O consecinţă nemijlocită a acestei spaime în faţa unui viitor nesigur era acumularea de bunuri materiale. De la aceasta până la zgârcenie e doar un pas:

„Gândului care prin grijile lui ne împiedică să ne dăm pâinea celor lipsiţi şi ne spune că acela o va putea găsi de oriunde, dar noi nu ne vom putea apropia de porţi străine:

«Cel care miluieşte pe sărac se va hrăni el însuşi, căci din pâinea lui a dat săracului»" (Prov 22, 9.).

„Gândului care-mi spune: «Cele strânse nu ne vor ajunge şi nouă şi fraţilor care vin la noi!»:

«Aşa grăieşte Domnul: Vor mânca şi va rămâne. Şi au mâncat şi a mai şi rămas, după cuvântul Dom­nului»" (4 Rg 4, 43-44).

„Gândului care ne opreşte să ne împărţim hrana şi hainele noastre celor săraci, întrucât cele de faţă nu ne-ar ajunge nici nouă, nici lor şi ar exista mereu cineva mai neputincios şi mai lipsit decât acesta căruia se cade să i le dăm, iar nu acestuia care e leneş şi caută să mănânce şi să se îmbrace fără osteneală:

«Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă la fel»" (Lc 3, 11).

„Gândului care trezeşte în noi mila şi ne convinge să dăm săracilor, după care ne întristează şi necăjeşte pentru cele pe care le-am dat:

«Nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu îl iubeşte pe cel ce dă cu voie bună. Pe omul blând şi darnic Domnul îl binecuvântează»" (2 Co 9, 7 şi Prov 22, 8).

Toate aceste sugestii evidenţiază în chip înfricoşător faptul că în cazul nebuniei / lăcomiei pântecelui nu este vorba de fapt în nici un caz doar de o relaţie deranjată cu mâncarea. Zgârcenia pe care ea o naşte nu este nimic altceva decât expresia unei degradări de sine totale, incapabilă în final să iasă din autoizolare. Celălalt nu mai este un frate, ci doar o ameninţare a acestui eu care se caută doar pe sine însuşi.

(Ieroschimonah Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui — ştiinţa și învăţătura Părinţilor pustiei despre mâncat şi postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere de pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 47-48)