Preoţia se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Şi pe foarte bună dreptate, că slujba aceasta n-a rânduit-o un om sau înger sau un arhanghel sau altă putere creată de Dumnezeu, ci însuşi Mângâietorul. Sfântul Duh a rânduit ca preoţii, încă pe când sunt în trup, să aducă lui Dumnezeu aceeaşi slujbă pe care o aduc îngerii în ceruri. Pentru aceea preotul trebuie să fie atât de curat, ca şi cum ar sta chiar în cer, printre puterile cele îngereşti.

Preotul stă în faţa Sfintei Mese; nu pogoară foc din cer, ci pe Duhul cel Sfânt; se roagă vreme îndelungată, nu ca să se pogoare o flacără de sus, spre a mistui cele puse înainte, ci ca să se pogoare harul peste jertfă, spre a aprinde cu ea sufletele tuturora și a le face mai strălucitoare decât argintul înroşit în foc.

Cine poate deci dispreţui această prea înfricoşătoare slujbă? Numai un nebun sau un ieşit din minţi. Oare nu ştii că sufletul omenesc n-ar putea suporta focul acela al jertfei, ci toţi am pieri până la unul, dacă n-ar sta în ajutorul nostru din belşug harul lui Dumnezeu?

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Sophia, 2004, pp. 74-75-76)