PS Iustin al Maramureșului și Sătmarului: Învierea lui Hristos – izbăvire de îngrijorare și teamă (Scrisoare pastorală, 2020)

La ceas de sărbătoare, vă îndemnăm părintește, cu durere în suflet că nu putem fi împreună în biserici, ca la ora 24:00, când clopotele din toate catedralele, bisericile și mănăstirile din toată Eparhia noastră și din toată România vor vesti că „Hristos a Înviat!” să aprindeți lumânările în fiecare familie, să ieșiți în ograda casei sau la balconul sau ferestrele blocurilor și să spuneți toți, cu putere: „Hristos a Înviat!”. Și să răspundeți toți: „Adevărat a Înviat!”. Apoi să cântați de trei ori Imnul de Biruință al Învierii Domnului: „Hristos a Înviat!”.

† IUSTIN

Prin milostivirea şi harul lui Dumnezeu,

Episcop ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredinciosului popor al lui Dumnezeu din sfânta Episcopie a Maramureşului şi Sătmarului.

Har, pace, bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu, iar de la noi părintească îmbrăţişare întru Hristos Domnul!

„Înviază Dumnezeu, risipindu-se vrăjmașii Lui și fugind de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe Dânsul!” (din slujba Învierii)

Iubiți Părinți slujitori ai Sfintelor Altare,

Preaiubiți credincioși,

HRISTOS A ÎNVIAT!

Acestea sunt cuvintele cutremurătoare, rostite de slujitorii lui Dumnezeu în noaptea de Paști, după ce au chemat poporul să primească Lumina lui Hristos și, apoi, în dangăt de clopot, în noaptea adâncă, ies în procesiune afară, înconjurând biserica de trei ori și cântând „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri, și pe noi pe pământ ne învrednicește, cu inimă curată să Te mărim!”.

Prin Pericopa Evanghelică ce se citește în fața bisericii, privim și noi, cu ochii sufletului, împreună cu femeile mironosițe, cu inimile tresărind de bucurie și cu întreaga noastră ființă, copleșită de dumnezeiasca vedere, pe Hristos Dumnezeu învăluit în Lumina Învierii, care a orbit și închis iadul și a omorât moartea și așteptăm nerăbdători să auzim glasul Lui liniștitor și cutremurător, în același timp: „Bucurați-vă, nu vă temeți! Iată am biruit!”.

Înțelegem noi, oare, aceste cuvinte ale Mântuitorului înviat din morți? Aparent, ele au menirea de a aduce bucurie, liniște și pace ucenicilor Săi, Maicii Sale și femeilor mironosițe, atât de îndurerate și zdrobite cu inima la vederea calvarului pătimirii, răstignirii și morții Fiului lui Dumnezeu. Sigur că, văzându-L pe Hristos înviat, femeile mironosițe s-au bucurat cu bucurie mare și, la porunca Domnului, au devenit primele vestitoare ale Învierii, vestind apostolilor că Hristos a înviat.

Cuvintele Domnului ascund, însă, în spatele lor drama unei iubiri nemărginite, revelată de Mântuitorul la începutul activității Sale: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea” (Ioan 3, 16-17).

Omenirea a pierdut bătălie după bătălie în lupta cu satana, potrivnicul lui Dumnezeu, și era pe cale să piardă războiul și să ajungă să fie dusă în robia celui rău. Atunci ce a făcut Dumnezeu, pe înțelesul nostru omenesc? Ce face orice strateg! A intrat în luptă Conducătorul, conducând El Însuși ultima bătălie. L-a trimis în fruntea umanității pe Fiul Său Cel iubit, Unul din Treime, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat.

Umanitatea, cu mici excepții, pierduse arma ascultării și smereniei cu care să poată fi învinsă forța înspăimântătoare a diavolului, pe care acesta a acumulat-o din cauza căderii omului. Nici nu o mai putea descoperi: „Poporul (omenirea) locuia întru întuneric și în umbra morții”, nu mai vedea nici o cale de ieșire.

Atunci intervine decisiv și salvator Dumnezeu prin Fiul Său, pe care-L sacrifică cu multă durere, dar, pentru nemărginita Sa iubire, îi dă ascultarea să intre în luptă. Fiul lui Dumnezeu se face Om, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, ascunzând dumnezeirea Sa după aparența trupului omenesc, firesc și natural, așa încât satana a avut mereu o mare problemă să creadă că Iisus din Nazaret este Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

De unde constatăm acest lucru? Din cele ce se petrec în Pustiul Carantaniei, după postul de 40 de zile al Mântuitorului. După ce Mântuitorul încheie postul aspru, nimic mâncând, nici bând, 40 de zile și 40 de nopți, după aceea a flămânzit. Atunci s-a apropiat satana de El și L-a ispitit prin cele trei ispitiri:

1. „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către El: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu»” (Luca 4, 3-5).

2. „Și suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție Îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie, și eu o dau cui voiesc; Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Și răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești»” (Luca 4, 5-8).

3. „Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa templu­lui și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău»” (Luca 4, 9-12).

Mântuitorul le respinge pe rând. Însă felul în care-I răspunde diavolului, făcând recurs la Sfânta Scriptură, ne învață că lupta cu satana trebuie să înceapă de la restabilirea adevărului biblic și Legii lui Dumnezeu, care sunt prioritare față de nevoile biologice și față de încrederea de sine și iluzia de mărire și nemurire și stăpânirea peste întreg pământul. Satana este certat și dat în vileag de Iisus, care-l alungă în final, zicându-i: „Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti»” (Luca 4, 8), adică Îi zice: oi fi tu un mare iluzionist, dar ești un și mai mare mincinos viclean. Cu alte cuvinte, „a Domnului este cerul și pământul și toată plinirea lor” sau „a Domnului este mărirea și stăpânirea și El le dă cui voiește și când voiește, nu mai amăgi lumea cu iluziile deșarte pe care le vinzi”.

Fiul lui Dumnezeu a început războiul cu satana, arătându-ne în mod clar care sunt prioritățile în scurta noastră viață pământească: suntem ființe teologice și pentru existența noastră nu este suficientă doar pâinea, hrana biologică, ci este nevoie să ne hrănim din cuvântul lui Dumnezeu. Pâinea este un dar material, pământesc, care asigură viața fizică. Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, este „Pâinea care S-a pogorât din Cer, dăruită nouă spre tămăduirea sufletului și a trupului și spre viața de veci...” (Rugăciunea Sfintei Împărtășanii), este hrana teologică.

La cea de-a doua încercare a diavolului, Hristos ne învață să nu forțăm limitele existenței noastre fizice, împingând trupul nostru material în pericole inutile, care pot fi evitate, deoarece asta ar însemna că Îl ispitim pe Dumnezeu, care ne-a dăruit rațiunea și libertatea de a alege între bine și rău, între posibil și imposibil și că doar Lui Singur Îi este rezervată, în calitate de Creator, puterea de a trece de limitele creației Sale și a face cu putință cele ce sunt pentru oameni cu neputință!

Ultima ispitire este o obrăznicie a diavolului, fapt pentru care Hristos îl ceartă: Piei, satano! Tu vrei să-mi spui Mie că lumea pe care a creat-o Tatăl cu toate frumusețile ei și l-a așezat pe om drept rege al creației, făcându-l stăpân peste ea și pentru a cărei salvare M-a trimis pe Mine, este a ta? Nu mai vinde iluzii de stăpânire și atotputernicie oamenilor muritori! Dispari din mintea, viața și lucrarea lor și nu mai deturna cursul istoriei și al umanității, fixat de Dumnezeu la creație. Eu sunt aici! Tocmai am venit să salvez lumea și pământul de robia ta vicleană!   

Și satana a plecat de la El rușinat, certat și biruit de puterea și înțelepciunea Sa dumnezeiască: „Atunci L-a lăsat diavolul şi, iată, îngerii, venind la El, Îi slujeau” (Matei 4, 11).

Pentru noi, mesajul celor ce s-au petrecut în Pustiul Carantaniei este următorul: diavolul, potrivnicul lui Dumnezeu, va încerca mereu să-l deturneze pe om de la planul Creatorului. El nu poate fi biruit decât cu rugăciune și cu post, care ne vor ajuta să descifrăm prioritățile în viața noastră și să înțelegem că existența noastră pământească, trecătoare, nu este totul, ci este doar anticamera unei vieți veșnice în lumea de dincolo de veac, în lumina și slava Preasfintei Treimi și că în această viață sufletul nostru, Dumnezeu, Legea și poruncile Lui trebuie să fie prioritatea de grad zero.

Când omenirea, sub inspirația (ispitirea) celui rău, inversează prioritățile și schimbă direcția fixată de Dumnezeu, își trăiește nefericirea în singurătatea pe care o trăit-o și Adam în Rai, ascunzându-se de Creator, Ziditorul său și Proniatorul universului!

După ce ne-a arătat cum se duce un război cu satana, Hristos – Lumina lumii, în puterea Duhului, a ieșit în lume, vestind Evanghelia iubirii și iertării Tatălui.

Proiectul lui Dumnezeu de mântuire și salvare a umanității a început prin postul, nevoința, singurătatea și izolarea Fiului lui Dumnezeu Însuși. Acest lucru îl va face de nenumărate ori în cei trei ani și jumătate de activitate dumnezeiască, retrăgându-Se adesea în munte, în singurătate, să stea de vorbă cu Tatăl.       

Apostolilor le-a spus deslușit: duhul mut, surd, răzvrătit, desfrânat, corupt și luciferic din om și lume nu iese decât „cu rugăciune și cu post”.

Acesta a fost și rămâne proiectul pastoral și de mântuire al păstorilor și creștinilor din toate timpurile. Armele de luptă cu duhul acestei lumi nu sunt nici înțelepciunea lumească ori erudiția cărturărească, nici capacitatea de convingere a oamenilor sau exercitarea autoritară, fie ea și duhovnicească. Singurele arme sigure experimentate și lăsate de Hristos pe înțelegerea noastră sunt: postul, rugăciunea, iubirea, blândețea, iertarea și binecuvântarea vrăjmașilor. Acesta este mesajul ultim al Domnului pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34).

Cu această forță cosmică – IUBIREA, Hristos l-a doborât pe satana, iar cu puterea Crucii pe care Și-a asumat-o la răstignire, logodindu-Se cu ea nedespărțit, a bătut pe satana ascuns în inimile cărturarilor și fariseilor fățarnici, care, sub inspirația diavolului, au pus la cale procesul, răstignirea și omorârea Fiului lui Dumnezeu, din răutate și invidie, împlinind pentru ultima dată ceea ce le-a reproșat Mântuitorul: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi” (Matei 23, 13).

Hristos, prin pătimire, răstignire și moartea pe Cruce, suferință, umilință și chinuri cumplite, a luat de la farisei cheile Împărăției. Hristos a redeschis Raiul cu Crucea Sa, pe care ne-a dăruit-o și nouă ca armă tare împotriva diavolului și cheie prin care să deschidem porțile milei lui Dumnezeu, spre a putea intra în Împărăția Sa.

Iubiți credincioși,

Timp de 40 de zile am fost în postul rânduit de Hristos, Apostoli și Sfinții Părinți ai Bisericii, dar nu un post obișnuit ca în fiecare an, ci unul extrem. Dumnezeu a îngăduit să vină peste întreaga lume această boală molipsitoare, pandemia de coronavirus, atât de periculoasă și ucigașă, care a îngenunchiat umanitatea, știința medicală, cercetătorii și savanții lumii, iar conducătorii popoarelor nu au găsit altă formulă decât să ne ceară să ne ascundem de virus, spre a nu ne afecta, îmbolnăvi și ucide. Mai marii lumii, fără voia lor, au împlinit o poruncă a lui Dumnezeu, care în Vechiul Testament a îndemnat prin proorocul pe poporul ales, să se ascundă până va trece urgia: „Du-te, poporul Meu, intră în cămările tale și închide ușa după tine, ascunde-te pentru puține clipe, până când mânia va fi trecut” (Isaia 26, 20).

În această stare suntem și noi în aceste zile, ascunși în cămara noastră! De ce? Pentru că Dumnezeu a îngăduit să vină această mare încercare, care este de fapt o manifestare năpraznică a creației Lui, tulburată de agresiunea și căderea omului. Duhul mut și surd al lumii nu mai vede și nu mai aude suspinul pământului, greu de păcatele oamenilor. El, însă, a ajuns la Dumnezeu și Dumnezeu i-a îngăduit să se apere de omenirea dezlănțuită și irațională, care a pornit pe făgașul distrugerii totale. Să nu părem a credita curentul ecologiștilor, care arată și ei cu degetul spre toate dezechilibrele ce s-au produs pe Terra din cauza încălzirii globale și poluării. Noi, creștinii, spunem răspicat că în aceste situații natura este degetul lui Dumnezeu, care arată omului unde a adus paradisul și pământul pe care i l-a încredințat Creatorul la creație, spre a-l chivernisi și înfrumuseța, umplându-l de ființe umane, de valori universale și conservând toată frumusețea creată de Dumnezeu.

La moartea pe Cruce a Fiului Său, pe care deși L-a sacrificat pentru umanitate din iubire, totuși Dumnezeu a arătat cu degetul ingratitudinea și degradarea ființei umane, ucigașe de Dumnezeu și om, dând drumul universului să se manifeste năpraznic: „Iar de la ceasul al VI-lea s-a făcut întuneric pe tot pământul, până la ceasul al IX-lea” (Matei 27, 45), „Catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat, şi pietrele s-au despicat” (Matei 27, 51).

Astăzi, glasul omenirii și strigătul ei din adânc de strâmtorare este cel al Mântuitorului de pe Cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit”. El a strigat primul, în numele umanității! Nu ne-a părăsit, Dumnezeu este cu noi. Ne-a urecheat un pic, dar bine, să nu uităm că avem un Tată, și nu un stăpân, pe care se cuvine să-L ascultăm și să-L iubim!

Stăpân peste lume încearcă să fie diavolul, dar se înșeală. Hristos a spus răspicat apostolilor: „Acum Satana a fost biruit, a fost aruncat afară!”. Biruit de cine? De Fiul Mariei și Fiul lui Dumnezeu, prin smerenia, umilința, pătimirea și moartea pe Cruce!

Va trece și această încercare care ne-a separat pe unii de alții, scoțându-ne din mulțimea anonimă și aducându-ne acasă, în normalitatea familiei: bunici, părinți, copii, nepoți. Suntem împreună, cu excepția celor plecați din țară și care nu au putut să revină de sărbători din cauza interdicțiilor impuse de toate țările. Îi iubim pe toți și îi purtăm în rugăciuni! Să ne oprim puțin din alergătura lumii și să readucem în centru viața, ca dar al lui Dumnezeu, să conștientizăm cât de mică este distanța dintre firesc și catastrofă, și cât de subțire este linia dintre viață și moarte. Să înțelegem cât de puțin ne trebuie să fim fericiți și ce anume ne trebuie: Dumnezeu – Izvorul vieții, Credință, Familie, Biserică și Patrie. Să înțelegem că fără Dumnezeu nu putem face nimic. În Biserică, ne întâlnim cu Hristos Mântuitorul lumii, cu Maica Domnului și cu toți sfinții; Prin Patrie, aparținem unui neam; Prin Familie, trăim în normalitate și avem „un acasă”, grădină și o bucată de pământ, care să știm că e al nostru, de unde să ne câștigăm prin muncă cinstită pâinea cea de toate zilele. Ce este mai mult decât aceasta aduce nefericire, îngrijorare, tulburare, frică și alipire de pământ și nu de Cer. Cerul creștinului este plin de Dumnezeu, iar pământul trebuie să fie plin de binecuvântarea Sa.

Am mai învățat în acest post că nu-i deajuns să fim creștini ai dreptei credințe și ai dreptei mărturisiri, ci să fim creștini și ai dreptei viețuiri și făptuiri. Toți am încercat să facem bine, după puteri. Eparhia noastră, prin ierarhi, protopopi, preoți, monahi și credincioși, a intervenit cu ajutorul ei, adunând, de la noi toți, suma de 355.837 RON, dăruind spitalelor din Baia Mare și Satu Mare două ventilatoare mecanice, peste 5.000 de măști și 1.000 de halate, la nivel eparhial, iar fiecare protopopiat a donat pentru spitalele din zonă sume de bani, la fel fiecare parohie și mănăstire, precum și tinerii noștri creștini ortodocși au fost la datorie ajutând și sprijinind pe bătrânii în dificultăți și familiile nevoiașe în asigurarea hranei, alimentelor, medicamentelor și obiectelor de igienă.

Această situație grea ne-a adus într-o stare de solidaritate fără precedent. Și aceasta este partea pozitivă a acestei stări excepționale. Acum și-a arătat creștinismul adevărata forță de solidaritate și comuniune fraternă.

Iubiți fii duhovnicești,

Cu toții am sperat că până de Sfintele Paști vor fi ridicate restricțiile impuse din cauza pandemiei. Iată că nu a fost așa și se pare că ele vor fi menținute în continuare, deoarece nu este altă modalitate de apărare față de acest virus ucigaș decât izolarea.

Noi, însă, nu suntem despărțiți unii de alții, am fost mereu împreună. Preotul, păstorul de suflete, și familia lui au fost acolo, în comunitate, ca și cei din spitale, preocupându-se, unii de sănătatea fizică, iar ceilalți de sănătatea duhovnicească.

Nu am avut parte de slujbe solemne, dar, totuși, Altarele au avut Liturghie, Hristos Euharistic S-a jertfit pe Masa Altarului, slujbele au fost transmise la radio și TV, iar creștinii buni și evlavioși au putut să se mărturisească și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului, respectând regulile de siguranță, morții au avut preot la căpătâi, iar cei adormiți au fost pomeniți după rânduială.

Am ajuns din nou sărbătoarea Sfintei Învieri! Să Îi mulțumim Lui Dumnezeu că suntem vii și sănătoși și că Hristos Mântuitorul nostru este viu.

Să ne bucurăm de darul vieții și al Învierii, așa cum a hotărât Hristos să fie anul acesta. Casa și familia noastră s-au transformat, în aceste 40 de zile de post și izolare, într-o biserică și comunitate mică, dar adumbrită de același Duh Sfânt al lui Dumnezeu.

La ceas de sărbătoare, vă îndemnăm părintește, cu durere în suflet că nu putem fi împreună în biserici, ca la ora 24:00, când clopotele din toate catedralele, bisericile și mănăstirile din toată Eparhia noastră și din toată România vor vesti că „Hristos a Înviat!” să aprindeți lumânările în fiecare familie, să ieșiți în ograda casei sau la balconul sau ferestrele blocurilor și să spuneți toți, cu putere: „Hristos a Înviat!”. Și să răspundeți toți: „Adevărat a Înviat!”. Apoi să cântați de trei ori Imnul de Biruință al Învierii Domnului: „Hristos a Înviat!”.

Aceasta va fi Învierea altfel, în vreme de pandemie, pe care nu o vom uita niciodată, dar va fi aceeași Înviere a lui Hristos vestită mai puternic în toate orașele, satele, pe văi, dealuri și munți, încât va fi unică în felul ei, iar noi, slujitorii, cu durere și cu încredere în făgăduința Mântuitorului că va veni la noi, vom sărbători singuri, ca și apostolii în foișor, așteptându-L spre seară în Ziua Învierii, să ne aducă pacea și bucuria ca, atunci când restricțiile se vor ridica, să venim din nou în mijlocul mulțimilor la sărbătorile și evenimentele de peste an și să spunem că am văzut pe Domnul și că El este viu!

Îndemnăm preoții și consiliile parohiale să se organizeze în așa fel încât Sfintele paști, cu respectarea tuturor cerințelor de igienă și sterilitate, să ajungă la fiecare familie, fie chemându-i pe rând la biserică, fie în parohiile din mediul rural să fie duse la casele credincioșilor, pe sectoare, de către consilierii și voluntarii creștini. Odată cu Sfintele paști, vă trimitem în dar și cuvântul nostru pastoral la Învierea Domnului din anul 2020, împărtășindu-vă, odată cu el, părintească noastră dragoste.

Vă purtăm în rugăciunile noastre de arhipăstor și vă mulțumim cu recunoștință pentru rugăciunile pe care le-ați făcut pentru noi, păstorii de suflete. Vă dorim sănătate și sărbători luminate și rugăm pe Dumnezeu să vă ocrotească de îmbolnăvire și suferința de a avea bolnavi sau decedați în aceste zile de încercare, să vă întărească pe dumneavoastră și pe toți ostenitorii din spitale să-i îngrijiți pe cei bolnavi și să-i plângeți pe cei plecați. Vă îndemnăm să stăm de veghe în rugăciune în continuare, căci numai rugăciunea poate salva lumea, alături de credința că Hristos Cel înviat din morți este Mântuitorul lumii și Salvatorul umanității!

Vă întâmpinăm cu salutul mărturisitor: Hristos a Înviat!

Al vostru al tuturor, împreună cu voi rugător, pătimitor și încrezător că Dumnezeu este cu noi și că Hristos

Cel Înviat din morți ne va izbăvi de întristare și teamă și ne va dărui pacea, bucuria, fericirea, învierea și viața veșnică,

† IUSTIN

Episcopul Maramureşului şi Sătmarului

De la același autor

Ultimele din categorie