† VISARION
Din mila lui Dumnezeu
EPISCOP AL TULCII
Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept credincioșilor creștini din această Eparhie,
Har, milă și pace de la Dumnezeu,
iar de la noi arhierească binecuvântare!
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!
(Luca 2, 14)
𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡̗𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖 𝑓𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑒𝑠̗𝑡𝑖,
Cu ajutorul Părintelui Ceresc am ajuns și în acest an la praznicul Nașterii Domnului sau Crăciunul, zi plină de lumină, de pace și de bucurie nesfârșită.
De peste două milenii mărim cu acest preafrumos imn „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14) Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și în această zi Prea Sfințită toți credincioșii sfintei noastre Biserici, dimpreună cu toți creștinii din întreaga lume prăznuiesc după frumoase și străvechi datini, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, ca Mântuitor al oamenilor și Domn al păcii.
Poate că niciodată cuvintele acestui imn îngeresc cântat deasupra ieslei din Betleem în noaptea sfântă nu pătrund mai adânc în inimile și în sufletele noastre ca în aceste zile de sărbătoare.
Prin înțelesul lor mântuitor, ele devin pentru noi un îndemn și o chemare sfântă la pace și la bunăvoire. Cu adevărat este o cântare angelică, o cântare a cerului ce ni se adresează nouă pământenilor, iar glasul colindelor și al cântărilor de la sfintele slujbe ne înnobilează ființa și ne cheamă la o viață nouă, la o curăție sufletească, la o adevărată și adâncă trăire creștină.
Ascultăm cu fior duhovnicesc cuvintele pline de har ale prorocului Isaia care ne spun „că Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5-6).
𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡̗𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖,
Sărbătoarea Crăciunului este o zi a bucuriei, a păcii și a vieții. Este ziua în care „așa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).
Nașterea Pruncului Iisus de la Duhul Sfânt și din Prea Curata Fecioara Maria înseamnă un lucru mai presus de fire și anume că însuși Dumnezeu s-a întrupat și s-a făcut om pentru lumea văzută și pentru noi oamenii.
Prin căderea în păcat a protopărinților noștri Adam și Eva întregul univers, cu toate frumusețile și creaturile lui și-au pierdut strălucirea avută la începutul creației. Pământul avea să crească „spini și pălămidă” (Facere 3, 18) iar neamul omenesc a căzut în „robia stricăciunii” din care după cuvântul Sfântul Apostol Pavel „făptura însăși se va izbăvi, pentru ca să se bucure de libertatea fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).
Omul trebuia să revină la starea cea dintâi, la perfecțiunea pe care o avusese când a fost creat de către Dumnezeu și pe care a pierdut-o în urma păcatului neascultării. Din dragoste pentru om ca și pentru lume „când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).
Într-adevăr însuși Mântuitorul Hristos a arătat că „păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oile sale, pentru că acestea viață să aibă și încă din belșug” (Ioan 10, 10).
Întreaga viață și activitate mesianică a Mântuitorului, de la ieslea săracă a Betleemului și până la Jertfa Sa de bunăvoie pe Cruce, a fost o jertfire totală pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. El a surpat zidul vrajbei dintre Dumnezeu și om și ne-a deschis calea către nemurire și către Rai așa cum glăsuiește colinda:
Raiul cel închis
Azi iar s-a deschis,
Șarpelui cumplit
Capul s-a zdrobit
Și strămoșii iară
Prin Sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit.
Se cuvine așadar ca în această zi în care Dumnezeu a venit la noi să fim la înălțimea acestei dumnezeiești bunătăți. Să ne străduim să fim vrednici de acest moment unic din viața omenirii, să fim mai buni, mai drepți, mai iubitori de aproapele, mai harnici făcători de pace.
Și aceasta pentru că un adevărat creștin trebuie să fie o făclie luminoasă răspândind în jurul lui dragoste față de familie, față de semenii săi ca și față de natura înconjurătoare, după cuvântul Domnului Iisus „aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16) iar Sf. Ap. Petru spune lămurit că fiecare creștin „să-și oprească limba de la rău și buzele sale să nu grăiască vicleșug și să caute pacea și să o urmeze” (1 Petru 3, 10-11).
𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡̗𝑖 𝑐𝑟𝑒𝑑𝑖𝑛𝑐𝑖𝑜𝑠̗𝑖,
Mântuitorul Iisus Hristos cel născut din Sf. Fecioară Maria ne-a adus pacea cea adevărată, căci El ne-a spus „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Dar această pace trebuie dorită și apărată, căci numai în pace putem lucra, numai în pace ne putem ruga ca să câștigăm pacea sufletului care ne îndreaptă către dragostea față de aproapele nostru, pacea trupului care ne ajută să trăim în muncă cinstită, în liniște și în cumpătare.
„Omul cel Nou” de care vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni 2, 14-16, este omul în care locuiește pacea lui Dumnezeu și care lucrează pentru împăcarea oamenilor cu Dumnezeu și întreolaltă.
Pacea este un dar al lui Dumnezeu și roadă a Duhului Sfânt (Galateni 5, 22) căci Dumnezeu este „Dumnezeul păcii” (Romani 15, 33) iar pacea trebuie căutată și însoțită de dreptate și de bucurie pentru că „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡̗𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖 𝑓𝑖𝑖 𝑠𝑢𝑓𝑙𝑒𝑡𝑒𝑠̗𝑡𝑖,
Trăim astăzi într-o lume încercată, într-o lume plină de lipsuri, de încercări și de războaie.
Din păcate mulți dintre noi avem o concepție descreștinată despre lume și despre viață, și de aici vine și criza morală și cea economică în care ne aflăm. Răutatea, violența în familie și chiar și în școală, vorbirea de rău, lipsa de iubire și de respect față de aproapele nostru își au obârșia în viața depărtată de Dumnezeu pe care o ducem.
Trebuie să fim conștienți de faptul că trăinicia neamului și a Bisericii noastre nu se poate întemeia decât pe învățăturile Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos și pe preceptele moralei creștine.
Precum ziceau bătrânii în colinde „Vremea e să vă treziți”, deci este vremea să ne trezim și noi ca neam și ca Biserică din „somnul cel de moarte” și să ne deșteptăm ca să putem împlini și noi îndemnul Sfântul Apostol Pavel care ne zice: „să ne îmbrăcăm cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare” (Coloseni 3, 12).
Așadar să ne îmbrăcăm în hainele credinței, ale dragostei de Dumnezeu și de oameni, păzindu-ne simțirile și alungând de la noi toată patima și răutatea, ca Pruncul Iisus să se sălășluiască în ființa noastră și să putem zice și noi cu apostolul: „de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel ce trăiește întru mine” (Galateni 2, 20).
Să ne rugăm Mântuitorului Hristos să ne dea tuturor gândul cel bun pentru împlinirea îndatoririlor creștinești și cetățenești prin respectarea învățăturilor celor sfinte ale Evangheliei păcii și a rânduielilor Bisericii noastre, iar conducătorilor țării și ai întregii lumi să le dăruiască înțelepciune de a se strădui pentru depărtarea tuturor pericolelor ce se abat asupra lumii și pentru pacea și buna înțelegere între popoare și credințe.
Să ne rugăm fierbinte Celui ce S-a născut în ieslea sărăcăcioasă ca pacea Betleemului cântată de îngeri și dorită de oameni, să răsune în întreaga lume, iar noi să fim făcători de pace căci aceia „fii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
Să împlinim îndemnul Sf. Ap. Pavel „Bucurați-vă desăvârșindu-vă, mângâiați-vă fraților, fiți uniți în cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi” ( II Cor. 13, 11).
𝐼𝑢𝑏𝑖𝑡̗𝑖𝑖 𝑚𝑒𝑖,
Cu aceste povățuiri de zidire sufletească vă dorim ca sărbătorile Crăciunului 2025, ale Anului nou 2026 și ale Bobotezei să le petreceți în pace, în familiile dumneavoastră, cu împliniri și bucurii duhovnicești și în deplină sănătate rugându-ne ca:
Cel ce în peșteră S-a născut și în iesle S-a culcat pentru a noastră mântuire, Hristos Adevăratul Dumnezeul nostru să ne mântuiască pe noi toți! Amin!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toți! (Romani 16, 24)
Sărbători fericite!
La mulți ani!
Al tuturor pururea rugător către Domnul Hristos,
† Visarion
Episcopul Tulcii