnul a săturat cu ele cei cinci mii de oameni...

Dar cu surogate nici Dumnezeu nu ne poate sătura!

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 49-50)