În dimineața sărbătorii Înălțării Domnului Hristos la Cer, PS Antonie a binecuvântat obștea Mănăstirii Galata, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie în cinstea hramului sfântului locaș, alături de un sobor de preoți și diaconi. 

La sfintele slujbe oficiate cu prilejul hramului, a fost prezentă și rasofora Maria Popa, locțiitoare de stareță a Mănăstirii Chirilovca din raionul Florești, Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția sa a evidențiat importanța duminicilor cuprinse între Înviere și Înălțare:

S-a vorbit despre paradoxul Înălțării, Mântuitorul s-a înălțat, dar în același timp El rămâne cu noi, rămâne până la sfârșitul veacurilor. De unde știm acest lucru? Ne spune Mântuitorul în Evanghelia după Matei: „Iată Eu cu voi sunt, în toate zilele până la sfârșitul veacului”. De aceea și evangheliile pe care le-au așezat Sfinții părinți în perioada de la Înviere până la Înălțare, sunt evanghelii care ne arată pe Mântuitorul Iisus Hristos ca vindecător. El vindecă pe Toma de îndoială, vindecă femeile mironosițe de teamă, vindecă slăbănogul, cel care de 38 de ani aștepta să fie vindecat, tot El vindecă pe femeia samarineancă de credință nedreaptă, iar în cele din urmă, în duminica ce a trecut, Mântuitorul vindecă pe orbul din naștere. Deci, vedem în aceste duminici că nu întâmplător au fost așezate aceste evanghelii ci ca să se arate că Hristos este mereu prezent în viața noastră. 

Preasfințitul Antonie a dăruit Mănăstirii Galata o candelă, Candela Unității Naționale, care să ardă în Sfântul Altar pentru unitatea neamului românesc. 

Scurt istoric

Înainte de construirea actualei mănăstiri, voievodul Petru Șchiopul al Moldovei a ctitorit o primă mănăstire, denumită „Galata din vale” sau „Galata de jos”. Numele mănăstirii provine de la cartierul Galata din Constantinopol, unde locuiau domnii moldoveni care mergeau la Înalta Poartă pentru a primi firmanul de domnie. Galata este un cuvânt de origine turcească care poate fi tradus în limba română prin cuvântul „poartă”. Această mănăstire a fost construită pe un teren nepotrivit. Din cauză că temelia a fost așezată într-un loc nesigur, zidurile bisericii s-au surpat la scurtă vreme. Cronicarul Nicolae Costin afirmă în letopisețul său că „mănăstirea Galata, ce o zidisă în vale (...) să risipisă”. Ca urmare a dărâmării primei biserici la puțin timp după ridicare, domnitorul Petru Șchiopul a ctitorit o a două biserică pe un deal din apropierea orașului. Lipsind pisania, nu se cunoaște perioada în care s-a construit biserica. Din cronici reiese că zidirea noii biserici (care a primit hramul „Înălțarea Domnului” și a fost cunoscută sub numele de „Galata din deal”) a început în 1583. Pentru ca ctitoriile familiei lui Petru Șchiopul să fie mai bine întreținute, cu acordul Doamnei Maria, Mănăstirea Galata a fost închinată Patriarhiei Ierusalimului la 25 martie 1617. În decembrie 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Galata a fost scoasă de sub tutela Patriarhiei Ierusalimului, iar călugării greci au plecat. Mult timp, Biserica din Galata a fost biserică parohială, aici slujind un preot o dată pe lună. În perioada comunistă, locașul mănăstirii a fost o simplă biserică de mir, aici făcându-se slujbe doar duminica. În anul 1990, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mănăstirea Galata a fost reînființată, de data aceasta, ca mănăstire de maici.