Aşadar, când purcezi la citirea rugăciunii dimineaţa ori seara, stai, sau şezi, sau plimbă-te puţin, şi în acest răstimp dă-ţi osteneala să-ți trezveşti gândul, desfăcându-l de toate treburile şi lucrurile lumeşti. După aceea, cugetă: cine este Cel spre Care te întorci în rugăciune, şi cine eşti tu, care ai să începi acum această întoarcere prin rugăciune către El şi, în potrivire cu aceasta, deşteaptă în sufletul tău dispoziţia stării înaintea lui Dumnezeu în inimă, stare defăimătoare de sine şi pătrunsă de frică evlavioasă.

În asta constă toată pregătirea, şi anume în a sta cu evlavie înaintea lui Dumnezeu: pregătire mică, dar nicidecum neînsemnată. Aici se pune începutul rugăciunii, iar începutul bun înseamnă jumătate din lucrare.

După ce te-ai rânduit lăuntric în acest fel, stai înaintea icoanei şi, după ce ai făcut câteva me­tanii, începe obişnuitele rugăciuni: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie... împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului... vino şi Te sălăşluieşte întru noi..." şi celelalte. Rosteşte fără grabă, pătrunde cu mintea în fiecare cuvânt şi du până la inimă ideea fiecărui cuvânt, însoţind totul cu metanii. În asta constă toată lucrarea rostirii plăcute lui Dumnezeu şi roditoare a rugăciunii. „Pătrunde cu mintea în fiecare cuvânt şi du până la inimă ideea fiecărui cuvânt", adică „înţelege ce citeşti şi simte ceea ce ai înţeles". Nu e nevoie de alte reguli.

Acestea două -„înţelege" şi „simte" -, împlinite aşa cum trebuie, împodobesc orice rostire de rugăciune cu vrednicie adevărată şi îi împărtăşesc toată lucrarea cea roditoare. Citeşti: „Şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea"? Să îţi simţi întinarea, să dorești curăţia şi să o cauţi cu nădejde la Domnul.

Citeşti: „Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri"? Şi în sufletul tău să ierţi, şi cu inimă care a iertat toate tuturor să ceri pentru tine de la Domnul iertare.

Citeşti: „Facă-se voia Ta"? Şi în inima ta să încredinţezi pe de-a-ntregul Domnului soarta ta şi să te arăţi gata a întâmpina fără cârtire, cu seninătate, tot ce Îi va plăcea Domnului să trimită asupra ta. Dacă vei lucra astfel la fiecare stih al rugăciunii tale, vei avea o rugăciune adevărată.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, p. 46-48)