Taina Cununiei, dileme contemporane

Multe situații se referă la acele „căsătorii” religioase dintre fiice ale Bisericii noastre dreptmăritoare, ce locuiesc și muncesc în Italia: prin împrejurările vieții, au ajuns să conviețuiască „liber consimțit” cu italieni, fără căsătorie civilă, aspirând doar la cununia religioasă, pe care o cer a se săvârși deși nu aparțin aceleiași confesiuni. În plus, numeroase cupluri solicită preotului să le oficieze doar prima parte a Slujbei de Cununie, logodna, încercând astfel să-și împace oarecum conștiința că au primit binecuvântarea Bisericii spre împreună viețuire. Paradoxal mi se pare faptul că încă există unii preoți „binevoitori” care îi încurajează în demersul lor.

Potrivit tradițiilor românești cele mai multe nunți au loc toamna. În trecut mai toate căsătoriile se organizau după ce se încheia munca câmpului și culesul viilor. De aceea m-am oprit de astă dată la un subiect, zic eu,  actual având în vedere că a trecut postul Maicii Domnului și până la cel al  Crăciunului mulți tineri vor cere de la Dumnezeu, prin taina Sfintei Cununii, să le sfințească iubirea.

 De ceva vreme am primit o sumedenie de întrebări „delicate” puse de unii credincioși în legătură cu săvârșirea Tainei Sfintei Cununii. Un tânăr s-a îndrăgostit de o colegă de facultate și acum au hotărât să se căsătorească. „S-a ivit o mică problemă”, îmi zise junele: „mireasa ține credința pe stilul vechi. Părinții săi insistă să ne cununăm la biserica lor”. Un alt caz: o tânără plecată să lucreze în străinătate s-a îndrăgostit de un francez catolic; ei ar vrea să se căsătorească, dar fiecare să-și păstreze confesiunea. Multe situații se referă la acele „căsătorii” religioase dintre fiice ale Bisericii noastre dreptmăritoare, ce locuiesc și muncesc în Italia: prin împrejurările vieții, au ajuns să conviețuiască „liber consimţit” cu italieni, fără căsătorie civilă, aspirând doar la cununia religioasă. În plus, numeroase cupluri solicită preotului să le oficieze doar prima parte a Slujbei de Cununie, logodna, încercând astfel să-și împace oarecum conștiința că au primit binecuvântarea Bisericii spre împreună viețuire. Paradoxal mi se pare faptul că încă există unii slujitori „binevoitori” care îi încurajează în demersul lor.  Am luat la cunoștință  despre o cununie între o româncă și un japonez ori musulman. Or mai fi și alte situații, poate la fel de complicate. De aceea consider binevenită o reiterare a condițiilor cerute mirilor în vederea primirii Sfintei Taine a Cununiei.

După învățătura Sfintei noastre Biserici, candidații la căsătorie trebuie să împlinească o serie de condiții religioase, morale fizice și sociale. Le vom enumera întâi pe cele religioase: să fie creștin ortodox, să aibă botezul valid și să fie membru al Bisericii cu toate drepturile, adică să nu fie excomunicat sau anatematizat. Apoi, nici mirele, nici mireasa să nu fi fost logodiţi bisericește cu o altă persoană, să nu fi fost căsătoriţi bisericește ori civil; dacă au fost, atunci să obțină divorțul. Un alt impediment religios la fel de important este ca mirele sau mireasa să nu se fi căsătorit de trei ori. De asemenea, persoanele să nu se afle în legătură de înrudire spirituală ori religioasă în grade în care sfintele canoane opresc căsătoria. Canoanele Sfintei noastre Biserici mai prevăd ca nici una să nu fie de altă religie sau confesiune, nici eretici sau schismatici. La fel, partea bărbătească să nu fi primit hirotonia sau hirotesia în vreo treaptă a preoţiei (canoanele 26 apostolic, 6 Trulan) și nici una dintre persoane să nu fi depus voturile monahale (canonul 16 Trulan). Tot o condiție de căpătâi este ca să aibă naşi ortodocși, cununați bisericește. Dacă cei ce doresc a se căsători, vor întâmpina și o serie de impedimente, pentru care Biserica prevede o serie de îngăduințe, ei trebuie să obțină întâi dispensele ce li se pot acorda și apoi să se înfățișeze înaintea sfântului Altar.

Cât privește condițiile morale, mirilor li se cere: să fie conștienți şi responsabili; să aibă capacitatea de a consimți în mod liber sau de a pronunţa în mod liber consensul necesar încheierii căsătoriei; să fie morali, adică să nu fi săvârşit acte grave din punct de vedere etic, devenind astfel inapţi sau nedemni de încheierea căsătoriei; persoanele să nu se găsească în legătură de înrudire morală în gradele în care Biserica interzice căsătoria (rudă prin adopţiune, înfiere sau tutelă).

Legat de condițiile fizice, să amintim: să nu fie de acelaşi sex; să aibă sănătatea fizică necesară, adică să nu sufere de boli ce ar primejdui sănătatea celuilalt sau pe a urmaşilor; să aibă integritatea corporală reclamată de convieţuirea conjugală şi scopul căsătoriei; să fi atins vârsta stabilită ca majorat matrimonial, adică vârsta fixată de legile statului şi de cele bisericeşti pentru ca o persoană să poată încheia o căsătorie; să nu existe între ele legături de înrudire fizică în grade care opresc încheierea căsătoriei.

În fine, condițiile sociale referă la necesitatea ca mirele și mireasa să fie cetăţeni ai statului unde vor încheia căsătoria sau să obţină aprobările necesare dacă provin din ţări diferite şi să aibă liberul exerciţiu al drepturilor civile; să aibă deplină libertate socială (să nu se afle în detenție sau în altfel de situaţii în care nu pot duce la îndeplinire încheierea căsătoriei decât prin aprobarea altora, de care depind); să încheie în prealabil căsătoria civilă şi să prezinte dovada acesteia.

Potrivit canoanelor, persoanele ce vor să se căsătorească trebuie să se mărturisească în prealabil şi să primească dezlegare de păcate ca și nănașii lor. În Bucovina încă se mai păstrează  așa zisele „vestiri”. Prin ele se înțelege anunțarea publică, în trei duminici sau sărbători consecutive, a hotărârii de a se căsători a celor în cauză, în scopul de a se da posibilitatea opririi căsătoriei acolo unde ar exista impedimente. O altă condiție foarte importantă, este ca slujba Cununiei să se săvârșească numai în biserică, după rânduiala prescrisă, chiar dacă solicitanții sunt persoane publice sau cu foarte mulți bani, care le-ar permite să imite unele rânduieli din Occidentul secularizat și înstrăinat de Dumnezeu,  săvârșind ritualul căsătoriei în parcuri, pe plajă ori în alte locuri străine de duhul și rânduiala Sfintei noastre Ortodoxii.

Aș insista îndeosebi asupra unor impedimente religioase, care – se pare – ori nu sunt cunoscute, ori sunt încălcate cu bună știință. Bunăoară, neatingerea vârstei canonice fixate pentru contractarea căsătoriei reprezintă un impediment la aceasta. Biserica prevede nu numai vârsta minimă de la care se poate contracta căsătoria ci şi pe cea maximă. După Sfântul Vasile cel Mare, un bărbat ajuns la vârsta de 70 de ani şi o femeie ajunsă la vârsta de 60 de ani nu ar mai trebui să aibă voie a se căsători. De asemenea, se opreşte căsătoria când se constată o diferenţă prea mare de vârstă între persoane. După gândirea Sfinților Părinți când diferența este mai mare de 15 ani se consideră că scopul respectivei căsătorii este desfrânarea. Nu li se poate administra Taina Cununiei celor deja căsătoriţi – civil sau bisericeşte – de trei ori, chiar dacă respectivele căsătorii s-au încheiat ca urmare a decesului unuia dintre soți. Măsura de a nu se permite căsătoria a patra s-a luat la un sinod întrunit la Constantinopol în anul 920, fiind acceptată în întreaga Ortodoxie. Tot legat de acest aspect, nu li se poate administra Taina Cununiei nici celor călugăriţi, deoarece ei, prin depunerea voturilor monahale, au renunţat de bună voie la toate drepturile, inclusiv la cel civil.

Cunoașterea acestor aspecte, dar și respectarea lor, va contribui la trăirea în modul cel mai intens a Tainei Sfintei Cununii, care trebuie să fie o icoană a iubirii lui Dumnezeu pentru lume.

Citește alte articole despre: căsătorie, Taina Cununiei, cuplu, logodnă

De la același autor

Ultimele din categorie