Începe Postul Nașterii Domnului sau, pe scurt, al Crăciunului. Biserica ne cheamă stăruitor să ne pregătim sufletele, primenindu-le, încălzindu-le și luminându-le cu darurile Duhului Sfânt, pentru ca Sfântul Prunc Dumnezeiesc să găsească în plăpânda noastră ființă - sălaș prielnic Nașterii Sale duhovnicești. Nu mă voi referi nici la necesitatea, nici la numeroasele foloase ale ajunării asupra sufletului ori trupului: despre ele se vorbeşte adesea. Voi încerca să abordez două chestiuni care încă ridică probleme unor credincioși. Mi-au pus vreo câţiva creștini întrebarea: „Părinte, de ce se mănâncă atâta pește în postul Crăciunului? E o îmbuibare. Nici nu simți că posteşti!”. Gândindu-ne puţin, ne vom aminti că, în urmă cu ceva timp, în cele 40 de zile de ajunare se fixaseră doar două sau trei asemenea dezlegări. Probabil de aceea apare o astfel de confuzie. Să lămurim, aşadar, ce e cu „atâta pește” în această perioadă. 

Rânduielile din Tipicul cel Mare (capitolul 35, p. 44; capitolul 50, p. 135), Pravila Mare ori canonul 20 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul prevăd că în Postul Nașterii Domnului se ajunează în zilele de luni, miercuri și vineri: consumăm fie legume, fie fructe, uscate ori fierte, dar fără untdelemn. Marțea și joia se pot mânca fierturi cu untdelemn, iar în fiecare sâmbătă și duminică, până în data de 20 decembrie, se dezleagă la pește și vin. Mai dezlegăm la pește în zilele de luni, marți și joi numai la proslăvirea unui sfânt „cu doxologie mare”, adică atunci când la slujba utreniei se rânduieşte cântarea polieleului, citirea Evangheliei, iar în final, slavoslovia mare. Credincioșii vor identifica zilele cu dezlegare prin semnul †) din calendar. Dacă sunt sărbători cu ținere, semnele se vor scrie cu roșu, iar de vor fi zile lucrătoare, cu negru. În cazul în care respectivele sărbători ale sfinților cu doxologie mare ar cădea miercurea sau vinerea, nu se dezleagă la pește, ci doar la untdelemn și un pahar cu vin. Tot amintitele trimiteri ne precizează că dacă va cădea sărbătoarea unui sfânt cu priveghere – adică, pe lângă utrenia cu pomenitele particularități, în cartea de cult numită Minei se prevede slujba vecerniei mari și a litiei (la mănăstiri, cele trei slujbe se săvârșesc la un loc: vecernia mare unită cu litia și utrenia, simbioza liturgică rezultată numindu-se priveghere) – atunci chiar și în acele zile se face dezlegare la pește, îndeosebi acolo unde se serbează hramul bisericii. Sigur, credincioșii nu au cum să cunoască prevederile tipiconale, însă o modalitate lesnicioasă de a afla dezlegările o constituie urmărirea calendarului. Prin decizia luată de Sfânta noastră Biserică, datele în care se consumă pește s-au marcat cu un semn grafic distinct: un pește. Vasăzică, apariția mai multor dezlegări la pește nu este o invenție sau un pogorământ făcute pentru a ușura postirea. Practic, s-a revenit la rânduiala prevăzută de vechile legiuiri liturgice statornicite de Sfinții Părinți.

În acest an, în Postul Crăciunului avem dezlegare de 17 ori. „Mult!”, ar spune unii, alții, obișnuiți cu rânduielile grecești, i-ar contrazice, iar dacă ne-am compara cu Biserica slavă am opina că e chiar puțin. Spre exemplu, Tipicul grecesc permite consumul de pește în toate zilele în afară de miercuri și vineri și de ultima săptămână a postului - adică, în aproximativ 24 de zile. Între 18-24 decembrie, inclusiv, se dezleagă la untdelemn și vin. La fel, în unele tipice din Biserica slavă se îngăduie peștele aproape în toate zilele Postului Crăciunului, hotărâre datorată, probabil, condițiilor climatice extreme din anumite părți ale Rusiei pravoslavnice. Mi se pare, totuşi, că Biserica Ortodoxă Română rămâne cea mai echilibrată, păstrând fidel aşezările dumnezeieștilor părinți.

Așadar, este mult pește în postul Naşterii Domnului? În cazul credincioșilor mai zeloși, nu cred că dezlegarea presupune obligativitatea consumului. În plus, prețul peștelui a devenit chiar de lux pentru buzunarele multor români, care nu-și pot permite să şi-l cumpere în toate zilele cu dezlegare.

A doua chestiune ce se cere lămurită: când mâncăm „fructe de mare” în post? Termenul de „fructe de mare” se folosește în vocabularul culinar de puţină vreme. În unele țări, ele se numesc „roadele mării”, o denumire foarte apropiată de adevăr. Vasăzică, fructele de mare nu reprezintă alimente vegetale, ci anumite specii de crustacee, moluște – deci animale marine ori de apă dulce, folosite în alimentație. Crustaceele au corpul alcătuit din segmente acoperite cu o carapace chitinoasă (creveţi, crabi, langustine, homari), iar moluştele au corpul moale, închis adesea într-o cochilie (scoici, midii, stridii). Tot în categoria moluștelor se includ aşa-numitele „cefalopode” (calmari, sepii, caracatiţe). Potrivit specialiștilor în alimentație, carnea de crustacee conţine niveluri proteice ridicate, cuprinse între 17g% - 21,5g%, asemănător cu peștele (crap 18,9%, macrou 22%). Nutriționiștii precizează că „fructele de mare” au un conţinut energetic variind între 89 calorii - 105 calorii/100g. Aceeași cantitate de piept de pui la grătar conține 99 calorii.

Având în vedere toate acestea, consumul așa-ziselor fructe de mare trebuie legat de zilele în care Biserica face dezlegare la pește. Altfel procedând, ne-am depărta de echilibrul rânduielilor Ortodoxiei românești. Eu unul, consider potrivită reîntoarcerea la postul tradițional românesc, fără importuri de obiceiuri culinare străine de credința ori de simțirea noastră. Dar, întâi de toate, în post să nu uităm a încerca să ne hrănim mai mult cu Dumnezeu.