În tinereţe ai plecat din oraşul tău în lume. Ai trăit într-o ţară îndepărtată vreme de paisprezece ani. Ai lucrat într-o fabrică de perii şi cu timpul ai devenit proprietar al acelei fabrici. Însetai să te îmbogăţeşti, şi te-ai îmbogăţit. Te-ai căsătorit; soţia ţi-a murit Dumnezeule, ce multe zile sunt în paisprezece ani, şi tu te gândeai în fiecare zi ce minunat va fi când te vei întoarce ca bogătaş în oraşul tău natal, între prietenii de demult, şi vei începe să faci fapte bune în stânga şi în dreapta, iar întregul oraş te va admira!

 

În străinătate totul ţi se părea pustiu; sufletul tău era plin numai de amintiri despre oraşul drag, despre prieteni, despre cunoscuţi. În cele din urmă ai vândut totul. Venise clipa dorită, şi te-ai întors în oraşul tău dorit — dar, vai, ce dezamăgire! În paisprezece ani îţi muriseră toţi prietenii din tinereţe, toate rudele şi cunoscuţii. Peste tot feţe necunoscute, oameni noi. Cauţi casele vechi - nu mai sunt. Întrebi de vechile firme - au dispărut. Baţi la poarta prietenilor de altădată - îţi deschid străini şi îţi răspund cu mirare că nu ştiu despre cine vorbeşti. Aşadar, iarăşi în străinătate! Iarăşi între străini! Iarăşi pustietate, mai pustie ca niciodată. Caravana pe care o lăsasei la popas a plecat şi în locul ei a venit alta. Copiii se adună în jurul tău ca în jurul unui străin. Oamenii îşi întorc capetele şi spun: „Nu te cunoaştem!” Ţi s-a strâns inima; ai şezut pe o colină în afara oraşului şi-ai început să plângi.

 

„Unde să merg acuma? De ce oraş ţin eu? De care ţară, de care patrie ?” De patria în care au plecat toţi cei pe care în zadar îi cauţi. Tu ţii de oraşul ceresc, de Ierusalimul de sus, de pământul făgăduinţei, de patria cerească. Acolo s-a dus caravana ta. Iar tu lipeşte-te de o caravană nouă, şi fii bucuros. Căci şi această nouă caravană merge pe aceeaşi cale, spre aceeaşi ţintă. Sufletul tău a fost de-a lungul a paisprezece ani plin de năluci trecătoare; ca atare, acum se simte pustiu şi gol. Umple-te acum - dacă n-ai făcut-o deja - de ceva netrecător, nemuritor. Umple-te de Dumnezeu, Făcătorul tău. Crede în Dumnezeu şi crede în Hristos. Fă faptele bune pe care plănuiai să le faci; fă-le în stânga şi în dreapta, şi nu căuta ca oamenii să te admire, ci ca Dumnezeu să te miluiască. Şi oamenii noi din oraşul tău te vor iubi aşa cum te-au iubit şi cei care s-au dus. Fiindcă şi cei noi au simţire, se întristează, doresc. Şi ei caută mai presus de toate un om adevărat, un om bun. Fii tu descoperirea lor, ca să aibă de ce se bucura.

 

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2008, pp. 98-99)