Prima biserică închinată Sfântului Paisie Aghioritul a fost sfințită

Știri

Prima biserică închinată Sfântului Paisie Aghioritul a fost sfințită

Vineri, 23 ianuarie 2015, a avut loc sfințirea bisericii Sfinților Arsenie Capadocianul și Paisie Aghioritul din Limasol, Cipru.

Evenimentul bisericesc, petrecut la 10 zile după canonizarea marelui sfânt contemporan, este materializarea unei dorinţe mai vechi a IPS Mitropolit Athanasios de Limasol, Cipru, de a adăuga şi pe Sfântul Paisie în şirul ocrotitorilor acestei biserici, alături de Sf. Arsenie Capadocianul şi Sf. Mucenici Varahisio şi Iona.

Programul liturgic, desfăşurat între orele 18.00 şi 02.00 a zilei următoare, a cuprins procesiunea de aducere a sfintelor moaşte care urmau să fie depuse în piciorul Sfintei Mese, Vecernia, Utrenia, slujba propriu-zisă de sfinţire şi Sfânta Liturghie. 

La sfârşitul Utreniei, Chiriarhul locului, a vorbit despre însemnătatea momentului, explicând totodată, în linii generale, evoluţia locaşului de închinare începând cu Vechiul Testament, până în zilele noastre. Referindu-se la cei patru sfinţi ocrotitori ai bisericii centrale şi ale celor două paraclise încorporate, Înaltpreasfinţia Sa a amintit că în satul de origine al Sfântului Paisie, Farasa Capadociei, biserica avea hramul Sfinţilor Varahisio şi Iona. „Putem spune, a adăugat înaltul ierarh, că această biserică a Sfinţilor Arsenie şi Paisie este biserica părintească şi casa părintească a Cuviosului Paisie”.

La Sfânta Liturghie au slujit trei ierarhi, 30 de preoţi şi trei diaconi.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Athanasios a fost însoţit în rugăciune de PS Episcop Epifanios de Lidra, care este şi stareţ al istoricei Mănăstiri Mahera din apropiere, precum şi PS Episcop Nikolaos al Amatundei.

Numărul credincioşilor care au participat la momentul liturgic de excepţie a fost deosebit de mare. Împărtăşirea credincioşilor din cele cinci Sfinte Potire a necesitat timp îndelungat, caracteristică generală în spaţiul elen, în special la sărbătorile mari.

Un element aparte în contextul liturgic amintit a fost prezenţa unui fragment din moaştele Sfântului Arsenie Capadocianul, aduse de la mănăstirea omonimă din Halkidiki, Grecia, de către stareţul acesteia, arhim. Theoklitos Bolkas. De asemenea, credincioşii s-au putut închina la fragmente din veşmintele Sfântului Paisie Aghioritul, expuse spre închinare într-o raclă specială.

Conform mărturisirii IPS Mitropolit Athanasios, este prima sfinţire a unui locaş de cult ortodox închinat Sfântului Paisie Aghioritul.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 16 noiembrie 2002, pentru ca în 28 februarie 2004 să fie sfinţit demisolul.

Biserica centrală a fost dată în folosinţă la data de 23 iulie 2011. După trei ani şi jumătate, avea să se finalizeze tot demersul spiritual al acestui locaş de închinare, prin slujba de sfinţire oficiată în lumina celor patru sfinţi menţionaţi.

Sursa: Pr. Petru Sidoreac, comuniuneortodoxa.ro

Citește despre: