Text și context

Pericopa evanghelică de astăzi e una pe cât de scurtă, pe atât de densă. Conține sfaturi prețioase. Gânduri bine rostuite și vorbe în spatele cărora se găsesc principii cu valoare perenă, ori deconspirări necesare ale Împărăției și aspectelor care o vor defini. Ca de obicei, Hristos vorbește mulțimii, din care fac parte și ucenicii. Prelegerea are în centru un subiect de o actualitate stringentă: urmarea Lui. Oamenii se îmbulzeau atunci când Dânsul vorbea și unii dintre cei de față se întrebau cum ar putea să-L urmeze. Practic, ca parte a cetei Lui, ori păzind învățăturile Sale. Învățătorul e conștient de acest lucru și nu ocolește acest aspect.

Crucea, sufletul și urmarea

Scurt și la obiect, Dânsul enunță principiul fundamental al mântuirii: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Ce înseamnă însă, a-ți lua crucea? Și de ce tocmai pe a ta și nu pe a altuia? Sfinții Părinți au abordat, în decursul vremii, cu multă seriozitate acest aspect. Au arătat care sunt feluritele sensuri ale lemnului devenit, din instrumentul celui mai deplorabil supliciu, arma împotriva lucrării vrăjmașului. Au lăsat să se înțeleagă faptul că viața omului poate fi definită prin intermediul acestui termen. De ce? Din mai multe motive. Pe de-o parte, pentru că Crucea vine să vorbească despre asumarea voluntară a tuturor lucrurilor care se întâmplă. Apoi, pentru că ea unește pământul cu Cerul. Prin răstignirea pe bârnele împreunate care o constituie, Hristos a oferit lumii îmbrățișarea cea mai suavă. Una menită nu doar a-i restitui demnitatea, încrederea și curajul, ci și de a constitui scripetele de care, agățându-se, poate urca dinspre tenebrele păcatului și întunecimile iadului spre Ceruri. Din chipul durerii, ea a devenit binevestitoarea bucuriei. De aceea, prin asumarea propriei Cruci, creștinul poartă pe umerii sufletului său și Crucile altora. Cuprinde în dragostea inimii sale întreaga lume, cu toate suferințele ei. Și-o poate face mai bună.

În vreme ce alții s-au proptit la picioarele ei așteptând ca semne precum stigmatele să mărturisească avicinanța de natură pe care o aveau cu dânsa, Ortodocșii nu s-au sfiit să se aștearnă pe lemnul ei. Să se alăture lui Hristos, mărturisind mântuirea sosită de la El. Prin-trânsa. Iată, de ce viața însăși poate fi înțeleasă ca o Cruce. Nu doar datorită greutăților. Nu pentru că e asumată în sens fatalist. Ci din iubire pentru Domnul și din dorința de a fi aidoma Lui. Iubitor, jertfelnic, aducător de pace, bucurie și alinare celor suferinzi. Căci Domnul întrupează superlativul tuturor acestora.

Precum ține Iisus să arate, Crucea se constituie în elementul esențial ce definește debutul procesului urmării Sale. Aduce cu sine salvarea sufletului. Un suflet din care ea a fost scoasă e, dacă nu pierdut, cel puțin pe buza prăpastiei. Mereu supus pericolului ca cineva să-i dea ghes înspre adâncurile genunii. Or, el este lucrul cel mai important ce definește făptura umană. De aceea, într-o logică impecabilă, articulată stilistic într-un mod plăcut, Hristos arată că sufletul e esențial. Trebuie salvat. Iar mântuirea lui vine prin urmarea Sa. Aceasta se poate face prin Cruce. Și ne mai spune ceva: ea înseamnă mărturisire. Nu poți să-ți iei Crucea și s-o ascunzi în buzunarul cel mai dosit al făpturii tale. Nu-ncape, și pace! Odată asumată, ea îți devine emblemă. E semnul cu care te identifici, prin care te definești. Simbolul prin intermediul căruia te recunosc și ceilalți. Unii pentru a te înțelege și iubi, alții pentru a-ți îngreuna zilele.

În loc de concluzii

După cum ține Mântuitorul să arate, sufletul, diamantul cel mai de preț al făpturii umane, nu poate fi pus în legătură cu Hristos decât prin Cruce. Ea e cea care-i dă verticala. Îl direcționează pe cale. Spre urmare. Către Împărăție. Făcându-l în același timp să nu neglijeze orizontala, care-i oferă instrumentele salvatoare. Or, Crucea e mărturisire. Hristos ne cheamă să ne salvăm sufletul. Și ne-arată cum o putem face. Prin asumarea Crucii, mărturisire și urmarea Lui. Pare greu. Răsplata e, însă, pe măsură. Îndrăzniți!