Păi, măi, preot nu te faci tu, în primul rând, că e chemare de la Dumnezeu, e o alegere de la Dumnezeu. Şi, în al doilea rând, Dumnezeu să mă ierte, din orice punct al geografiei lumii acesteia te poţi mântui, nu neapărat îmbrăcat în reverendă, ci musai purtându-ţi barba misiunii tale. Nici nu mai spun de cealaltă pro­blemă, legată de preoţia universală pe care fiecare dintre noi o avem, pentru că, în momentul în care frângeţi pâi­nea la masă, între colegii voştri, în camerele de facultate sau în dormitoare şi, mai ales, când veţi frânge pâinea la masa copiilor voştri, nu veţi face alta decât să frângeţi preoţeşte - în virtutea preoţiei universale - acea pâine în mijlocul bisericii de acasă, în mijlocul ecclesiei domestica. Nu că din pâinea aceea vă veţi împărtăşi ca din Trupul şi Sângele lui Hristos - ferească Dumnezeu! - ci pentru că pâinea aceea face amintire de pâinea din care ne hrănim în taina Sfintei Liturghii şi fără de care pâinea pe care o mâncăm acasă nu are niciun sens - absolut niciun sens - decât să ne facă să trăim mai bine, mai burduhănoşi.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 170-171)