Pe lângă bucuriile duhovnicești, românul nostru evlavios a știut să adauge praznicului bucate specifice, pentru ca agapa cu cei dragi ai familiei să fie una specială, reflectând bogăția darurilor lui Dumnezeu făcute omului. Între aceste bucate deosebite, la loc de frunte stă o prăjitură tradițională, numită pelincuțele Domnului sau turtă cu julfă, pe care, din păcate, o prepară tot mai puține gospodine în zilele noastre.

Ar fi interesant să aruncăm o privire în rânduiala Bisericii referitoare la modul de postire în ajun de Crăciun, ca să înțelegem necesitatea practică a acestei minunății culinare. Potrivit tipicului, în ajun de Crăciun nu se consumă fierturi cu untdelemn, ci doar fructe și legume uscate ori fierte. În aceste condiții, vă închipuiți că le venea foarte greu româncelor să se arate la fel de ospitaliere cu musafirii ori colindătorii, vestitori ai Nașterii Domnului. De aceea, cred, au inventat o prăjitură ce nu folosește nici un gram de untdelemn ori margarină. I-au pus numele Pelincuțele Domnului din pricina asemănării cu nişte scutece a acelor turte, preparate doar din făină și apă, întinse cu făcălețul foarte mult până devin subțiri ca o pânză albă, foarte fină, peste care se pune o cremă obținută din semințe de cânepă.

Vă mărturisesc că în ultimii ani am găsit tot mai greu ingredientul de bază al prăjiturii: semințele de cânepă. Gospodarii noștri, truditori ai ogoarelor, o cultivă din ce în ce mai rar, probabil din cauza confuziei create de informația potrivit căreia cânepa aparţine categoriei plantelor considerate droguri, asociată cu temutul canabis. Potrivit specialiștilor, doar cânepa indiană are asemenea proprietăți. Ea nu poate fi cultivată pe ogoarele noastre, căci are nevoie de temperaturi mai mari decât cele oferite de clima țării noastre. Așa se explică de ce oamenii legii au prins pe mulți cultivatori de cânepă indiană ce şi-au amenajat sere sau alte plantații improvizate.

Așadar, legislația nu incriminează cânepa românească; ea ar putea fi cultivată, fiind o plantă industrială și medicinală cu vechi tradiții românești. Cine nu a auzit de ștergarele confecționate din cânepă ale bunicilor noastre? Sau de sforile ori de alte accesorii din gospodăria românească meșteșugite din fibrele textile ale buclucașei plante? În România se cultivă și astăzi cânepa, soiul autohton neincriminat de legislație, ce-i drept, pe suprafețe extrem de mici în comparație cu cele dinainte de 1989. Ba chiar în județul Bihor există o fabrică de prelucrare a cânepii; din tulpină se obțin materiale textile foarte căutate, iar din semințe, o gamă variată de produse cosmetice ori alimente naturiste, datorită proprietăţilor lor medicinale și curative.

Dacă tot am vorbit de prăjitura tradițională de Crăciun, vă oferim și rețeta noastră mănăstirească (din cantitățile următoare se pregătesc aproximativ 30 porții):

4 kg făină albă

5 kg semințe cânepă

3 kg biscuiți măcinați

1 kg miez nucă măcinată

5 sticluțe cu esență de vanilie

3 kg zahăr

Din făină se prepară un aluat relativ tare, adăugându-se doar un praf de sare. Coca obținută nu se lasă la dospit căci, neavând drojdie, se poate coace îndată. Pentru ca turtițele să fie aproape simetrice, aluatul se împarte în părți aproximativ egale, cam de dimensiunea unui măr obișnuit. După ce se întinde foarte bine cu făcălețul și se presară făină, în așa fel încât să pară ca o foiță subțire, turta se coace pe plita încinsă bine, apoi se pune la uscat. Este de preferat ca turtele să fie coapte cel puțin cu 2-3 zile înainte de prepararea prăjiturii.

Sămânța de cânepă se pune la uscat pe sobă, cum făcea bunica, apoi se macină. Bătrânii o băteau în piuă. Astăzi, nemaiavând așa ceva, ne vom servi de râșniţa de piper ori cafea. Într-un vas mare se pune cânepa măcinată, apoi se adaugă cam 5 litri apă caldă. Cu o lingură de lemn se amestecă bine, până când apa adăugată devine de un alb gălbui. Lichidul obținut, numit în unele locuri lapte de găină, se strecoară prin tifon într-o cratiță mai largă. Se adaugă din nou aceeași cantitate de apă caldă peste cânepă, repetându-se acțiunea. Cratița cu cei 10 litri de lichid se pune să fiarbă la foc nu foarte iute. Când conținutul începe să clocotească, deasupra se ridică un fel de cremă, asemănătoare cu urda când se fierbe zerul la stână. Acea cremă se ia ușor cu paleta, se pune într-un vas, lăsându-se la răcit. Separat se pun la foc aprox. 6 litri apă în care se adaugă un kilogram de zahăr, lăsându-se să fiarbă pentru obținerea siropului în care vor fi însiropate turtele.

În acest timp, peste crema de cânepă răcită în prealabil, se adaugă biscuiții măcinați, nuca mărunțită, esența de vanilie și zahăr după gust, apoi se amestecă, până se formează o pastă fluidă.

Turtele uscate se trec prin siropul fierbinte, așezându-se apoi pe un platou sau altă formă; peste ele se așterne un strat subțirel de cremă, repetându-se acțiunea până la obținerea unui foietaj suficient de înalt ca să poată fi apoi tăiat. Deasupra ultimei foi se presară fulgi de cocos ori nucă măcinată, pentru aspect. Sfârșindu-se toate, platoul sau forma cu prăjitura se va așeza la un loc răcoros, dar nu foarte rece. După ce turta cu julfă s-a răcit, se ține la frigider. La momentul servirii, se taie pătrățele de aproximativ 5 centimetri.