Există foarte multe slăbiciuni. Când o fată are o tulburare lăuntrică, iar celălalt este în măsură să o satisfacă, toate celelalte merg ca pe roate. Sau când un tânăr are o slăbiciune, iar tânăra dispune de ceea ce îi compensează această neputință, are loc un fel de înrobire. Toate celelalte dispar, căsătoria are loc, deși, nu-și are rostul, nici din punct de vedere trupesc nici din punct de vedere duhovnicesc. Așadar, lucrurile nu sunt atât de simple. Există multe curse, nu întinse într-adins. Fiecare dintre noi suntem un abis iar sufletul nostru este insondabil. Deseori, tinerii după ce se cunosc, cred că se iubesc și că iubire ca a lor nu a mai existat pe lume și nici nu va mai exista. Nu înțeleg că, de fapt, fiecare este victima propriului subconștient. Este o iubire înfricoșătoare, de care nu se pot elibera. Nu din nevoie trupească, ci pentru motivele la care ne-am referit mai sus. Secretul e ca omul să se elibereze în Hristos. Numai Hristos naște omul cel adevărat. Hristos îl eliberează, îl izbăvește, îl ajută să perceapă, să înțeleagă și să prețuiască. Hristos luminează, desigur nu în creștinul superficial, ci în adevăratul creștin, care are o viață creștinească autentică. Să nu uitați niciodată că în problema căsătoriei rolul cel mai important îl va juca pronia lui Dumnezeu.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Adolescența, Fecioria, Căsătoria, Editura Bizantină, București 2010, p. 85-86)