Preotul Ioan Apostu – Mărturisitor în temnițele comuniste
Este judecat de Tribunalul Militar Iași, într-un lot format din cinci inculpați, negând orice acuzație, tot așa cum făcuse în ancheta de la Securitate. Cu toate acestea, prin Sentința nr. 99 din 21 februarie 1959, este condamnat la 20 de ani muncă silnică.
Ioan Apostu s-a născut la 19 ianuarie 1921, în familia unor oameni simpli din Hârlău, județul Iași. După școala elementară, se înscrie la Seminarul Teologic „Veniamin Costache” din Iași, pe care îl urmează până în 1943. În timpul rebeliunii din ianuarie 1941, alături de alți elevi seminariști, este obligat să participe la o manifestație legionară, fără însă a se implica în tumultul politic. De altfel, nici nu era atras de Mișcarea legionară, după cum avea să demonstreze mai târziu.
După absolvirea seminarului, în 1943 este încorporat și trimis pentru un an la Școala de subofițeri de administrație de la Odobești, județul Vrancea. În toamna lui 1944, se înscrie la Facultatea de Teologie din Suceava, care din cauza refugiului se mutase la Râmnicu Vâlcea. Urmează cursurile de teologie la Suceava, într-un context politic tulbure pentru România abia ieșită din război și ocupată de trupele sovietice.
Luptele politice erau acerbe între nou-veniții la putere, comuniștii, și reprezentanții partidelor istorice care aspirau la eliberarea țării de sub cizma sovietică. În acest context, încă din vara lui 1946 activează în propaganda electorală desfășurată de PNȚ, pentru ca la 20 octombrie să devină membru al acestui partid.
Ca majoritatea românilor, tânărul teolog Apostu era animat de șansa eliberării României de comunism, prin câștigarea alegerilor de către partidele istorice. Pentru activitatea sa, între 14 și 17 martie 1946 a fost reținut și anchetat la Siguranța din Suceava. Măsura represivă s-a repetat în mai 1947, în circumstanțele arestării membrilor marcanți ai partidelor istorice. La 25 aprilie 1953, este eliberat din Formațiunea 0837. A trecut prin penitenciarul din Gherla și colonia de muncă Capu Midia de la Canal.
Pentru puțin timp lucrează la Ocolul Silvic din Hârlău, totodată finalizându-și studiile teologice la București (1955). După obținerea licenței, la 7 ianuarie 1956 este hirotonit preot de către Mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei pe seama Parohiei Ripicenii Vechi, județul Botoșani. Un an mai târziu este transferat la Parohia Chițoveni (astăzi în orașul Flămânzi), județul Botoșani.
În circumstanțele începerii unui nou val de represiune, la 16 iulie 1958 este arestat din nou și trimis în ancheta Securității din Iași. A fost acuzat că se întâlnea cu membri ai Consiliului parohial în scopul organizării unui „grup subversiv”, pentru a asculta posturile de radio străine și a atenta la subminarea „socializării agriculturii”. Este judecat de Tribunalul Militar Iași, într-un lot format din cinci inculpați, negând orice acuzație, tot așa cum făcuse în ancheta de la Securitate. Cu toate acestea, prin Sentința nr. 99 din 21 februarie 1959, este condamnat la 20 de ani muncă silnică. Este purtat prin închisorile de la Iași (1959), Aiud (din iunie 1959) și lagărul de muncă de la Ostrov (din octombrie 1963).
În februarie 1963, încearcă să-și demonstreze nevinovăția, cerând recurs în supraveghere, în iulie același an solicitând comutarea pedepsei cu detenția administrativă, iar în august chiar rejudecarea procesului. În cele din urmă, în octombrie 1963 i se acceptă recursul. Astfel, în decembrie 1963 - ianuarie 1964 este reanchetat la Securitatea din Iași, din nou, negând orice acuzație. I se schimbă încadrarea juridică de la fostul proces în „agitație la uneltire contra ordinii sociale”, astfel încât, prin Sentința nr. 38 din 22 aprilie 1964, primește o condamnare de cinci ani și șase luni. Ca urmare a deciziei juridice, la 23 aprilie 1964 este eliberat din Penitenciarul Iași. La 17 iulie 1964 este „repartizat provizoriu pentru a suplini parohia vacantă Prăjeni”, de lângă Hârlău. Ulterior, prin decizia Permanenței Consiliului Eparhial din 1 august 1964 este îmbisericit la filia Feredeni din Parohia Slobozia, comuna Deleni, județul Iași. Un an mai târziu a fost numit paroh la Feredeni.
(Pr. Nicolae Cătălin Luchian, Adrian Nicolae Petcu, Clerici şi mireni mărturisitori din Arhiepiscopia Iaşilor, în închisorile comuniste (1945-1964), Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 31-32)
Părintele Vasile Lazăr – Mărturisitor în temnițele comuniste
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro