Psalmul 50 în slujbele Bisericii – urcuş duhovnicesc prin smerenie

În Duminici şi sărbători, Psalmul 50 de la Utrenie este urmat de Slavă..., Şi  acum…, şi de un stih care este de fapt începutul psalmului. Aceste cântări de după psalm fac şi ele apel ca, „pentru rugăciunile Apostolilor și ale Născătoarei de Dumnezeu” să fie curăţită „mulţimea greşelilor noastre.”

Relaţia strânsă a Psalmului 50 cu imnografia cărţilor de cult este de necontestat. Nu de puţine ori găsim în slujbe formula „miluieşte-mă pe mine” sau „miluieşte-ne pe noi”, aducând aminte chiar de Prorocul David care şi-a început în acest mod psalmul şi în acelaşi timp făcând legătura cu „miluirea” de care are nevoie omul din toate locurile şi din toate timpurile.

În acest sens, găsim scris cu măiestria specifică imnografului şi cu referire directă la acest psalm: „Miluieşte-mă, a zis David. Iar eu către Tine strig: Greşit-am, Mântuitorule, păcatele mele prin pocăinţă ştergându-le, miluieşte-mă. / Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! Pentru două păcate plângea David, iar eu pentru nenumărate greşeli strig Ţie. Acela îşi uda aşternutul cu lacrimi, iar eu nici o picătură nu am. Deznădăjduitu-m-am şi mă rog: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta.[1] La Cântările Învierii pe glasul şase – Utrenia de Luni, precum şi alături de alte rugăciuni, găsim: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stâpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi. / Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre; ci caută şi acum, ca un milostiv, şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.”[2] Imnograful, prin scrierile acestea, induce şi el în sufletul creştinului, asemenea psalmistului, „duhul umilit, inima înfântă şi smerită” pe care „Dumezeu nu le va urgisi”.

Găsim scris în Filocalie că atunci „când cineva cunoaşte că este lipsit de ajutorul lui Dumnezeu face multe rugăciuni şi cu cât le înmulţeşte pe acestea, cu atât se smereşte mai mult inima sa. Căci nimeni, rugându-se şi cerând, nu poate să nu se smerească. Iar inima zdrobită şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmul 50, 19). Deci, până nu se va smeri inima, nu se poate opri din împrăştiere.”[3] Slujbele, prin cântările specifice, ajută și ele din plin la zdrobirea inimii, pentru ca rugăciunea să fie curată.  Mai găsim în acest sens şi alte cântări de umilinţă: „Doamne, milostivindu-te ca un bun, spală întinăciunea sufletului meu, cu isopul milei Tale  Mântuitorule, şi, curăţindu-mă de necurăţia tinei patimilor, miluieşte-mă Stăpâne, mântuieşte zidirea Ta […].”[4]

 Prin isop, majoritatea Sfinţilor Părinţi văd „o prevestire a purificării prin sângele vărsat de Hristos, isopul fiind un arbust aromatic folosit în stropirile rituale (Levitic 14, 4; Numeri 19, 18).”[5] În Duminici şi sărbători, Psalmul 50 de la Utrenie este urmat de Slavă...,  Şi  acum…,  şi de un stih care este de fapt începutul psalmului. Aceste cântări de după psalm fac şi ele apel ca, „pentru rugăciunile Apostolilor și ale Născătoarei de Dumnezeu” să fie curăţită „mulţimea greşelilor noastre.”[6] După stihul menţionat, Duminica se cântă pe glasul al şaselea un fel de răspuns pozitiv şi plin de nădejde la toate cuvintele de umilinţă  de până acum: „Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit lumii viaţă veşnică şi mare milă.[7] Prezenţa Psalmului 50 aici, în cadrul Utreniei, închipuie întreaga săptămână petrecută în pocăinţă şi smerenie sau umilinţă, săptămână care culminează cu Ziua Învierii, când Dumnezeu revarsă mila Sa peste toți credincioşii. Acelaşi lucru îl putem afirma şi cu referire la anul bisericesc, care gravitează în jurul Sărbătorii Învierii Domnului, dar mai ales în ceea ce privește viaţa omului, care petrecând în rugăciune și smerenie, va fi miluit de Creatorul său.

(Părintele Cristian Dumitraş)

 

[1] Octoih mare, pp. 123, 124;

[2] Ibidem, pp. 448, 449;

[3] Filocalia, vol. X, traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, EIBMBOR, 1981, pp.112, 113;

[4] Ibidem, p. 538;

[5] Septuaginta IV - I, p. 150;

[6] Octoih mic, p. 49;

[7] Ibidem, p. 49;

Ultimele din categorie