Sfinţii Părinţi spun adesea că se consideră mai păcătoşi şi decât duhurile căzute. Aceasta este nemărginita smerenie, iar smerenia nemărginită este desăvârşirea vieţii creştineşti. Când sufletul se smereşte, când se încredinţează întru totul Domnului, se slobozeşte de grijile pământeşti, deoarece rugăciunea are nevoie de o viaţă cu totul lipsită de griji.

Când omul se slobozeşte cu totul din grijile pământeşti şi se încredinţează pe deplin lui Dumnezeu, abia atunci Domnul dă harul fără de plată. Dar, fără acestea, nu este cu putinţă!

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 213)