Postul nu e doar abţinere de la mâncăruri!

Cuvinte duhovnicești

Postul nu e doar abţinere de la mâncăruri!

Căci ce folos este dacă te abţii de la mâncăruri, dar mănânci cu ochii pofta adulterului, sau cu voinţa ta asculţi cu urechile strigăte deşarte şi diavoleşti?

Dar cumpătare socotim că însemnează nu numai abţinerea de la mâncăruri (fiindcă aceasta o realizează şi mulţi dintre filosofii elini), ci înainte de toate nedistrarea ochilor. Căci ce folos este dacă te abţii de la mâncăruri, dar mănânci cu ochii pofta adulterului, sau cu voinţa ta asculţi cu urechile strigăte deşarte şi diavoleşti?

Nu foloseşte la nimic să te abţii de la mâncăruri, dar să nu te abţii de la aroganţa mândriei şi vanităţii şi de la alte patimi. Într-adevăr, la ce foloseşte să fii cumpătat la mâncăruri, dar să nu te abţii de la gânduri rele şi deşarte? Pentru aceasta şi Apostolul a spus: „Mă tem ca nu cumva să abată gândurile voastre” (II Cor. 11,3).

Aşadar să fim cumpătaţi, de la toate acestea, pentru ca să nu ajungă şi la noi acuzaţia Domnului, că strecurăm ţânţarul şi înghiţim camila (Matei 23,24).

(Sfântul Vasile cel Mare, Constituţiile ascetice, cap. XIX, în col. PSB, vol. 18, p. 504)

Citește despre: