Cândva, un frate nepăsător în cele duhovnicești, fiind cuprins de multă invidie, îi smintea pe mulți din schit. Și pe lângă toate smintelile pe care le făcea, mai și pleca din schit din când în când, și întotdeauna se întorcea cu o dispoziție rea. Invidia pe cel care sporea în asceză și se făcea mai bun decât el. Odată, preotul schitului și-a exprimat părerea cum că, în cele din urmă, ar trebui să fie luată o hotărâre în privința lui loan (căci așa îl chema pe acest călugăr).

– Frate, îi spune, sau îți schimbi numele, care este al unui mare ascet al pustiei, și rămâi în lume, sau îți schimbi purtarea. Nu te mai putem suporta astfel. Atunci când te întorci în mănăstire, devii o adevărată ispită.

– De mine nu veți putea scăpa așa ușor. În felul acesta vi se va da și vouă ocazia să vă măriți nevoința și răbdarea.

– Ioane, ai spus și un adevăr în nesimțirea ta. Din fericire, însă, cei mai mici, precum este și David, sunt dascălii tăi. Exemplul tău nu îi întoarce spre rău, și neputința ta nu devine pentru ei piatră de sminteală. Gândește-te ce s-ar întâmpla dacă tu, cu nepăsarea ce o ai în cele duhovnicești, ai deveni dascălul lor.

Discuția a avut loc în chilia fratelui Ioan, după ce acesta se întorsese după una din multele lui plecări. În acel moment trecuse pe acolo David, iar Părintele Acachie, care și el era în chilia fratelui, l-a ajuns din urmă și l-a întrebat:

– Cum ți s-a părut discuția preotului cu fratele Ioan? Cum ți se pare purtarea lui?

– Părinte, iertați-mă, dar cred că părinții l-au disprețuit prea mult. Toți bătrânii au ucenici care merg pe la locuri de închinare și la hramuri și apoi se întorc mai ușurați și cu mai multă râvnă pentru a-și putea continua nevoința lor.

– Ajunge, mândrule David! Vrei să spui că noi nu am văzut ceea ce ai observat tu și de aceea ai tras această concluzie?

Acestea le-a spus atunci Părintele Acachie, dar în timpul nopții s-a rugat astfel: „Îți mulțumesc, Doamne, că ucenicul meu mi s-a făcut dascăl. Luminează-l astfel întotdeauna, ca să le vadă pe toate cu ochi curați. Amin”.

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 46-47)