Împărtăşania ne desăvârşeşte, nu ne iartă păcatele; ne iartă numai acele păcate ascunse nouă celor angajaţi într-o formă de viaţă spre desăvârşire, acelea pentru care nu ne-am pocăit deoarece au rămas ascunse conştiinţei pentru că nu ne-am cunoscut pe noi. Poţi să te împărtăşeşti dacă nu greşeşti! Dar aş vrea să-l cunosc şi eu pe acel creştin care într-o săptămână să nu greşească. Fie că a vorbit de rău, nu s-a rugat suficient şi permanent... Nu cred că ar putea reuşi cineva să fie pregătit fără spovedanie. Deci ca să te împărtăşeşti în fiecare Duminică e cam des. Câte fapte bune ai fi putut să faci într-o săptămână şi n-ai făcut? Sau răutăţile pe care le-au făcut alţii din cauza noastră!? Ori bunătăţile pe care nu le-au făcut alţii fiind împiedicaţi de noi!? Acestea se numesc păcatele lipsirii sau faptele bune pe care le-ai omis sau te-ai eschivat să le îndeplineşti. Nu prea întâlnesc la cei pe care-i spovedesc să-mi mărturisească: „Puteam să fac cutare lucru, dar m-am eschivat, puteam să împlinesc cutare faptă bună dar am amânat”. Vedeţi, şi asta înseamnă curăţire. Şi eu recomand tuturor să se spovedească bine, ceea ce înseamnă să te gândeşti la spovedit cu mult timp înainte, adică să-ţi faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregătit. Te-ajută părintele duhovnic, căci s-ar putea să uiţi unele lucruri, dar în orice caz, nu te duce nepregătit sau din obişnuinţă. Subliniez: Nu se poate să mergi la împărtăşit fără ca mai întâi să fi primit dezlegarea de păcate.

 

(Arhim. Arsenie Papacioc, Despre Spovedanie și Împărtășanie, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 27-29)