Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuiește astăzi un mare așezământ apostolesc și sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a așezat prin hotărârea Sfântului și marelui Sinod Ecumenic al șaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute șaizeci și șapte de Sfinți Părinți și o sută treizeci și șase de arhimandriți și stareți de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoțit de Petru, prezbiter și egumen al mănăstirii Sfântul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toți acești Sfinți Părinți au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane și au dat anatema pe toți ereticii luptători de icoane, de la care mulți sfinți au suferit mari prigoane și moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane și până la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora și a Sfinților Părinți s-a stabilit din nou dreapta credință și cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost și pe vremea Mântuitorului și a Sfinților Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mâini, a zugrăvit chipul feței Sale pe mahramă și l-a trimis lui Avgar, regele Edesei (Combaterea sectelor, Chișinău, 1929, p. 510-532). După tradiția apostolică, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în brațe pe când era ea în viață.

Acest mare adevăr îl adeverește și Sfântul Sinod al 7-lea ecumenic, zicând: "Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele poruncește a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujește spre adeverirea că Dumnezeu Cuvântul adevărat, și nu după nălucire, s-a făcut om, și este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergând pe calea împărătească și urmând învățătura dumnezeieștilor Sfinților Părinților noștri și predaniile Bisericii Ecumenice, căci știm că în ea locuiește Duhul Sfânt, cu toată stăruința și luarea aminte hotărâm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

Sfântul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: “în orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos și care este scopul lui, bun sau rău". Tot așa, când este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate și pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate și slujesc spre slava lui Dumnezeu și a Sfinților Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană și spre mântuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim și să le cinstim, însă nu în alt fel, decât ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe niște cărți pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toți știu a citi și nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinții au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întâmplă că noi nu gândim la patimile Mântuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, cădem și ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuiește prin ele, adică la puterea Duhului Sfânt ce izvorăște din ele.

Noi nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele. Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne și ne mântuiește!" Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului: "Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre!" Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ștefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ștefane, care ți-ai vărsat sângele pentru Hristos și ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Așa ne adresăm și către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Când împăratul iconomah, aidoma sectanților noștri, afirma pe nedrept că la cele șase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane și că despre dânsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; “împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pâine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mânca sau bea. însă tu știi, după tradiție, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieții. Așa și despre icoane era cunoscut din Tradiție. înșiși arhiereii aduceau icoane la Sinod și nici un om iubitor de Hristos nu pornește la drum și nu-și face călătoria fără de icoane. Așa fac oamenii lucrători de fapte bune și plăcuții lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătând pe iudeii care învinuiau pe creștini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm fețelor de pe icoane și închipuirilor sfinților, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Și de s-ar fi șters fața de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creștinii, sărutând cu buzele trupești chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul și cu gândul nostru sărutăm pe Hristos și pe sfinții Lui".

Sfântul Grigorie de Nyssa vorbește despre închipuirea aducerii lui Isaac ca jertfă de către Avraam, icoana spre care când căuta, vărsa din ochii lui lacrimi de umilință. El mai vorbește și despre icoana Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron și despre icoana lui Hristos. Iar Sfântul Ambrozie de Milan, vorbind despre vedeniile care le-a avut înaintea descoperirii moaștelor Sfinților Mucenici Ghervasie și Protasie, mărturisea că i s-a arătat lui Apostolul Pavel, așa cum este închipuit pe icoană (Scrisoarea 35). Sfântul Atanasie cel Mare scrie, despre cinstirea Sfintelor Icoane: "Noi credincioșii ne închinăm la icoane, nu ca la Dumnezeu cum fac elinii. Nu! Ci noi arătăm buna închinare și iubire către acea față care este închipuită pe icoane. Pentru aceasta noi, de multe ori când chipul de pe dânsa se șterge, o ardem ca pe un lucru fără de folos".

După cum Iacob, înainte de sfârșitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif și prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce îl ținea, așa și noi credincioșii ne închinăm și sărutăm icoanele, nu pentru altceva, decât că le sărutăm ca pe copiii și pe părinții noștri, ca să le arătăm prin aceasta dragostea noastră sufletească; după cum și iudeii se închinau Tablelor Legii și celor doi heruvimi turnați din aur, cinstind prin închinare nu piatra și aurul, ci pe însuși Dumnezeu care a poruncit să li se facă acestea.

Mărturii despre Sfintele Icoane se află încă mai din vechime. Așa Sfântul Metodie de Patara, care a trăit prin veacul al III-lea, scrie: “închipuirea îngerilor lui Dumnezeu, care se face din aur, ale începătoriilor și ale stăpâniilor, noi le facem întru cinstirea și slava lui Dumnezeu". Despre icoane scriu și Clement al Alexandriei și Tertulian, care au trăit în secolele II-III.

Sfânta Tradiție vorbește și despre chipul cel nefăcut de mână dăruit de Mântuitorul lui Avgar, regele Edesei. Despre acest chip nefăcut de mână omenească scrie istoricul bisericesc Eusebiu, care a trăit prin secolul III-IV.

În sfârșit, însuși pământul vorbește împotriva sectarilor luptători contra icoanelor, căci și acum se descoperă icoane, cruci și simboluri creștine la săpăturile ce se fac în catacombele din Roma, adică în peșterile unde primii creștini se ascundeau din cauza persecuțiilor păgâne și săvârșeau acolo slujbe dumnezeiești și înmormântări ale sfinților mucenici. Am vizitat catacombele Romei în toamna anului 1977 și am văzut acolo cele mai vechi icoane ale Mântuitorului și imagini ale Sfintei Cruci. Din icoanele cele mai vechi aflate de învățații arheologi în catacombele Romei subterane, mai importante sunt: Icoana Mântuitorului din catacomba Sfântului Calist și Cina cea de taină de la sfârșitul secolului al II-lea, închinarea Magilor, Minunea prefacerii apei în vin, Vindecarea orbului din naștere și altele, aflate tot în catacomba Sfântului Calist. în catacombele Domitillei și Priscilei s-au aflat icoanele Sfintei Familii, a Bunei-Vestiri, a Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a Patriarhilor și Proorocilor din Vechiul Testament și a unor Mucenici din Noul Testament, ce se atribuie tot sfârșitului veacului al II-lea și începutul celui de al III-lea. Dar cea mai veche icoană pe care învățații arheologi o atribuie veacului I al creștinismului este chipul Maicii Domnului care ține în brațe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, cu o stea deasupra icoanei.

Toate aceste reprezentări, care s-au aflat în catacombele și în săpăturile bisericilor vechi de sub pământ, cu o evidență indiscutabilă, ne impun să primim și să credem că au fost cinstite Sfintele Icoane din cele mai vechi timpuri ale creștinismului. Astfel, în apărarea Sfintelor Icoane ne vorbește Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție și însuși pământul care ne-a păstrat din primele veacuri ale creștinismului multe din ele. în apărarea lor ne vorbesc și mintea și inima noastră.

Până aici am adus atâtea mărturii din Sfânta Scriptură, din Sfânta Tradiție, de la Sfinții Părinți și din Istoria Bisericii Creștine despre cinstirea Sfintelor Icoane. Acum vom arăta ce este icoana și ce este idolul. Vă rog să țineți minte că "icoana este închipuirea adevăratului Dumnezeu, care într-adevăr există. Iar idolul, sau chipul cioplit este închipuirea dumnezeilor mincinoși și născociți de mintea oamenilor care într-adevăr nu există". De aceea se și spune că “idolul nimic nu este în lume” (I Corinteni 8, 4). Deosebirea între idoli și icoană este ca deosebirea între zi și noapte, între lumină și întuneric. “Ce însoțire, zice marele Apostol Pavel, este între Biserica lui Dumnezeu și idoli?” (II Corinteni 6, 15-16).

Prin ce se arată cinstirea Sfintelor Icoane? Cinstirea Sfintelor Icoane, după cum învață Sfântul și Marele Sinod al 7-lea Ecumenic, se arată prin aceea că noi nu considerăm icoana ca Dumnezeu, ci numai ca reprezentare (fotografie, portret) și, cinstind icoana, nu ne închinăm lemnelor sau vopselelor, ci Celui care este închipuit pe icoană, adică lui Dumnezeu, sfinților îngeri, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și sfinților care sunt prieteni ai lui Dumnezeu. Oare noi nu cinstim cu deosebită atenție chipul patriarhului nostru? Și văzând portretul lui nu ne aflăm ca și cum l-am vedea pe el? Dar dacă vedem în icoană chipul lui Dumnezeu, nu trebuie să-L cinstim?

Dar prin ce se manifestă închinarea la idoli? închinarea la idoli se manifestă prin aceea că oamenii considerau chipurile cioplite drept dumnezei. Auzi ce zice dumnezeiasca Scriptură: “S-au abătut curând din calea care am poruncit lor și au făcut vițel și s-au închinat lui și au jertfit lui și au zis: Iată, Israele, Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului” (Ieșire 32, 8; III Regi 12, 28-30). Astfel, trebuie să înțelegem că deosebirea între cinstirea Sfintelor Icoane și închinarea la idoli este ca între lumină și întuneric și după cum omul orb nu deosebește lumina de întuneric și pentru dânsul totul este întuneric, așa și omul neânțelept și rătăcit, nu deosebește icoanele de idoli, pentru dânsul orice închipuire este idol, măcar de ar fi acel portret chipul tatălui său.

Însuși cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește să deosebim cele sfinte și cele curate de cele nesfinte și necurate (Levitic 10, 9-10).

Dar care este folosul duhovnicesc al cinstirii Sfintelor Icoane și pentru ce ne trebuie Sfintele Icoane? Sfintele Icoane ne trebuie mai întâi în întărirea credinței, a evlaviei și trezirea conștiinței noastre. Al doilea, pentru amintirea faptelor mărețe ale lui Dumnezeu (Deuteronom 6, 7-9) și ale sfinților Lui, ca noi, căutând la chipurile lor, să ne îndemnăm a urma viața lor (Evrei 13, 7). Icoanele ne ajută pentru exprimarea dragostei noastre către Dumnezeu. Dacă noi din dragoste purtăm la noi portretele rudelor și ale oamenilor care ne sunt aproape, cu cât mai mult suntem datori să purtăm cu evlavie la noi icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale sfinților lui Dumnezeu.

Apoi, Sfintele Icoane pentru oamenii fără știință de carte și pentru copii, sunt ca și Biblia. Ceea ce în Biblie este tipărit cu litere, aceea pe icoane este zugrăvit cu vopsele. De pildă, despre patimile Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va putea citi în Biblie cel ce nu știe carte, însă, privind la icoanele suferințelor lui Hristos, el va înțelege cu mintea ce este pictat pe icoane și va simți mai multă evlavie în inima sa. Biserica lui Hristos cântă așa: "Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putință oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oștile îngerești..." Și în alt loc zice despre Maica Domnului: "Iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Care mărindu-L cu oștirile cerești, pe tine te fericim".

Iubiți credincioși,

Pe Dumnezeu nu-L pot vedea oamenii după ființă, ca pe un duh. Dar îl pot vedea în chipuri, în imagini, în vederi cunoscute. Pe Dumnezeu L-au văzut oamenii, însă numai indirect sau prin simboluri. Așa, de pildă, Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chipul celor trei tineri călători (Facere 18, 1-6). L-a văzut pe Dumnezeu și patriarhul Iacob și a chemat numele locului aceluia "Vederea lui Dumnezeu" (Facere 32, 30). L-a văzut pe Dumnezeu și Moise "și a grăit Dumnezeu către Moise față către față, ca și cum ar fi grăit cineva cu prietenul său" (Ieșire 30, 11). Și a zis Domnul: “Auziți cuvintele Mele: De va fi între voi vreun prooroc al Domnului, în vedenii Mă voi arăta lui și în somn voi grăi lui. Nu este așa credincios în toată casa lui Israel ca robul Meu Moise. Gură către gură grăiesc cu el aievea și nu prin pilde și el fața Domnului vede” (Numerii 12, 6-8). L-a văzut pe Dumnezeu și (Isaia 6, 1-5). Daniil, proorocul a văzut pe Dumnezeu Tatăl și Fiul. A văzut pe Dumnezeu și Miheia (III Regi 22, 19). Apoi pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos L-au văzut ucenicii, atât în umilință, cât și în slavă, cât a trăit cu dânșii pe pământ (Ioan 1, 14; 6, 36).

Apostolul Ioan, vorbind despre Iisus Hristos, așa începe epistola I-a: “Ce era din început, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul Vieții, aceea vă vestim și Viața s-a arătat și o am văzut și mărturisim și vă vestim viața cea veșnică, care era la Tatăl și s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 1-3). Iar Sfânta Evanghelie zice: “Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a unuia Născut din Tată”l (Ioan 1, 14).

Pe Iisus Hristos L-a văzut Apostolul Pavel și după înălțarea la ceruri. L-a văzut pe Hristos când Il prigonea (I Corinteni 15, 8; Fapte 9, 3-4). L-a văzut și primul mucenic Ștefan, când era ucis cu pietre și a zis: “Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7, 56). Pe Duhul Sfânt L-au văzut poporul și Apostolii, la botezul Domnului în chip de porumbel șezând peste Dânsul Și glas din cer s-a auzit: “Tu ești Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit” (Luca 3, 22). Duhul Sfânt a fost văzut și în chipul limbilor de foc, la pogorârea Lui din cer (Fapte 2, 1-4). încă în multe chipuri S-a arătat Dumnezeu și Sfinții Lui, precum în descoperirea Sfântului Evanghelist Ioan (Apocalipsa 4, 2-3; 5, 6-8).

Astfel, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu și pot să-L închipuiască pentru întărirea și învățătura lor în credință. Deci nici un motiv nu pot avea sectanții, care zic că nimenea nu are voie să închipuiască pe Dumnezeu pe Sfintele Icoane.

Astăzi este prima Duminică din Postul Mare, numită "Duminica Ortodoxiei" sau "a Sfintelor Icoane". Tocmai de aceea am vorbit pe larg despre cinstirea sau venerarea Sfintelor Icoane, întrucât în vremea nostră s-au ridicat în lume multe secte creștine care hulesc icoanele, crucea, biserica, preoții și învățătura apostolică ortodoxă, înșelând pe mulți fii ai Bisericii noastre, spre veșnica lor osândă.

Noi vă sfătuim și vă reamintim învățătura dogmatică a Bisericii. închinați-vă cu credință și evlavie Sfintelor Icoane și purtați-le în casă, și oriunde călătoriți, ca să vă fie de ajutor în izbăvirea de primejdii, știind că cinstea dată icoanelor se ridică la sfinții pictați pe ele. Faceți rugăciuni și acatiste în fața icoanelor, mergeți în pelerinaj la icoanele făcătoare de minuni din țară și la moaștele sfinților noștri, că veți primi ușurare și mare ajutor în necazurile vieții. De asemenea, cinstiți Sfânta Cruce, pavăza credinței, și o purtați cu credință, că prin ea izgonim pe diavoli și liniștim pe sectanții hulitori de Dumnezeu.

A trecut prima săptămână din Sfântul Post, numită și "Săptămâna Mare". Ne bucurăm că bisericile iarăși s-au umplut de credincioși, că ați postit cu toții și că alergați cu credință și evlavie la Dumnezeu Mântuitorul și nădejdea noastră.

Vă îndemn, frații mei, să continuați a posti Sfântul Post și să vă rugați, să citiți cât mai mult și să faceți după putere milostenie și veți vedea câtă bucurie și pace veți primi în suflet. Dar, mai ales, vă îndemn să vă spovediți de două ori la duhovnici și în aceste zile, și la sfârșitul Postului Mare, iar care aveți dezlegare, să primiți și Sfânta împărtășanie.

Creștinii evlavioși, mamele, copiii, bătrânii și bolnavii sunt datori să se spovedească și să se împărtășească de două ori în acest mare post. Siliți-vă la Hristos. El vă cheamă, vă așteaptă și vi se dăruiește în dar tuturor celor ce păzesc poruncile Lui. Nu treceți cu vederea dragostea și harul lui Hristos.

Să-L rugăm pe Fiul lui Dumnezeu să întărească dreapta credință și evlavia ortodoxă, ca să biruim cu puterea Lui și pe diavoli și pe sectanții hulitori, și pe necredincioși, și să trăim veșnic în bucuria și iubirea lui Dumnezeu. Amin.