Așa cum un vânt scutură toți pomii și semințele și toate plantele pământului sau așa cum un singur întuneric al nopții se întinde peste toată lumea, tot așa și căpetenia răutății, fiind întunericul răutății și al morții, precum un vânt cumplit și ascuns și sălbatic înviforează orice neam al oamenilor pe pământ și aduce gânduri nestatornice și pofte ale lumii, amăgind inimile oamenilor, și umple de întunericul necunoștinței, de împietrire și uitare orice suflet care nu este născut de sus și care nu este schimbat cu cugetul și cu mintea la o altă lume, precum s-a spus: „Petrecerea noastră este în Ceruri” (Filipeni 3, 20).

Prin aceasta diferă adevărații creștini de tot neamul oamenilor și este mare distanță între ei și oamenii din lume, cum spuneam mai înainte, prin faptul că mintea și gândirea lor este pururea la cugetul ceresc și că văd ca în oglindă bunătățile veșnice, prin împărtășirea și participarea Duhului celui Sfânt, prin faptul că sunt născuți de sus de la Dumnezeu și că sunt învredniciți să fie fii ai lui Dumnezeu în putință și în adevăr, și că ajung la o stare de netulburare și tărie și la odihnă prin multe lupte și osteneli și trude și ani, nemaifiind cernuți și bătuți de valuri în gândurile nestătătoare și deșarte ale răutății.

Prin aceasta sunt mai mari și mai buni decât lumea, pentru faptul că mintea lor și cugetul sufletului este la pacea lui Hristos și la dragostea Duhului, precum și Domnul, zicea despre unii ca aceștia: „S-au mutat de la moarte la viață” (Ioan 5, 24).

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, Vol. II, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 203-204)