Secolul al douăzeci și unulea este cert unul al tehnologiei informatice. Malraux spunea că va fi mistic sau nu va fi deloc. Așteptăm.
Oricum, după mai bine de zece ani de la trecerea în noul mileniu, lumea nu s-a sfârșit, extratereștrii n-au coborât pe pământ, evreii nu s-au convertit la credința creștină. Oamenii au devenit însă mai conectați la aparate, dependenți de mobil ca de aer, robi ai tehnologiei fără de care ar muri în câteva ore.
Unul dintre fenomenele fundamentale ale acestui eon este revoluția televiziunii și cinematografiei. Cea mai mare revoluțe pseudo-filosofică de la comunism încoace este revoluția Holywood, cu variantele ei chinezești, indiene, nu mai puțin ridicole.
Industria vizuală californiană a schimbat din temelii modelele fundamentale ale umanității. Din nefericire, copiii nu vor să se mai asemene cu Hristos, ci cu Brad Pitt sau cu Harry Potter. Fetițele din Indonezia spun la turiști că le cheamă Angelina. Rușii oscilează obsedant ca măgarul lui Buridan – conform sondajelor – între Putin și Bruce Willis. Britanicii vor să fie ca Becks (nu berea, ci David Beckam). Despre români, ce să mai vorbim, la noi modelele sunt fie analfabeți multi-milionari, fie pitici cu Porsche, fie vidanjori media creatori de partide noctambule, fie fotbaliști drogați. Din păcate pandemia mediatică se extinde monstruos, dar aproape nimeni nu dă un semnal de alarmă. Societatea civilă e timidă și confuză, comunitățile creștine sunt închise în propria suficiență, intelectualitatea e mai preocupată de greve și de pâine decât de formarea oamenilor de mâine.
Revenind la Holywood, această sub-cultură cu dimensiuni planetare generatoare de miliarde de dolari și pierzătoare de suflete constă dintr-un complex de reguli sociale: anihilarea dușmanilor cu pistolul, uciderea tuturor celor care nu gândesc ca tine, polarizarea societății în tropos-ul de gașcă (prieteni și dușmani, buni și răi), sexualitatea aberantă promovată ca lege, violența justificată stupid, victoria cu orice preț, happy end-ul facil, câștigul nemuncit, frauda abilă, drogul ca substitut al realității, dinamitarea tradițiilor cu scop de marketing, doctrina triumfalistă a supremației americane.
Toate acestea, promovate subtil sau grosier în filmele mai sus pomenite sunt adevărate flagele pentru instituțiile creatoare de viață: neamul, școala, familia, Biserica.
Dar unul dintre simptomele profetice aș spune pentru viitor, de o capacitate malefică uluitoare, este principiul transformării omului în animal.
Omul a fost zidit după chipul lui Dumnezeu și trebuie să devină dumnezeu după har. Dumnezeu s-a făcut om ca omul să devină dumnezeu, spun în cor Evangheliile și soboarele ecumenice ale Bisericii. Omul trebuie să devină viață, bunătate, iubire, sfințenie, curăție, lumină și bineînțeles nemurire personală. Acesta este creștinismul. Religia vieții veșnice, lumina iubirii jertfelnice, bucuria Crucii, cunoașterea raiului și trăirea Învierii lui Hristos în viața fiecăruia.
Civilizația Holywood nu se poate ridica la aceste idealuri vii. Așa că le neagă existența. Dimpotrivă, ea propovăduiește activ și neabătut transformarea omului în animal. Oare cum? Idealizând valori sau puteri ale animalelor spre care omul ar trebui să tindă. Există filmul „Omul păianjen“, după care toți pruncii sunt înnebuniți. Agilitatea, puterea de a sări de pe o clădire pe alta, plasa gelatinoasă și elastică pe care o produce, toate fac din omul păianjen un ideal pentru copii, dar și pentru oamenii adulți, imbecilizați în fața pixelilor. Când eram mic am văzut „Omul din Atlantis“ cu un erou cu degete unite ca la batracieni, care înota cu o viteză uriașă. Toți copiii erau fascinați de creatura animalică.
Apoi, mai târziu am văzut „Omul Puma“. Nu mai țin minte nimic, decât că sărea ca o pumă, omora tot ce mișca și cam atât.
Mai grav este că omul devine fiară prin fiecare idealizare inconștientă dar stăruitoare a trăsăturilor de prădător ale acestor animale. Căci de bună seamă n-a văzut nimeni vreun film cu omul iepuraș, sau cu omul căprioară. Poate la desene animate. Finețea, gentilețea, fragilitatea, puritatea sau gingășia nu își au loc în registrele tematice ale filmului de masă. Dimpotrivă, furia, forța, viteza, instinctul ucigaș, setea de sânge, abilitatea de a aduce moarte, toate acestea transformă omul în prădător și pe ceilalți în pradă. Este o versiune vulgarizată a filosofiei anti-creștine și absurde a lui Sartre: „L`enfer c`est les autres“ (Infernul sunt ceilalți).
Neputincios în a-și împlini vocația de asemănare cu Dumnezeu, omul eșuează tragic în lumea animală. Un cântec fără melodie, îngînat de mulți puști acum câțiva ani, spunea: „You and me, baby, ain't nothing but mammals, So let's do it like they do on the Discovery channel“.
De asemenea, omul se transformă încet-încet în vârcolac, vampir, lup (The Wolf), zburătoare (Superman), tigru sau orice imaginează scenariștii înguști de la Holywood că ar simboliza puterea, agilitatea, vederea ascuțită, voracitatea, instinctul.
Prin acestea, cultura filmelor de acest gen se vădește a fi o cultură a morții, a păcatului legiferat și a răutății absolute, justificate în numele națiunii, a civilizației, a binelui comun etc.
Așa că Darwin n-a reușit să convingă nouăzeci și cinci la sută dintre oamenii acestui pământ că omul se trage din maimuță. Diferențele sunt evidente chiar și pentru cei mai puțin înzestrați cu trăsături umane. Dar ceea ce face sub-cultura mediatică este să-l transforme pe om în animal, exacerbând în el impulsurile și instinctele, cultivând în el apucăturile de fiară și afundându-l adânc în pământ sau mai bine zis „în cele mai de jos ale pământului“.