Postul şi rugăciunea sunt singura cale de pregătire pentru o spovedanie adevărată
Să lepădăm păcatul; să întoarcem lucrurile dobândite prin nedreptate; să ne împăcăm cu vrăjmaşii noştri şi să facem fapte vrednice de pocăinţă ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila dumnezeiască, şi astfel să devenim vase vrednice de primirea Împărăţiei Cerurilor.
Rugăciunea şi postul – postul creştin – sunt folositoare ca mijloace de a ne examina, de a stabili adevărata noastră stare morală, de a ne evalua cu exactitate păcatele şi de a înţelege adevărata natură a păcatului. Fără post şi rugăciune nu putem ajunge la o cunoaştere de sine; nu ne putem face o imagine adevărată asupra păcatelor, nu putem dobândi o desăvârşită conştiinţă a lor şi nici nu putem dobândi zdrobirea inimii şi, prin urmare, nu putem să facem o spovedanie şi adevărată şi rodnică. De aceea, întrucât postul şi rugăciunea sunt singura cale de pregătire pentru o spovedanie adevărată, trebuie să urmăm cu sârguinţă aceste porunci ale Bisericii, trebuie să ne mărturisim sincer şi cu credinţă, să ne împăcăm cu Dumnezeu, pentru ca astfel să nu dăm greş în a ne atinge ţelul, ci să dobândim mult-râvnitul şi cel de pe urmă bine.
De aceea veniţi! Să lepădăm păcatul; să întoarcem lucrurile dobândite prin nedreptate; să ne împăcăm cu vrăjmaşii noştri şi să facem fapte vrednice de pocăinţă ca să ne împăcăm cu Dumnezeu şi să aflăm mila dumnezeiască, şi astfel să devenim vase vrednice de primirea Împărăţiei Cerurilor. Fie ca toţi să ne învrednicim de moştenirea ei! Amin.
(Sfântul Nectarie din Eghina, Despre pocăinţă şi spovedanie, Editura Egumeniţa, 2004, pp. 89-90)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro