Prin intermediul imaginației permitem vrăjmașului să ne înșele
Sârguieşte-te a-ţi păstra mintea curată fără forme, culori, distanţe şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu.
Frate, de doreşti a te elibera degrabă de aceste răutăţi și pasiuni, de voieşti a fugi de diferite curse şi meşteşugiri ale diavolului și de iubeşti a te uni cu Dumnezeu și a dobândi dumnezeească luminare, luptă, bate război din toate puterile tale a-ţi goli mintea de orice formă, culoare şi distanţă în scurt, de orice imaginaţie şi aducere amintea lucrurilor bune ori rele, pentru că toate sunt nişte necuraţii şi întinăciuni care întunecă curăţenia, nobleţea și strălucirea minții.
Nu-i nicio patimă trupească sau sufletească care să poată veni în minte pe altă cale decât prin închipuirea celor simţite. Pentru că, chiar dacă cineva ar fi ispitit de vreo fată frumoasă, totuşi de va lupta şi nu-şi va imagina în fantezia lui chipul acelei fiinţe, adâncindu-şi mintea în inimă, scapă de uneltirea amăgitoare a gândurilor, de luptă, învoire şi nu cade în păcat. De aceea, Sfântul Grigorie Teologul zice: „M-a răpit vederea, dar m-am ţinut”. N-am ridicat idolul păcatului. „Idol a stat înainte-mi, totuşi am scăpat de ispită”. Imaginaţia şi memoria sunt treptele înşelăciunii vrăjmaşului. Dar mai ales imaginaţia. Într-însa este orice păcat.
Sârguieşte-te, deci, a-ţi păstra mintea curată fără forme, culori, distanţe şi orice fantezie, cum a creat-o Dumnezeu.
Dar aceasta nu se poate face altfel decât prin întoarcerea şi adunarea ei în locul cel strâmt al inimii şi al întregului om lăuntric. Şi obişnuit a rămâne, uneori să se roage cu jale zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Să ia seama numai la cuvintele acestei rugăciuni.
Iar alteori, privindu-se, înţelege pe Dumnezeu şi se odihneşte. De aceea Sfântul Vasile cel Mare zice că atunci când mintea nu se împrăştie la lucrurile din afară şi nu se risipeşte în lumea simţurilor, se întoarce în sine şi se înalţă la înţelegerea lui Dumnezeu: „Mintea neîmprăştiată la cele din afară, nici revărsată în organele simţurilor, se întoarce către sine şi prin sine se ridică la înţelegerea lui Dumnezeu”.
(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 92-93)