Inima se poate desfăta de pacea cea fericită doar când rămâne în poruncile evanghelice, când rămâne în ele cu lepădare de sine. Atunci când se iveşte în ea o altă dreptate, îşi pierde odihna.

Mare şi atotsfântă carte este Evanghelia! În ea este zugrăvit omul nou, cel după asemănarea lui Dumnezeu – iar care trebuie să fie însuşirile omului celui nou, ne-o arată poruncile lui Hristos. Prin ele, Hristos ne-a descoperit însuşirile Sale, felul Său de a gândi şi de a făptui. Privind în oglinda Evangheliei la noi înşine, putem, puţin câte puţin, să ne cunoaştem neajunsurile, să ne dezbrăcăm de concepţiile şi de însuşirile omului celui vechi, să le înlocuim cu gânduri şi însuşiri evanghelice, cu gândurile şi însuşirile lui Hristos. În aceasta constă sarcina, problema pe care trebuie să o rezolve, să o îndeplinească creştinul în vremea vieţii sale pământeşti. Trebuie să ne zugrăvim în suflet portretul lui Hristos, să-i împărtăşim asemănarea cu modelul lui. Portretele care nu seamănă cu originalul vor fi respinse la expoziţia generală, când fiecare dintre oameni va fi cercetat ca să se vadă în ce măsură a păzit şi a înnoit în sine chipul şi asemănarea Făcătorului şi Dumnezeului său. Chipurile pe care trăsăturile şi culorile sunt atât de schimonosite încât s-a pierdut orice asemănare vor auzi: Nu vă cunosc pe voi! Ele nu vor fi recunoscute. De ele Se va lepăda Domnul!

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 155-156)