Domnule Profesor, ați urmat studii de pedagogie și educație fizică. Cum ați ajuns la muzica bizantină, de unde dragostea pentru acest tip de muzică?

Mă ocup de muzica bizantină de la o vârstă destul de fragedă, de pe băncile școlii. Am absolvit liceul ortodox, unde ea era un domeniu obligatoriu de studiat și am avut întotdeauna și o parte practică; noi cântam tot timpul în strană. Nu era un obiect predat abstract, ci era practic o obișnuință de a cânta în fiecare zi. Mai târziu, la universitate, nu am studiat muzicologie. Am devenit învățător și în paralel m-am ocupat și de muzica bizantină.

Din 1981 sunt membru al Corului Bizantin Grec al domnului Lykourgos Angelopoulos, unde am abordat muzica bizantină atât din perspectivă practică, cât și teoretică. Teza mea de doctorat pe care am realizat-o în anii `90 este axată pe această latură a expresiei muzicale în compozițiile grecești și românești, în special pe notație. Mai apoi am cules tot ce s-a putut din tradiția orală și am completat această cercetare teoretică. Pe această direcție se îndreaptă și metoda mea de predare.

„Muzica bizantină este știință pentru că se aseamănă cu o limbă”

De ce este muzica bizantină artăși de ce este ea știință?

Artă este pentru că are de-a face cu această execuție vocală; în același timp este și știință pentru că are un parcurs istoric foarte larg, având și notație. În cadrul acestui parcurs istoric s-au adăugat foarte multe compoziții și putem analiza diverse stadii ale notației.

Muzica bizantină este artă pentru că ea se interpretează de către fiecare psalt. Este și știință pentru că se aseamănă cu o limbă. Devii om de știință și cercetezi caracteristicile acestei limbi muzicale, care e muzica bizantină. Nu este obligatoriu ca cineva care cântă să știe și notație, să știe și această știință, așa cum cineva care vorbește foarte frumos poate nu știe să citească. Așadar, este o artă să vorbești frumos sau să cânți frumos, dar atunci când vrei să te perfecționezi în această știință a artei vorbirii sau a cântatului, devii om de știință.

Ce rol are muzica bizantină astăzi în cadrul muzicii universale?

Frumoasă întrebare. Am trăit experiențe minunate cu oameni care nu cunoșteau muzica bizantină, deși erau muzicieni cei mai mulți dintre ei. Pentru că noi, cu Lykourgos Angelopoulos și Corul Bizantin Grec am călătorit mult prin toată lumea și am dat mai mult de o mie de concerte. Adesea mergeam în țări unde nu era cunoscută muzica bizantină și observam că oamenii rămâneau ca într-un extaz de atâta entuziasm, deși nu știau nimic din această muzică, nu înțelegeau nici limba; le era suficientă doar această desfășurare muzicală, melodică. Consider că redarea acestei muzici în fața unor muzicieni care nu o cunosc conduce la valorificarea ei cu adevărat. Să nu uităm că este vorba de o muzică religioasă, spirituală.

„Nu vrem să predăm o muzică de muzeu!”

Ați înființat coruri de elevi cu care ați participat la diverse festivaluri atât în Grecia, cât și peste hotare. Care este percepția tinerei generații asupra muzicii bizantine, atât a tinerilor greci, cât și a celor din țările în care ați mai fost?

Eu cred că acest drum începe să aibă dificultățile lui pentru că, din păcate, copiii mici nu mai sunt aduși la biserică atât de des și lucrurile suferă cumva o sărăcire în această direcție. Scopul nostru este tot  timpul acesta: ca muzica bizantină să nu fie o lecție sterpă, predată într-o sală de curs. Trebuie să o vezi ca un parcurs, ca un drum, și cel care vrea să învețe muzica bizantină trebuie să aibă o relație directă cu spațiul ecleziastic cu Biserica, să o vadă ca pe o realitate a vieții sale. Dificultatea apare tocmai din faptul că acești copii au mai multe activități și responsabilități, dar și o imagine mai sărăcită a acestui spațiu eclezial. O participare mai mică în biserică este o problemă în înțelegerea muzicii bizantine. Încercăm cumva să-i aducem pe elevi într-un spațiu mai real decât sala de curs în care se predă muzica bizantină fiindcă nu vrem să predăm o muzică de muzeu.

„Această forță pe care o dați României este chiar mai mare decât cea din Grecia”

Cum ați caracteriza peisajul actual al muzicii bizantine din România?

Consider că s-au făcut foarte mari progrese. În lucrarea de doctorat m-am ocupat și de spațiul muzical românesc și am observat că la români a existat într-adevăr o muzică bisericească intensă, au fost preocupări reale în acest sens, chiar dacă ea a suferit la un moment dat întreruperi. Aveți compozitori români de valoare care au introdus elemente componistice autentice românești, iar acest lucru merită să fie analizat de către muzicologii contemporani. Consider că atât tinerii din Iași, cât și cei din București fac progrese foarte mari cu activitățile corale pe care le desfășoară, prin aceste Masterclass-uri de Cânt Bizantin, cu aceste cursuri din cadrul universităților, și consider că această forță pe care o dați astăzi României este chiar mai mare decât cea din Grecia. Noi, grecii, avem deja această tradiție, dar aici îi văd pe români alergând chiar, iar cel care aleargă, cu siguranță va ajunge să fie mai în față decât cel care stă pe loc. Dar aceasta cu o condiție: să vedem muzica bizantină nu doar ca artă, ci și ca știință. Iar lucrarea cea mai importantă este ca aceasta să fie dezvoltată, desfășurată în spațiul bisericesc.

Cum evaluați impactul Masterclass-ului de Cânt Bizantin, ajuns la a șasea ediție, pentru muzica bizantină din România?

La început am fost foarte surprins de entuziasmul care exista. Apoi am văzut și un progres foarte mare, pentru că acest masterclass are abordări ale muzicii bizantine din mai multe laturi. Există și o lipsă de omogenitate în ceea ce privește nivelul participanților ceea ce dă o dificultate în această direcție, în abordarea practică a partiturilor. Iată, avem participanți din rândul monahilor și monahiilor, din rândul studenților, unii sunt în Biserică, alții merg la biserică. În cei cinci ani în care am participat până acum la Masterclass, m-am văzut pe mine însumi pus în dificultatea de a pregăti aceste cursuri. Acest proiect, de la început și până acum, a urcat niște stadii și eu însumi sunt pus în dificultatea de a răspunde acestei evoluții.

„Să auzi, să asculți și să vezi – cea mai bună metodă de predare a muzicii bizantine”

Ce perspective are relația de colaborare între Grecia și România privind muzica bizantină?

Personal, văd o situație bună a acestei colaborări. Știm deja, de exemplu, despre Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași că desfășoară astfel de cursuri. Sunt profesori colaboratori din spațiul grecesc care vin și predau la Iași, sunt studenți români care coboară în Atena și studiază, apoi se întorc în România pentru a pune în practică ceea ce au învățat. La fel se întâmplă și în București. În cadrul simpozioanelor internaționale de muzică bizantină, numărul participanților români este foarte mare și eu cred că toate aceste elemente conturează o colaborare destul de intensă.

Dumneavoastră v-ați ocupat de studiul metodelor de predare a muzicii bizantine. Care considerați că este cea mai eficientă metodă în acest domeniu?

Cea mai bună metodă de predare a muzicii bizantine este să auzi, să asculți și să vezi. Nu poți să cânți niciodată doar de pe hârtie, doar din cărți; trebuie să auzi mai întâi pe cineva cântând și apoi să interpretezi partitura. În plus, această metodă de predare trebuie să fie sistematizată pe stadii, și cu cât începe cineva de la o vârstă mai fragedă, cu atât mai ușor o asimilează. Ideal ar fi ca această predare să se desfășoară și în biserică, ținându-se cont de  îngemănarea dintre tradiția orală și cea scrisă.

În interpretarea unei melodii bisericești, cum facem să nu dăm mai multă importanță melodiei decât conținutului religios?

Există cântările clasice, care sunt diacronice, s-au păstrat de-a lungul timpului. Formulele melodice au fost compuse cu foarte multă înțelepciune de către melozi. Dacă ceva s-a păstrat   de-a lungul timpului, înseamnă că are o autenticitate, este ceea ce trebuia să rămână. Însă nu există o îngrădire a compozitorului de a-și pune  amprenta particularității.

Să nu uităm că muzica este un mijloc prin care ne putem ruga, iar cântarea, în general, trebuie să fie cântată în spațiul ei natural. Dacă psaltul are în vedere acest lucru, și prin extensie, corul, cu siguranță se va erija, la nivel muzical, în reprezentatul credincioșilor care se roagă cu credință.

„Să-i cinstim pe dascălii noștri!”

Dacă ar fi să alegeți un motto pentru viața dvs., care ar fi acesta?

Avem o vorbă a lui Socrate, „Știu că nu știu nimic”. Cineva care începe să cerceteze un domeniu ajunge la un moment dat să-și dea seama câte lucruri mai are de cercetat, de găsit, de căutat. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu știe chiar nimic, dar vede toată această minunăție care se deschide în fața lui și își dă seama cât de puține lucruri știe.

Ce vă bucură cel mai mult?

Încerc să redevin copil, acest lucru îmi dă multă forță și energie, dar deranjez foarte mult lumea. Încerc mai întâi să-l abordez pe celălalt, să-l cunosc, să-l înțeleg și mai apoi să comunic cu el. Dacă am reușit, după aceea progresez, merg mai departe.

Aveți un sfânt față de care simțiți o evlavie deosebită?

Bineînțeles că Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Care este cea mai mare împlinire sau mulțumire a vieții dumneavoastră?

Faptul că am o familie și copiii, care sunt rodul unei relații. Mai este casa cu grădina ei și timpul care mă lasă să mă ocup de ceea ce-mi place; astea mi-ajung.

Mai este un aspect important: nu trebuie să-i uităm niciodată pe cei care ne-au învățat. Chiar dacă noi ne afișăm în aceste masterclass-uri, întotdeauna, în spatele nostru, stau autoritățile dascălilor noștri, pe care îi cinstim.