Prietenia adevărată, nu cere, ci oferă!

Cuvinte duhovnicești

Prietenia adevărată, nu cere, ci oferă!

Prietenia nu este relaţia privilegiată, de­osebită pe care o avem cu cineva în com­paraţie cu alţi oameni. Prietenia este o stare de spirit, o treaptă şi o măsură du­hovnicească.

Apostolul Pavel ne spune: „Pe cât se poate, trăiţi în bună pace cu toată lumea". Desigur, ar spune cineva, dar a trăi în bună pace cu cineva încă nu în­seamnă a avea o prietenie. Dar de ce nu? Oare este puţin lucru a trăi cu cineva în pace, oare este prietenia ceva mai mult decât pacea? Și, dacă da, ce ar putea fi acel ceva mai mult? Spun asta, pentru că vin oamenii la spovedanie şi vezi cât de greu le este să-şi păstreze pacea nu doar cu toată lumea, ci cu părinţii şi fraţii lor trupeşti cu care locuiesc în aceeaşi casă şi mănâncă la aceeaşi masă. Dar asta se întâmplă pentru că şi noi cădem pradă clişeelor moderne despre prietenie şi nu încercăm o prietenie adevărată, o prietenie care nu cere, ci oferă, o prietenie pe care ne-a adus-o Hristos şi pe care au cultivat-o şi ne-au transmis-o Sfinţii Pă­rinţi ai Bisericii noastre.

Mai întâi, trebuie să luptăm cu puseu­rile exclusiviste pe care le avem în noi. Prietenia nu este relaţia privilegiată, de­osebită pe care o avem cu cineva în com­paraţie cu alţi oameni. Prietenia este o stare de spirit, o treaptă şi o măsură du­hovnicească. Iubesc pe cineva nu pentru că el este mai bun decât alţii, ci pentru că văd în el virtuţile care îmi descoperă mai desluşit chipul lui Dumnezeu pe Care eu Îl iubesc. Prietenia nu trebuie să fie rezultatul unei selecţii, adică nu dobân­dim un prieten excluzând neprietenii, pentru că aceasta este judecată omeneas­că şi nu este lipsită de riscuri.

Hristos ne-a numit prieteni şi fraţi nu pentru că noi am fi dat dovadă de vreo vrednicie specială, ci pentru că inima lui dumnezeiască este plină de iubire. „Iată - se spunea despre Hristos -, prie­tenul vameşilor şi al păcătoşilor!" Şi El însuşi a zis: „N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi; nu cei sănătoşi au nevoie de Doctor, ci cei bol­navi". Să mai spunem că Hristos l-a nu­mit prieten până şi pe Iuda şi nu ori­când, ci chiar în momentul când îi dădea sărutarea mincinoasă, sărutarea trădării în Grădina Ghetsimani: „Prietene, cu să­rutare vinzi tu pe Fiul Omului"?

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 114-116)

Citește despre: