Da, psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii, potoleşte tulburarea  şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş al celui cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu? Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun: dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire: uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte; odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, găteală foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi.

Psalmul este, glas al Bisericii, psalmul înveseleşte sărbătorile, psalmul naşte tristeţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de piatră, psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc. Ce descoperire înţeleaptă a Învăţătorului, Care a meşteşugit ca, o dată cu cântarea, să învăţăm şi cele ce ne folosesc! De aceea se şi întipăresc mai bine în suflete învăţăturile. Învăţătura dată cu sila de obicei nu rămâne, dar învăţătura cu plăcere şi cu bucurie se fixează mai trainic în sufletele noastre. Ce nu poţi învăţa din psalm? Nu, oare, măreţia bărbăţiei? Nu, oare, exactitatea dreptăţii? Nu, oare, sfinţenia castităţii? Nu, oare, desăvârşirea înţelepciunii? Nu, oare, chipul pocăinţei? Nu, oare, măsura răbdării? Nu, oare, tot ce ai putea spune despre faptele cele bune?

(Sfântul Vasile cel Mare, Tâlcuire duhovnicească la Psalmi, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2000, pp. 8-9)