Putem avea aici, pe pământ, certitudinea că ajungem în Rai?
Noi suntem în spaţiul Raiului prin aşezarea noastră sufletească, prin bunătatea noastră, prin iubirea noastră, prin credinţa noastră. Prin ceea ce realizăm suntem de Rai, şi dacă nu suntem aşa – suntem de iad.
Da. De ce să n-o ai? Adică omul are certitudinea că e sănătos, are certitudinea că e bolnav, de ce n-ar avea şi certitudinea mântuirii? În sensul acesta, că ai trecut de la cele rele la cele bune, şi atunci eşti pe calea mântuirii. Pentru că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut, şi dacă stărui în bine nu se poate să ajungi la rău. Eu mai spun câteodată aşa – şi parcă îi ia groaza pe oameni când mă aud – că nu mi-e teamă că nu mă duc în Rai. De ce spun lucrul acesta: nu pentru meritele mele...
Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: „Să ştii că ţie nu-ţi dă Dumnezeu nicio plată, că ţie îţi place aici la mănăstire!”. Păi, îmi şi place, e drept că-mi place; dar nu stau pe plată, dacă e vorba.
Dar nu se poate, Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Eu am încredinţarea în bine, pentru că am încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Părintele Arsenie, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că „iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu”. Dacă sunt învăluit de iubirea lui Dumnezeu, „care n-are pe nimeni de pierdut” – cum zicea părintele Serafim – eu cred că n-are Dumnezeu de ce să zică: „Nu, tu n-ai loc în Rai”. Că Raiul e făcut pentru toţi oamenii care pot să participe la el. Raiul nu începe dincolo de lumea asta; începe aici. La noi la mănăstire era un părinte, şi zicea: „Măi, aicea poate să fie Raiul pe pământ!”. Şi eu ziceam: „Da, părinte, dar cu alţi oameni!”.
Care suntem de Rai, realizăm Raiul şi aici şi mergem şi dincolo în Rai. Important este să ştim de Dumnezeu, să nu vrem să ne despărţim de Dumnezeu.
(Ca şi în povestea aceea, în legenda aceea când i-a scos Domnul Hristos pe oameni din iad: era acolo şi o femeie egoistă care, când s-a ţinut cineva de picioarele ei ca să ajungă în Rai, ea s-a scuturat, şi când s-a scuturat să-l scuture pe ăla, s-a scuturat şi pe ea înapoi în iad.)
Adică, dacă eşti potrivit cu ceea ce vrea Dumnezeu, Raiul de fapt nu este atât un spaţiu, cât o realitate. Noi suntem în spaţiul Raiului prin aşezarea noastră sufletească, prin bunătatea noastră, prin iubirea noastră, prin credinţa noastră. Prin ceea ce realizăm suntem de Rai, şi dacă nu suntem aşa – suntem de iad. Adică iadul nu l-a creat Dumnezeu; nicăieri în Scriptură nu se spune: „şi a creat iadul"; doar că există iad. Dar cum există? Păi, există prin aceia care sunt de iad, care sunt cu o stare sufletească ieşită din sfera lui Dumnezeu; aceia sunt de iad. Aşa că noi credem şi mărturisim, nădăjduim la mila lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, nu pentru noi. (Arhimandritul Teofil Părăian)
(Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, București, pp. 97-98)
Vreau să simt bucuria lui Hristos!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro