„Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni, 5, 6)

Iubiţi credincioşi,

La mulţi ani în sfânta zi de azi! Este o zi de praznic, unul dintre praznicele mari, numite şi împărăteşti, pentru că are în centrul atenţiei pe Împăratul şi Domnul nostru, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.

Am început cuvântul, iubiţi credincioşi, cu un citat din Sfântul Apostol Pavel care pomeneşte, aşa cum aţi auzit, de tăierea împrejur...dar şi de netăierea împrejur. Cum ştim cu toţii, în calendarul nostru, pentru ziua de azi este rânduit praznicul Tăierii Împrejur a Domnului, alături de cinstirea Sfântului Vasile cel Mare şi pomenirea Anului Nou civil (spre deosebire de cel bisericesc, care începe la 1 septembrie).

Fără să intrăm în amănunte obositoare, vom spune câteva cuvinte despre fiecare dintre aceste sărbători, renunţând la aspectele istorice ale evenimentelor şi încercând a pătrunde înţelesul lor mai adânc, duhovnicesc.

1. Mai întâi să încercăm a înţelege de ce noi, creştinii, nu mai tăiem pruncii împrejur. Maica Domnului şi cu bătrânul Iosif L-au dus la Templu pe pruncul Iisus, la opt zile de la naştere, unde a fost tăiat împrejur după rânduiala iudaică, întrucât trebuia să respecte Legea Veche, fapt despre care Însuşi Iisus va mărturisi mai târziu: „N-am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc!” (Matei 5, 17). Împlinind-o, adică desăvârşind-o, ne-a eliberat pe noi de povara ei, locul tăierii împrejur luându-l Botezul creştin după porunca binecunoscută, dată ucenicilor: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le...” Matei, 28, 19). Observăm că n-a zis: „Tăindu-le împrejur...”).

După această sumară explicaţie, dorim să readucem în atenţie cuvintele Sfântului Apostol Pavel, prin care mărturiseşte că tăierea sau netăierea împrejur nu sunt esenţiale. Căci există şi o tăiere împrejur duhovnicească, aşa cum va scrie romanilor: „Tăierea împrejur este cea a inimii, în duh, nu în literă” (Rom. 2, 29). Adică o vieţuire creştinească, demnă de haina Botezului, care, se ştie, este o naştere din apă şi din Duh (Ioan 3, 5).

Pentru problematica neobligativităţii creştinilor de a fi tăiaţi împrejur, aflăm explicaţii admirabile în epistolele către Romani şi Galateni ale aceluiaşi genial Sfânt Apostol Pavel, pe care vă îndemnăm să le cercetaţi pe îndelete. Un pas mai departe în pătrunderea mesajului
paulin îl avem făcând legătura cu mărturisirea inspirată a Sfântului Arhidiacon Ştefan, desprinsă din cuvântarea de dinaintea martirajului (observăm, pe moment, legătura directă între mărturisire
şi martiriu): „Voi cei tari în cerbice, spune el iudeilor prigonitori şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi!” (Fapte, 7, 51). Greu cuvânt! Dar se potriveşte nu numai cărturarilor şi fariseilor opaci din vremea aceea, ci şi potrivnicilor Evangheliei din vremea de azi.

Pentru toţi ca ei, Mântuitorul a spus: „Inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui sau închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi Eu să-i tămăduiesc pe ei...” (Matei, 13, 15).

Iată, aşadar, exemple de netăiere împrejur a urechilor, a ochilor, a inimii. Actualizând, trebuie să recunoaştem că multe dintre necazurile şi neîmplinirile personale şi colective din zilele noastre se datorează acestei „netăieri împrejur” a simţurilor, care nu mai pot discerne eficient între bine şi rău, păcat şi virtute, minciună şi adevăr etc.

Urechile, ochii, inima, gura, mâinile, picioarele, pe scurt, toate simţurile şi mădularele se comportă de parcă n-ar fi trecut prin apele Botezului, nici n-ar avea pecetea celorlalte Sfinte Taine.

În concluzie, praznicul Tăierii împrejur a Domnului ne aduce aminte de Botezul nostru, ne conştientizează că purtăm, în chip tainic, o haină luminoasă, care obligă pe purtător la credinţă lucrătoare prin iubire.

2. Sfântul Vasile cel Mare este un model de viaţă şi slujire creştină în sensul celor afirmate mai sus. Nu intrăm acum în detalii bibliografice, cunoscute în general, mai ales că în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti i-au fost rezervate trei volume (12, 17 şi 18) în care sunt redate amănuntele biografice, alături de cele mai reprezentative opere: omilii, reguli monahale (asceticele), Tratatul despre Sfântul Duh, scrisorile etc.

Pentru acest an am găsit de cuviinţă a prezenta un fragment dintr-o cuvântare tradusă de preotul cărturar Samuil Micu Clain, tipărită în anul 1784 şi inclusă în volumul său de Propovedanii (cuvântarea se găseşte, în original în Migne, P.G., 32, 1245-1256). Cuvântul este intitulat „Despre moarte” şi în el Sfântul Vasile cel Mare atrage atenţia asupra scurgerii ireversibile a timpului şi asupra datoriei întrebuinţării lui cu folos: „Lucru minunat, preaiubiţilor! Cum unul fieştecarele dintre noi, cât iasă din sânul mumă-sa, îndată legat cu curgerea vremii se răpeşte totdeauna, după sine lăsând ziua, care o a trăit şi niciodată tocma de ar şi vrea nu se poate mai mult întoarce la ziua de ieri. Iară noi ne bucurăm când mergem mai înainte şi trecând la mai mare vârstă; ne pare bine ca şi cum am căpăta ceva şi ţinem fericit pe cel ce din prunc s-a făcut bărbat şi din bărbat s-a făcut bătrân. Ci, nu luăm aminte, cum că atâta viaţă am pierdut, câtă am trăit; şi aşa neluând noi aminte se sfârşeşte viaţa, măcar că totdeauna din cea trecută o măsurăm şi nu gândim cât de neştiut lucru este, câtă vreme vrea să ne dea încă nouă Cel ce ne-a trimis pe noi să săvârşim această cale...”

3. Iubiţi credincioşi, acest fragment se potriveşte celui de-al treilea moment al praznicului de azi, Anul Nou, întrucât ne conştientizează de faptul că a mai trecut un an din viaţa noastră şi că s-ar putea ca cel în care am intrat să fie ultimul, aici, pe pământ. Ne aduce aminte că trebuie să preţuim fiecare zi, fiecare ceas dăruit de Dumnezeu pentru a lucra mântuirea noastră.

Puţin mai departe, în aceeaşi cuvântare, Sfântul Vasile atenţionează: „Nu vezi, oare, soarele răsărind şi apunând? Nu vezi luna crescând şi scăzând? Nu vezi pământul înverzind şi iarăşi uscându-se? Ce minune dară este, dacă şi noi fiindcă suntem parte a lumii, ne facem părtaşi celor ce sunt în lume?...” În cuvinte lapidare dar de esenţă, Sfântul Vasile dă, apoi, soluţia unei vieţuiri înţelepte: „Drept aceea, trebuie să fugim de viaţa întru care este ocară!”.

Marcarea Anului Nou înseamnă totodată şi a ne face un mic bilanţ material şi sufletesc: câte am împlinit sau nu dintre cele propuse la începutul anului, dacă am utilizat sau nu cu folos timpul... Cele neîmplinite, mai ales din motive care au ţinut de voinţa personală, pot fi recuperate, cu ajutorul Domnului, în noul an.

Cunoscutul proverb „Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”, parafrazat, ar suna aşa; „Ce poţi face în acest an nu lăsa pe cel viitor...”. „Carpe diem!” („Trăieşte clipa, ziua!”), îndeamnă poetul Horaţiu. Adaptând dictonul am putea zice: „Carpe annum! - Trăieşte anul!”.

Dumnezeu ne-a mai acordat o şansă pentru mântuire, se înţelege, prin împlinirea datoriilor de fiecare zi şi ceas.

Iubiţi ascultători, să ne amintim, spre finalul cuvântului nostru, de un fragment din prima rugăciune a Canonului pentru Sfânta Împărtăşanie: „...Doamne, fără de răutate fiind, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele, în tot chipul aşteptând întoarcerea mea...”.

Cât de potrivite sunt aceste cuvinte acum, la acest prag de An Nou! Dumnezeu, în a Sa bunătate, nu ne-a dat morţii pentru fărădelegile pe care le-am făcut în anul precedent, ci ne-a acordat şansa îndreptării în cel în care am păşit.

Mulţumind Domnului pentru această favoare, rugăm pe Sfântul Vasile să poarte către Tronul Ceresc rugăciunile noastre spre a fi ajutaţi a vieţui potrivit tăierii împrejur celei duhovniceşti.

„La mulţi ani!” tuturor celor ce aţi dovedit râvnă şi dragoste faţă de Sfânta Biserică, începând anul în Sfântul Lăcaş! La mulţi ani tuturor care azi serbaţi ziua numelui! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi! Amin.