Omul - fiinţă în conexiune?

Tehnica modernă aduce, o dată cu multele sale beneficii, şi înstrăinare, şi însingurare, şi îmbolnăvire trupească sau sufletească. Neutilizată cu discernământ, doar atunci şi atât cât este nevoie, creaţia tehnică se transformă dintr-o "bună slugă" într-un "rău stăpân".

Nu cu mult timp în urmă, s-a anunţat o adevărată revoluţie în învăţământul românesc prin faptul că se doreşte introducerea de manuale digitale, elevii având permisiunea de a utiliza tablete în timpul orelor. Ideea de a avea stocate pe un dispozitiv de doar câteva sute de grame toate manualele şcolare (precum şi materialul auxiliar) este extrem de tentantă în condiţiile în care elevii, chiar din primele clase, sunt nevoiţi să poarte ghiozdane ce cântăresc câteva kilograme. Evident, mai sunt şi alte avantaje în utilizarea de tablete care ţin de rapiditatea cu care este accesată informaţia, de posibilitatea de a fi conectaţi la internet sau de a folosi înregistrări audio/video în procesul didactic etc. Dar nu am văzut o dezbatere serioasă despre cât de sănătoasă poate fi pentru copii această interacţiune prelungită cu un dispozitiv digital. În primul rând, faptul că au tablete în faţă şi nu manuale constituie o ispită serioasă pentru orice elev de a utiliza tableta, în timpul orelor, şi în alte scopuri decât în cel didactic (le va fi mult mai uşor să-şi păcălească profesorii sau părinţii şi să aibă alte preocupări, inclusiv în timpul alocat temelor, acasă). Deja în ţările unde tableta este utilizată la şcoală există plângeri ale profesorilor că a scăzut semnificativ atenţia şi concentrarea elevilor. Dar cea mai mare problemă o reprezintă contactul îndelungat cu tehnologia, mai ales în cazul celor care nu au depăşit încă vârsta copilăriei. Dependenţa de tehnologie a copiilor şi a adolescenţilor a devenit o mare problemă şi ea se va accentua în anii următori. Este dificil şi acum a determina elevii să nu utilizeze aparatură (tabletă, telefon) în clasă. Dar dacă şcoala le va oferi această posibilitate, să nu ne mirăm că performanţele şcolare vor avea serios de suferit. La fel şi sănătatea.

Entuziasmul acesta cvasigeneralizat în faţa utilizării tehnologiilor recente se cuvine a fi serios temperat. Analiza impactului imediat şi a efectelor pe termen mediu şi lung ar trebui să constituie o prioritate nu doar pentru autorităţi sau pentru specialiştii din domeniu, ci şi, mai ales, pentru cei direct responsabili de educarea şi creşterea copiilor. Dar ce să facem când însuşi adulţii ajung, nu rareori, să fie dependenţi de ceea ce numim "modernitate tehnică"? În faţa acestei provocări, a confortului şi a performanţelor oferite de tehnologie, creştinul este chemat să dea un răspuns. În primul rând, slujitorii Bisericii sunt cei chemaţi să explice credincioşilor cum să se raporteze la această ispită a utilizării frecvente sau chiar excesive a tehnicii. M-am bucurat să constat că astfel de preocupări se regăsesc la mulţi preoţi, nu doar la cei mai tineri, prin natura vârstei mai familiarizaţi cu tehnologia, ci chiar la preoţii cu o consistentă experienţă pastorală. Spre exemplu, acum câteva săptămâni am fost invitat de către Părintele Mircea Stoleru, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul ieşean Galata, la un dialog cu credincioşii chiar pe tema "Modernitate tehnică şi conştiinţă creştină". Am exprimat atunci unele opinii pe care le-am considerat a fi relevante pentru subiectul în cauză şi pe care, în esenţa lor, le voi relua, la un moment dat, în articolul de faţă.

Istoric vorbind, doar în spaţiile creştine (şi mai ales în zona aşezămintelor monahale) s-au consemnat cele  mai serioase preocupări pentru o cercetare a naturii ce a generat, ulterior, o dezvoltare a tehnicii aşa cum o cunoaştem astăzi. Deloc întâmplător, s-a constatat că tocmai în mănăstirile în care a scăzut preocuparea pentru o viaţă de sfinţenie, pentru dobândirea, spre exemplu, a rugăciunii inimii, călugării sau cei din zona lor de influenţă au căpătat un interes sporit pentru studiu şi experiment. Se constată şi în zilele noastre că, atunci când nu este prioritară viaţa duhovnicească (în asceză şi rugăciune, în împărtăşire cu sfintele taine), omul se molipseşte de un soi de activism care poate fi de ordin social, dar şi de ordin cultural sau ştiinţific.

Ce ne spune acest lucru? Pe de o parte că, acolo unde a existat "fermentul" creştin, omul a avut curaj să studieze, să cerceteze, să ia în stăpânire natura, iar lucrul acesta s-a întâmplat în cerdacul mănăstirilor, în interiorul Bisericii, acolo unde s-au dezvoltat, spre exemplu, ştiinţa tiparului sau tehnicile de construcţie sau de zugrăvire/pictare a unor lăcaşuri sfinte. Pe de altă parte, înţelegem că acest mod de a ne raporta la lume provine şi dintr-o slăbire a legăturii cu Dumnezeu, omul preferând să ia în stăpânire creaţia prin forţele proprii. Tipul acesta de intercondiţionare îl sesizăm şi în Evanghelii. Sunt două momente în care ştim că ucenici ai Domnului s-au străduit să pescuiască chiar şi o noapte întreagă, dar, cu tot meşteşugul lor, n-au putut prinde nimic. Primul moment se petrece înainte de chemarea la apostolat a ucenicilor Petru, Iacov şi Ioan (v. Luca 5, 4-7), iar cel de-al doilea se petrece după Învierea Mântuitorului şi îl regăsim relatat la Ioan 21, 3-6. Acolo însă unde ştiinţa pescarului s-a dovedit a fi neputincioasă, apropierea de Dumnezeu a adus roadă multă. Încât o primă concluzie ar fi că suntem înzestraţi cu o capacitate extraordinară de a investiga creaţia şi de a o stăpâni prin mijloace de ordin tehnic, dar că ea păleşte în faţa "puterii" pe care o dobândim atunci când ne străduim să ne plasăm în proximitatea lui Dumnezeu.

Viaţa noastră şi cei 3C

Un alt aspect pe care-l putem lua în considerare în discuţia noastră este folosul pe care-l aduce (sau nu) utilizarea tehnicii în viaţa omului. Iar tehnica a adus, într-adevăr, foarte multe beneficii, dar a adus cu sine şi foarte mari probleme. Aş putea descrie această relaţie prin intermediul unor elemente pe care le-am numit, generic, cei 3C: confort, comunicare şi conectare. Este confortabil să stai la bloc, să ai străzile (sau uliţele) luminate noaptea, să ai o toaletă decentă în casă, să urci cu liftul sau să te deplasezi cu maşina, să poţi cumpăra dintr-un magazin lucrurile de care ai nevoie şamd. Dar aceste elemente aduc cu sine şi consecinţe negative. Omul nu mai trăieşte în natură (sunt oameni care nici nu-şi mai aduc aminte de când nu au mai văzut un cer înstelat noaptea, din cauza poluării luminoase), suferă de boli din pricina lipsei de mişcare şi a faptului că sunt nevoiţi să respire un aer viciat... şi exemplele pot continua. Comunicarea pare a avea mult de câştigat în epoca internetului, a telefonului mobil sau a televiziunii. Dar ceea ce s-a câştigat în accesibilitate şi viteză nu poate înlocui dialogul direct, faţă către faţă. Nimic nu poate înlocui prezenţa fizică a unei persoane, comunicarea excesivă prin intermediul tehnicii putând accentua sentimentul de singurătate, în loc de a-l înlătura. Conectarea la mediul virtual pentru perioade lungi (statul în faţa televizorului, navigatul pe internet, utilizarea jocurilor video) are, de asemenea, efecte negative asupra omului. Omul devine din ce în ce mai interesat de această "evadare" în virtual, fapt ce se traduce printr-o înstrăinare de el însuşi, ajungându-se chiar până la îmbolnăvire psihică. Se ajunge până acolo încât ceea ce numim "viaţa noastră" să se reducă de fapt la momentele petrecute prin mijlocirea unor dispozitive sau echipamente.

În concluzie, putem lesne constata că s-a pierdut sau a slăbit legătura reală dintre oameni (cât de obişnuită a devenit imaginea unei familii în care fiecare stă la propriul său televizor sau calculator!). S-a pierdut comunicarea de altădată, când fiecare se saluta cu fiecare, fapt ce mai este posibil doar în micile comunităţi rurale. Locuim perete în perete în blocuri de zeci de apartamente şi abia dacă ne salutăm pe scări (uneori nici nu ştim cine ne este vecin). Tehnica modernă aduce, o dată cu multele sale beneficii, şi înstrăinare, şi însingurare, şi îmbolnăvire trupească sau sufletească. Neutilizată cu discernământ, doar atunci şi atât cât este nevoie, creaţia tehnică se transformă dintr-o "bună slugă" într-un "rău stăpân". Pentru a ne feri de această viaţă-surogat pe care ne-o oferă exploatarea intensă a mijloacelor tehnice, nu ne rămâne decât să apelăm la armele pe care ni le indică întreaga literatura ascetică: paza minţii, paza ochilor, paza simţurilor în general. Avem nevoie să ne conectăm - vorba Părintelui Rafail - la "satelitul Doamne" mai des. Omul, fiinţă chemată la conexiune, iată o definiţie care, deşi formulată în spiritul modernităţii tehnice, acoperă o realitate veche de când lumea.

De la același autor

Ultimele din categorie