Şi când preotul se osteneşte după puterile lui - căci nimeni nu este perfect, nici sfinţii nu sunt desăvârşiţi după măsura puterii ce i-a dat-o Dumnezeu, cu harul pe care i l-a dat Dumnezeu, cu înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu, cu smerenie - căci fară aceasta nu putem face nimic -, cu harul pe care l-a primit la hirotonie, toate la un loc dacă se adună într-o inimă de preot, şi el se smereşte şi se roagă şi are milă de popor, şi vorbeşte cu Hristos prin icoană şi prin cruce, atunci Domnul lucrează cum El ştie. Şi nici preotul nu ştie dacă vindecă pe cineva sau nu vindecă, dacă poate sau nu, dar el face cruce, se închină, şi nici poporul nu ştie de unde a primit harul şi nici preotul nu ştie de unde vine cuvântul.

(Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 369)