Un Crăciun fără Hristos?

 

Să cugetăm cu înțelepciune și să reîncreștinăm sărbătoarea Crăciunului. Să-L reașezăm pe Hristos-Copilul, în centrul ei. El aduce bucuria, El este strălucirea! Tot El trimite pe Moș Crăciun! Hristos reprezintă neprețuitul dar oferit de Tatăl Ceresc spre a ne mântui. Icoana Nașterii Sale trebuie să troneze și în bradul împodobit, căci Domnul este Pomul Vieții. Fără aceste aspecte, vom ajunge să trăim un Crăciun în absenţa lui Hristos, transformând praznicul înomenirii lui Dumnezeu într-o searbădă și păguboasă sărbătoare a consumismului, a bucuriei născute nu din evlavie față de Domnul întrupat, ci dintr-un festivism secularizat.

Ne apropiem de praznicul Nașterii Domnului, o sărbătoare ce ne mângâie sufletele răcite, adeseori prăduite de curentele secularizante contemporane. De aceea, la popasul sărbătoresc, voiesc a mă adăuga păstorilor din Betleem, care au avut bucuria să primească vestea cea bună a Nașterii Mântuitorului; odată cu ei, vă îndemn, prin rândurile de faţă: „să mergem până la Betleem și să vedem ce ni s-a spus și ce ne-a făcut cunoscut Domnul” (Luca 2, 15). Să mergem la peșteră, zic, pentru a ne întări credința, făcând mai vie mărturisirea în sufletele noastre, căci, din păcate, fie că observăm sau nu, traversăm o perioadă nu prea limpede ori liniştită. Lumea a devenit extrem de apatică, din pricina unei flagel care distruge nemilos credința de multe veleaturi a neamului nostru. Un accentuat indiferentism religios, îndesite atacuri furibunde asupra instituției Bisericii, o înverșunată luptă de scoatere a Religiei din școli, desacralizarea acerbă a sărbătorilor sfinte – toate la un loc se căznesc, parcă, să-L alunge pe Domnul Hristos din viața, ba chiar din istoria poporului român.

Hristos vine cu dorul de a ne reîntâlni

Unei asemenea crunte îndârjiri, Dumnezeu-Copilul îi răspunde cu dragoste. Nu a încetat să ne iubească, să-Și dorească a ne mântui. Din păcate, mulți dintre noi rămân indiferenți, reci, bicisnici în a înțelege, în a simţi taina necuprinsei iubiri dumnezeiești. Se va naște și anul acesta Domnul. Dar va fi cu siguranţă mai trist, mai îngândurat ca anul trecut. De ce? Între timp, am devenit și mai necruțători dușmani ai Lui, contestându-I virulent învățătura, dragostea, jertfa. Am ajuns formaliști, simpli împlinitori ai unor ritualuri, nevrând întotdeauna să le înțelegem. Am transformat credința într-o ideologie, într-o acumulare searbădă de informații teologice, fără a ne căzni să le trăim în mod plenar. Din fericire, încă mai sunt mulți frați români ce-și petrec frumos viața în Hristos. Candela credinței le pâlpâie în inimi, iar untdelemnul faptelor bune se găseşte din belșug. Pentru ei, dar și pentru ceilalți: răzvrătiții, încremeniții duhovnicește, Domnul totuși vine! Vine să Se nască tainic în Betleem, dar și în sufletele celor ce și le-au pregătit ca pe nişte curate, luminate peșteri, unde Pruncul Sfânt Se va sălășlui încă un an. Vine, deși are cunoștință despre nenumăratele noastre uneltiri sau răzvrătiri împotriva Lui. Vine, cu dorul de a ne reîntâlni. Vine, rămânând fidel iubirii ce ne-o poartă. Vine către noi, fiindcă vrea cu tot dinadinsul ca și noi să ne îndreptăm spre El.

Osteniți de corvoada grijilor de peste an, ne pregătim, așadar, de marea întâlnire cu Fiul lui Dumnezeu, Care va deveni Fiu al Fecioarei Maria. Evenimentul, unic în istoria umanității, a generat sărbătoarea numită obişnuit „Crăciun”. Nu împodobirea bradului, nu ritualurile bogate – uneori exacerbate – ale tăierii porcului la „Ignat”, nu venirea „Moșului Crăciun” proslăvim, ci Nașterea Domnului, înnomerirea Celui veșnic de zile, Hristos Împăratul, Creatorul Universului. Acest aspect al sărbătorii trebuie să-l avem în vedere în primul rând. Subliniez ideea, deoarece nu toți acordă importanța cuvenită praznicului împărătesc, insistând în mod păgubitor doar pe latura „Martei”: grija unei mese îmbelșugate, a bradului împodobit, a sosirii Moșului Crăciun ori altele asemenea. Se pare că nu așa cinsteau ziua înaintașii noștri.

Cum petrecea Crăciunul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare?

Ca să ne limpezim în această privință, vă lansez o provocare: să ne imaginăm în casa lui Ștefan cel Mare și Sfânt ori în cea a jertfelnicul domn Brâncoveanu Constantin. Cum credeți că au serbat ei Crăciunul? Copiii lor au avut parte oare de feericul brad, ornat cu zeci de podoabe strălucitoare? Nici vorbă! La români, primul brad a fost împodobit în 1866, în casa lui Carol I. Se înțelege că tradiția provenea din apus. Nici „venirea Moșului Crăciun” nu o putem certifica în acei ani: obiceiul a apărut târziu, abia prin secolul al XIX-lea, în America, de acolo preluându-se și adaptându-se în aproape întreaga lumea creștină.

Nici denumirea generică de „Crăciun” nu se cunoştea pe-atunci. Grigore Ureche pomeneşte într-o cronică nu de sărbătoarea Crăciunului, ci de a „Născutului”. La fel, Sfântul Ierarh Dosoftei, în cartea Despre viața și petrecerea sfinților, amintește de ziua Născutului Domnului Hristos. Termenul folosit în prezent pentru praznicul Nașterii Domnului are, se pare, origine apuseană recentă, intrând în limbajul eclesiastic, dar nu numai, după sec al XVIII-lea. Oare ce Crăciun o fi fost, fără brad, fără „Moșul” darnic, care, uneori, nu se dovedeşte destul de generos cu toți copiii, din moment ce o sumedenie dintre ei suferă de foame ori de frig? Deși lipsit de fastul actual, de milioanele de beculețe aprinse în bradul licărind, Crăciunul acelor timpuri se arăta mult mai luminos, mai bogat decât astăzi. De ce? Fiindcă oamenii, căutându-L în primul rând pe Domnul, îşi împodobeau sufletele. Hristos-Pruncul Se afla în centrul sărbătorii, ca Lumină care luminează tuturor. De ziua „Născutului”, Hristos însemna totul.

Hristos - Pruncul este bucuria deplină a Crăciunului

Dar ce-i de făcut în vremurile de acum? Să renunțăm la bradul împodobit nu putem! Să nu vină Moșul Crăciun la copii, ar fi prea dureroasă decizia.

Rămâne, așadar, să cugetăm cu înțelepciune și să reîncreștinăm sărbătoarea Crăciunului. Să-L reașezăm pe Hristos-Copilul, în centrul ei. El aduce bucuria, El este strălucirea! Tot El trimite pe Moș Crăciun! Hristos reprezintă neprețuitul dar oferit de Tatăl Ceresc spre a ne mântui. Icoana Nașterii Sale trebuie să troneze și în bradul împodobit, căci Domnul este Pomul Vieții: gustând din Trupul şi Sângele Lui primim garanția părtășiei cu lumina cea neînserată. Fără aceste aspecte, vom ajunge să trăim un Crăciun în absenţa lui Hristos, transformând praznicul înomenirii lui Dumnezeu într-o searbădă și păguboasă sărbătoare a consumismului, a bucuriei născute nu din evlavie față de Domnul întrupat, ci dintr-un festivism secularizat.

Cu nădejdea nezdruncinată că vom cinsti cum se cuvinte sărbătoarea Născutului, vă fac poftire să priviți cu atenție icoana Nașterii Pruncului Sfânt, ca să-L vedeți, dincolo de culori, execuție și stil, pe Însuşi Iisus, Dumnezeu prezent în istoria şi în viaţa noastră, în familia din Betleem, dar şi în familiile noastre, în bisericile unde ne adunăm să proslăvim sfânta Sa Naştere, însă îndeosebi în inimile noastre, curate şi pline de credinţă, unde vrem să-I simţim cu adevărat prezenţa dumnezeiască.

Citește alte articole despre: Crăciun, dar, dragoste, bucurie, Nașterea Domnului

De la același autor

Ultimele din categorie