Visul - un al doilea univers sufletesc al omului

Cei care însă au vise cu arătări hidoase și înfricoșătoare de demoni sunt cei împătimiți de felurite păcate și fărădelegi. Sfinții Părinți recomandau, pentru evitarea viselor urâte sau păcătoase, înfrânarea de la mâncare și băutură, cumpătarea sau restrângerea perioadelor de somn și mai ales citirea și simțirea rugăciunilor de seară (...)

Cu toții visăm. Visăm cu ochii deschiși, dar mai ales cu ochii închiși. Visăm lucruri frumoase sau înspăimântătoare, păcate sau virtuți, trecut, prezent sau viitor. Unii cred prea mult în visele lor și trăiesc alimentându-se din ele, socotindu-le vizionare sau predictive, alții se plâng că nici măcar nu mai pot visa și de aceea viața le este atât de sumbră și întunecată.

Ne dăm noi, oare, seama cât de bine ne caracterizează visele? Realizăm faptul că acestea dau mărturie clară și sinceră despre ceea ce este în adâncul sufletului nostru? Visul este ca un fel de oglindă, în care ne întâlnim, în fază nocturnă, cu experiențele care ne preocupă și ne ocupă timpul în fază diurnă. Gândurile, emoțiile, trăirile, păcatele, virtuțile care ne umplu ziua și viața se reîntorc adesea în somnul și visele noastre, însă, eliberate de cenzura realității și a discernământului, se dezvoltă până la paroxism. Spre exemplu, dacă cineva are gânduri de mânie asupra cuiva, în vis își poate imagina că îl vatămă sau chiar îl omoară, după cum o persoană înclinată spre senzualitate, pofte și plăceri trupești, în stare de somn și vis își poate vedea împlinite, ca în realitate, imaginațiile sau dorințele sale. Visul și lumea lui atât de bogată constituie un univers care nu a fost încă deplin elucidat, după cum nu a fost deplin descifrată nici ființa umană și viață ei lăuntrică, infinită în forme, nuanțe și manifestări.

Rolul visului într-o viață psihică sănătoasă
O primă întrebare la care trebuie să răspundem, într-o avalanșă de tălmăciri și interpretări ale viselor, începând cu unele puerile, „băbești“, și ajungând până la tratate elaborate, de phihanaliză, psihologie a adâncurilor sau a profunzimilor, este cea referitoare la rolul visului într-o viață psihică sănătoasă, deși acest ultim termen este tot mai greu de definit. La această întrebare, răspunsul cel mai bun și corect ni-l oferă psiho-onirologia sau „știința viselor“, care arată că aceasta face parte din structurile psihice arhetipale ale omului, iar nevoia de a visa este una firească pentru ființa umană. O treime din viața adultă a omului se petrece în somn sau, după cum spunea Sfântul Ioan Scărarul, fin observator al sufletului omenesc, o treime din viață ne-o petrecem în somn, alții chiar și mai mult. Fiecare ciclu de o oră de somn include, aproximativ, o secvență de 10-15 minute de vis.

Vise clasice și paradoxale/dumnezeiești;
îngerești sau drăcești; firești sau pur omenești
Visele sunt împărțite, din perspectivă medicală, în vise clasice, de care subiectul lor își aduce bine aminte după încetarea acestora, putând să le descrie chiar în amănunt, și visele paradoxale, despre care, chiar și trezită în timpul lor, persoana care a visat nu poate reconstitui nici un fragment. Așadar, cei care se plâng că nu mai visează au probabil astfel de episoade de vis paradoxal. Pe de altă parte, absența totală a viselor în timpul somnului ca și prezența frecventă a coșmarurilor sunt socotite a fi semne ale unor afecțiuni psihice. Prin urmare, cam toți visăm.
Sfinții Părinți împart visele în trei categorii: dumnezeiești; îngerești sau drăcești; firești sau pur omenești.
Astfel, se întâmplă ca unii să viseze sfinți, îngeri, prezențe dumnezeiești și se socotesc a fi „persoane chemate“ sau „alese“, cu o viață duhovnicească îmbunătățită. Alții, dimpotrivă, se întâlnesc, în vis, cu arătări înspăimântătoare, chipuri înfricoșătoare și amăgitoare de demoni, care tulbură și sperie sufletul.
Din acest punct de vedere, Biserica Ortodoxă este foarte circumspectă. Ea nu exclude astfel de manifestări, însă avertizează asupra discernământului de care „visătorul“ trebuie să dea dovadă. Sunt numeroase cazurile în care creștini sau creștine au fost ispitiți de diavol, ajungând nu doar la rătăciri mari, ci chiar la pierderea vieții din cauza unor astfel de vise. Există, într-adevăr, vise de la Dumnezeu, însă acestea sunt date a fi trăite, la modul autentic, de puține persoane, cu o viață duhovnicească sfântă. Cei care însă au vise cu arătări hidoase și înfricoșătoare de demoni sunt cei împătimiți de felurite păcate și fărădelegi. Or, aceiași Sfinți Părinți învață că fiecare păcat și patimă se lucrează printr-un duh foarte specializat al „răutății“ și este de presupus că aceste duhuri caută să agite, să sperie și să amăgească bietul suflet păcătos. De cele mai multe ori, atât visele cele dintâi, cu înfățișări sfinte, cât și cele din urmă, cu arătări și închipuiri înspăimântătoare, sunt specifice unor persoane implicate real în acest „război nevăzut“ împotriva păcatelor și a răului.

Cum își găsesc exprimare patimile în vise
Cele mai multe dintre visele noastre sunt, însă, unele firești sau naturale, omenești. Aceste vise dau mărturie, în mod paradoxal, mai mult decât orice altă formă de manifestare a ființei umane: gest, cuvânt, faptă, despre gândurile și trăirile intime ale respectivei persoane. Provenind din zonele inconștiente sau subconștiente ale sufletului, ele au, de multe ori, o legătură mult mai strânsă cu realitatea decât ne putem noi închipui, constituind expresia pe care o dobândesc, în somn, sentimentele, gândurile, dorințele, proiecțiile noastre sufletești, adică experiențele noastre diurne, din fază conștientă. Acestea sunt, în cea mai mare parte a lor, expresia unor experiențe mai îndepărtate sau mai apropiate de timpul real al persoanei, pozitive sau negative, fericite sau frustrante, arhivate în zonele subconștiente ale sufletului nostru, și care, asemenea unei furtuni, răbufnesc adesea la suprafață.
Cuviosul Nichita Stithatul, scriitor filocalic și ucenic al Sfântului Simeon Noul Teolog, explică foarte concret modul în care poftele sau patimile cuiva își găsesc exprimare în somnul și în visele acelei persoane. Sufletul care este atașat lucrurilor materiale, plăcerilor trupești își închipuie în somn „câștiguri de lucruri și de bani sau chipuri de femei și împreunări pătimașe“. Sufletul măcinat de furie și de răzbunare se vede „urmărit de fiare și șerpi veninoși și este năpădit de temeri și de spaime“, împlinindu-și, prin violență, trăirile sale dușmănoase. Sufletul chinuit de patima slavei deșarte sau a mândriei „își nălucește laude și primiri din partea mulțimii, scaune de stăpânire și de conducere (...); se vede purtat în trăsuri strălucitoare și uneori zburând în văzduh și pe toți tremurând de covârșirea puterii lui“. Așadar, visul poate fi socotit o a doua lume sau un al doilea univers sufletesc al fiecăruia, o oglindă a sufletului, în care fiecare se întâlnește cu trăirile sau sentimentele sale, pozitive sau întunecate, însă într-o formă amplificată până la paroxism.

Cum să evităm visele urâte
A altă posibilă întrebare este cea referitoare la controlul și discernerea viselor noastre. Sfinții Părinți recomandau, pentru evitarea viselor urâte sau păcătoase, înfrânarea de la mâncare și băutură, cumpătarea sau restrângerea perioadelor de somn și mai ales citirea și simțirea rugăciunilor de seară, care așază sufletul într-o stare duhovnicească specială, ocrotită de puterile îngerești.
În privința discernerii lor: de unde vin și despre ce mărturisesc, scrierile duhovnicești ortodoxe ne învață că recunoaștem aceasta din efectele lor. Atunci când un vis ne sensibilizează, ne aduce pace lăuntrică, ne îndeamnă la smerenie și pocăință, este unul bun. Când, din contra, ne agită, ne îngâmfă, ajungând să ne considerăm virtuoși, subiecți ai unor trăiri extraordinare, supranaturale, sunt semne ale unor ispite viclene.
În toate și mai presus de toate, criteriul de maximă obiectivitate îl constituie consultarea cu duhovnicul nostru, care ne va ajuta să discernem asupra viselor și trăirilor noastre sufletești. Așadar, nici să le primim pe toate ca și cum ar fi bune și mântuitoare, nici să le respingem în bloc, asemenea unora păcătoase și aducătoare de osândă și pedeapsă, ci să întrebăm un duhovnic încercat, care are darul deosebirii duhurilor, capabil să ne aducă liniște și mângâiere sufletească.
Însă, sfatul cel mai practic îi aparține tot Sfântului Ioan Scărarul, care, cunoscând numeroasele ispite ce pot veni unora prin vise, spune: „Cel care crede viselor este asemenea celui care aleargă după umbra sa și încearcă să o prindă“.

De la același autor

Ultimele din categorie