„Pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”

Da, există robi actuali! Robi „economici” și robi „ai credinței creștine”. Este o realitate a zilelor noastre. Fie că vrem, fie că întoarcem capul, ei suferă! Ce putem face? Petiții și proteste? Nu țin de noi. Dar, putem face un lucru minunat. Când ne aprindem pâlpâitoarea candelă, când ne frângem genunchiul la o mică rugăciune, să nu uităm „pentru cei robiţi şi mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”!

* „Într-o cameră întunecoasă din nordul Indiei, la lumina unor lămpi cu gaz, 12 copii fac brăţări ce se vând cu 40 de cenţi duzina. Aceşti copii, între 9 şi 14 ani, lucrează câte zece ore, zi de zi – fiind vânduţi pe bani gheaţă, de către părinţi, proprietarului atelierului. Suma cu care au fost vânduți? 35 de dolari.”

* „În ultimul deceniu al secolului nostru, mafiile traficanţilor au adus în Europa, prin zona Triestului, 35.000 de oameni pe an, călăuzindu-i noaptea prin munţii accidentaţi şi pădurile de la graniţa cu Slovenia. Tinere din Republica Moldova, România, Ucraina și Belarus au devenit marfă de trafic pentru bordelurile din Italia, Cehia, Albania și, de aici, către Europa Nordică.”

Sunt doar două exemple accesibile oricui, din mediul online, care descriu o stare de fapt a zilelor noastre – robia sau, pe limba omului contemporan, sclavia.

„Sclavia” este un cuvânt care, de cele mai multe ori, trezește amintiri întunecate dintr-o epocă apusă. Gândul ne duce la plantațiile de trestie de zahăr sau de bumbac, din sudul Statelor Unite, în secolul al XIX-lea; la corăbiile cu sclavi ce porneau de pe continentul african, îndreptându-se spre America, Europa sau Australia.

Instituțiile de statistică, dar și cele de protecție a drepturilor omului, vorbesc însă timid despre o nouă formă de sclavie contemporană. Din păcate, realitatea lumii în care trăim demonstrează deplinătatea cuvântului rostit cu reținere la nivel oficial – „se naște” o nouă boală modernă, de pe urma căreia unii suferă până la sânge, iar alții fac averi. Deși, oficial, sclavia este interzisă în toate țările, numărul sclavilor la nivel mondial este îngrijorător: 27 milioane de oameni au acest nedorit statut.

Ne place ciocolata? Dar copiii robi – ne plac?

În Brazilia, sclavii fabrică mangalul folosit la producerea oţelului pentru autoturisme şi alte maşini. În Myanmar, sclavii recoltează trestie de zahăr şi alte produse agricole. În China, copiii sclavi lucrează la fabricarea artificiilor. În Sierra Leone, sclavii lucrează în minele de diamant. În Benin şi Egipt, ei produc bumbac. Un raport al guvernului egiptean din 2009 estima că un milion de copii erau forţaţi să lucreze pe plantaţiile de bumbac.

Grăitoare sunt toate exemplele existenței sclaviei contemporane. Însă cel mai aproape de noi este un alt exemplu, care ne îndulcește viața de zi cu zi – ciocolata! În Coasta de Fildeş, un stat african care se luptă cu foametea chiar și în anul 2015, peste 12.000 de copii culeg păstăi de cacao, exportate pentru fabricarea ciocolatei. Cu toţii mâncăm ciocolată aproape în fiecare zi, bucurându-ne de gustul ușor amărui. În Europa, vorbim despre o artă a ciocolateriei – dar în spatele producerii acestei delicatese se ascunde un adevăr dureros, care implică abuzuri asupra copiilor şi sclavie.

Deşi pare greu de crezut, ciocolata de care ne bucurăm aproape zilnic este obţinută prin munca asiduă a mii de copii minori, folosiţi pe post de scalvi. Până în anul 2008, peste două milioane de copii africani au fost exploataţi pe câmpurile de cacao din Ghana şi Coasta de Fildeş. Aproximativ 75% din producţia mondială de cacao provine din Africa de Vest, în special de pe Coasta de Fildeș. Ce este mai dureros din toată acestă tevatură? Mai bine de jumătate dintre acești copii nu știu gustul ciocolatei, un produs care pentru noi și pentru copiii noștri se află de mult timp în categoria desertului „obișnuit”.

„Pentru cei robiţi şi pentru mântuirea lor”

De ce se roagă Biserica pentru cei „robiți”? Pentru că astăzi încă mai există robi! Suntem în secolul XXI, milităm pentru drepturile animalelor, dar întoarcem capul când vorbim despre robia actuală – la care, vrem sau nu vrem, suntem părtași. De ce suntem părtași? Pentru că, încurajând consumismul exagerat, creștem cererea de produse care își au originea în statele Lumii a III-a. Suntem creștini, următori ai Mântuitorului Iisus Hristos, Cel care a vindecat pe sluga sutașului. Suntem fii ai lui Pavel, care s-a rugat pentru robul Onisim. Deci, în rugăciunile noastre, nu trebuie să uităm pe cei care astăzi încă mai gustă din paharul robiei.

Nu doar în ectenia diaconală din cadrul Sfintei Liturghii ne rugăm pentru cei aflați în robie cruntă, ci în toate rugăciunile noastre. „Adu-Ţi aminte, Doamne, de oraşul acesta, în care vieţuim şi de toate oraşele şi satele şi de cei ce cu credinţă vieţuiesc într-însele. Adu-Ţi aminte, Doamne, de cei ce călătoresc pe ape, pe uscat şi prin aer, de cei bolnavi, de cei ce pătimesc, de cei robiţi şi de mântuirea lor”. Așa ne rugăm la dumnezeiasca Liturghie…

Hristos, Dumnezeul nostru, așa ne-a dat pildă. El Însuși a luat trup de rob, coborându-se în Umanitatea Sa, la nivelul fiecăruia dintre noi. Nu a venit ca un stăpân, ci ca rob… De cele mai multe ori, noi Îl întâmpinăm în calitate de stăpâni, El păstrându-și smerenia, până la capăt. O smerenie pe care o împrumută și celor care gustă robia. Da, există robi, sclavi, răpiți pentru credință! Să ne amintim de Mitropolitul greco-ortodox Paul de Alep, fratele Patriarhului Ioan al Antiohiei şi Johanna Ibrahim, Mitropolitul siro-iacobit al aceluiaşi oraş, răpiți și robiți de cel puțin un an jumătate… dar și de părintele Ibrahim Farah, răpit la sfârșitul lunii martie a anului 2015. După ultimele informații, a fost prins, legat la ochi și urcat într-o mașină – la sfârșitul Liturghiei. Sursele vorbesc despre un număr de 200 de familii din aceeași localitate, despre care nu se mai știe nimic din acea duminică. Să ne amintim și de maicile de la Maloulla, suflete curajoase, care nu şi-au părăsit biserica şi pe ocrotitoarea lor. Au preferat să rămână într-un sat fără locuitori, fără forţe de ordine, fără electricitate şi fără mijloace de comunicare, doar cu Sfânta Tecla – prima muceniţă creştină. Au rezistat în aceste condiţii aproape patru luni, până când, pe 9 decembrie 2013, Agenţia de Ştiri Siriană anunţa devastarea bisericii şi răpirea maicilor de la Maoulla. Au fost eliberate sub semnul umilinței, după luni de lacrimi şi rugăciune, după nenumărate intervenţii internaţionale, chiar şi din partea liderilor religioşi musulmani.

Conform ultimelor statistici, aproximativ o sută de copii creștini, dar și kurzi, cu vârste între 14 și 16 ani sunt ținuți ostatici în satul Manbij, la 55 de kilometri sud-vest de Kobani. Suficient? Nu fără românul nostru rob, răpit de către gruparea jihadistă salafistă „Sahel Al-Mourabitoune”. Iulian Gherguţ, din Romanul Moldovei, a fost răpit în Burkina Faso şi nu știm nimic despre viața lui.

Da, există robi actuali! Robi „economici” și robi „ai credinței creștine”. Este o realitate a zilelor noastre. Fie că vrem, fie că întoarcem capul, ei suferă! Ce putem face? Petiții și proteste? Nu țin de noi. Dar putem face un lucru minunat. Când ne aprindem pâlpâitoarea candelă, când ne frângem genunchiul la o mică rugăciune, să nu uităm „pentru cei robiţi şi mântuirea lor, Domnului să ne rugăm”!

De la același autor

Ultimele din categorie