†SILUAN

Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei,

Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler,

și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală,

Har vouă, pace și bucurie de la Hristos Cel înviat din morți,

iar de la noi, părintești binecuvântări,

dimpreună cu străvechiul salut:

HRISTOS A ÎNVIAT !

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns să prăznuim, încă o dată, Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și să ne bucurăm de lumina ce răzbate, ca dintr-un izvor, din mormântul în care S-a culcat Biruitorul păcatului și al morții. Dar învierea Domnului mai are și o altă denumire: Pogorârea la iad. De aceea, preotul rostește, tămâind altarul, înainte de fiecare Sfântă Liturghie: În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca Dumnezeu; în rai cu tâlharul și pe tron ai fost, Hristoase, împreună cu Tatăl și cu Duhul, toate plinind, ca Cel necuprins.

Moartea și învierea lui Hristos nu-L privesc, însă, doar pe El, ci ne privesc pe toți și, mai ales, pe cei care, întru nădejdea învierii și a vieții veșnice, au adormit, acestea însemnând, pentru ei, eliberarea din legăturile și durerile morții, după cum cântăm și la slujba înmormântării: Tu ești Dumnezeu Care Te-ai pogorât la iad și ai dezlegat durerile celor ferecați. Iar canonul Paștilor (la cântarea a 5-a) spune: Nemăsurată milosârdia Ta văzând-o, Hristoase, cei ținuți în legăturile iadului spre lumină au alergat, cu vesele picioare, Paștile Cel veșnic lăudând. Iar la irmosul cântării a 6-a, cântăm:  Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi încuietorile cele veșnice ai zdrobit, ce îi țineau pe cei legați, Hristoase.

Pogorârea la iad a Fiului Omului înseamnă biruința Sa asupra iadului și eliberarea din legăturile lui a celor care spre Domnul nădejdea și-au pus, spre Făcătorul și Ziditorul și Dumnezeul nostru. Pe aceasta se întemeiază și rugăciunea noastră pentru toți cei trecuți în veșnicie și pentru iertarea păcatelor lor. Dar mângâierea și mai mare ne vine din aceea că pogorârea la iad a Domnului nu rămâne un fapt izolat, nu rămâne în trecut, ci, prin petrecerea Mântuitorului Hristos cu noi – în toate zilele, cf. Mt 28, 20 –, ea este lucrătoare, și astăzi, atât în plan general, cât și în plan personal.

În plan personal, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos Cel mort și înviat, Acesta Se pogoară în întreaga noastră ființă, cuprinzând și biruind iadul și întunericul păcatului ce își află sălaș în noi. În măsura în care noi chemăm Numele Domnului, în orice stare ne-am afla – chiar și de iad – Mântuitorul nostru și Biruitorul iadului ne răspunde, ne întărește și ne luminează, cu prezența Sa. Și acest lucru este confirmat și de cuvintele psalmistului care zice: Durerile iadului m-au înconjurat, întâm­pi­na­tu-m-au laţurile morţii. Şi când mă necăjeam, am chemat pe Domnul, şi către Dumnezeul meu am stri­gat. Au­zit-a din lăcaşul cel sfânt al Său glasul meu, şi stri­garea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui (Ps. 17, 6-7). Cuprinsu-m-au durerile morţii, pri­mej­diile ia­dului m-au aflat; necaz şi durere am aflat, şi Nu­me­le Domnului am chemat (Ps. 114, 3). Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne, Dum­ne­zeul meu, din toată inima mea, şi voi slăvi Nu­mele Tău în veac, căci mila Ta mare este peste mine şi ai iz­bă­vit sufletul meu din iadul cel mai de jos (Ps. 85, 12-13). Iar, la slujba vecerniei, auzim cuvintele: Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu; fie urechile Tale cu luare aminte spre glasul rugăciunii mele (Ps. 129, 1-2).

Domnul și Dumnezeul nostru nu stă și privește, cu indiferență, „de la distanță”, necazurile și frământările noastre, nici pe cele din plan personal, nici pe cele din plan general, ci este, după cum a făgăduit, împreună cu noi, chiar și în iadul cel mai de jos. De aceea, bine este să fie încredințat tot omul și să-și sădească în inimă, ca pe o certitudine, cuvintele psalmistului care zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâ­na iadului, când mă va primi (Ps. 48, 16). Că de mă voi pogorî la iad, Tu de față ești (Ps. 138, 8).

Pogorârea la iad este prefigurată, în Vechiul Testament, și de aruncarea în cuptor a celor trei tineri credincioși lui Dumnezeu, Anania, Azaria și Misail (cf. Dan. 3), la care se pogoară un „înger” ce îl preînchipuiește pe Domnul Cel pogorât la iad. Curajul și încrederea celor trei tineri aruncați în cuptor ne sunt pilduitoare. De la ei putem învăța felul în care, primind, cu pocăință, necazul ce vine peste noi, putem îndupleca mila lui Dumnezeu și ne putem izbăvi din „cuptorul” încercărilor și suferințelor prin care trecem. Iată în ce fel primesc cei trei tineri pedeapsa împăratului Nabucodonosor, zicând:  Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeul Părinţilor noştri şi lăudat şi preaslăvit este Numele Tău în veci.Că drept eşti întru toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte sunt căile Tale şi toate judecăţile Tale adevărate.Şi judecăţile adevărului ai făcut după toate cele ce ai adus asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că întru adevăr şi judecată ai adus acestea toate asupra noastră pentru păcatele noastre.Că am păcătuit şi am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit întru toate, şi poruncile Tale nu le-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca bine nouă să fie.Şi toate câte ai adus asupra noastră şi toate câte ai făcut nouă, întru adevărată judecată le-ai făcut. (...)Nu ne da pe noi până în sfârşit, pentru Numele Tău, şi nu strica legătura Ta, și nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine şi pentru Isaac robul Tău şi pentru Israil sfântul Tău. (...) Ci, cu suflet umilit şi cu duh plecat, să fim primiţi. (...) Şi acum urmăm Ție cu toată inima şi ne temem de Tine, şi căutăm faţa Ta. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după blândeţile Tale, şi după mulţimea milei Tale. Şi ne scoate pe noi, după minunile Tale, şi dă slavă Numelui Tău, Doamne (Cântarea celor trei tineri, 1-7; 11-12; 15; 17-19).

Pogorârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos, prefigurată de pogorârea îngerului Domnului la cei trei tineri aruncați în cuptorul cel de foc al babilonienilor, constituie o mare mângâiere pentru zilele noastre, atât în plan personal, cât și în plan general. Domnul Hristos nu nesocotește, nici azi, chemarea Numelui Său, ce vine din inimile zdrobite și îngrijorate ale celor încercați, strâmtorați, pribegi sau prigoniți. EL ESTE CU NOI și împreună-pătimește cu fiecare suflet ce cheamă Numele Lui! Ba El compătimește cu TOT OMUL, adică cu întreaga umanitate, dat fiind că, prin întruparea Sa, a asumat firea omenească în totalitatea ei, recapitulând astfel și purtând în El întregul Adam. De aceea, biruința Domnului asupra păcatului și a morții și, implicit, asupra iadului, este lucrătoare în tot sufletul care se unește cu El și se face părtaș, prin nașterea din apă și prin duh și prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui, la moartea și învierea Lui. Așa cântă și canonul Paștilor (în al doilea tropar de la cântarea a 3-a): Ieri, împreună m-am îngropat cu Tine, Hristoase, astăzi, cu Tine Cel înviat, împreună-mă-scol. Primirea crucii încercărilor și a suferinței, în Numele lui Hristos, înseamnă gustare din slava Sa cea fără de asemănare și fără de sfârșit: Ieri împreună m-am răstignit cu Tine; Însuţi împreună mă preaslăvește, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta.

Toată încercarea ce vine peste noi poartă în ea taina mântuirii, a izbăvirii din moartea cea veșnică, după cum cântăm: Veniți, toți credincioșii, să ne închinăm învierii lui Hristos, că iată, a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Fiecare încercare prin care ne este dat să trecem nu este decât o „cruce” izbăvitoare de moartea cea dinăuntru și aducătoare de înviere și înnoire. Să îndrăznim, așadar, și să urmăm prorocului Iona care, deși era înghițit de un pește mare, nu contenea să strige către Domnul, cu nădejde în izbăvire: Strigat-am, întru necazul meu către Dom­nul Dumnezeul meu, şi m-a auzit; din pântecele iadului strigarea mea, și a auzit glasul meu (Iona 2, 3). Și noi, să ne obișnuim să chemăm, în toată vremea, Numele Domnului nu doar peste noi și pentru ale noastre, ci peste tot omul și peste lumea întreagă, cu inimă compătimitoare și cu durere frățească pentru toți fiii oamenilor cu care suntem împreună-părtași la tot răul din lume și la urmările acestuia. Că aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El (Ps. 144, 19). Chemând Numele Domnului, ne facem părtași, pe noi înșine și pe cei peste care-L chemăm, la milostivirea și la iertarea pe care Domnul le revarsă peste toți cei care-L cheamă în ajutor, precum și la slava, la bucuria și la înnoirea, pe care ni le aduce învierea Sa.

Învierea lui Hristos văzând – în această binecuvântată zi – să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, unuia Celui fără de păcat! Că Aceluia Se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună și Tatălui Celui fără de început și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cu părintească îmbrățișare întru Hristos Cel înviat și cu arhierească binecuvântare fiecăruia dintre voi, al vostru, pentru tot binele rugător și de mântuire doritor,

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Dată la Reședința noastră de la Roma, la Luminatul Praznic al Învierii Domnului, în Anul Mântuirii 2022, luna Aprilie, ziua a douăzeci și patra.

Sursa: episcopia-italiei.it