Putem cere rugăciunea unui sfânt necanonizat?
Canonizarea oferă doar un statut oficial la ceea ce deja există neoficial: oamenii se roagă unui sfânt înainte ca Biserica, în cele din urmă, să-i stabilească un cult general, moment în care i se stabileşte o slujbă, o icoană.
În Biserica Ortodoxă nu este interzis să te rogi la Sfinţi necanonizaţi[1]. De fapt, canonizarea oferă doar un statut oficial la ceea ce deja există neoficial: oamenii se roagă unui sfânt înainte ca Biserica, în cele din urmă, să-i stabilească un cult general, moment în care i se stabileşte o slujbă, o icoană etc. Tot astfel, în mod particular, putem cere să se roage pentru noi oricărui creştin plecat dintre noi, aşa cum obişnuim să cerem rugăciunea creştinilor ortodocşi în viaţă – pentru că toţi sunt vii în Hristos; cu atât mai mult cineva a cărui viaţă sfântă sau mucenicie au fost bine-primite de Hristos Domnul nostru, astfel că el poate auzi rugăciunile noastre, mijlocind pentru noi. De aceea, dacă eşti inspirat să faci aşa, roagă-te cu toată încrederea Ieromartirului Serafim. De fapt, nu e nimic rău în a decupa fotografia lui şi a o pune între icoanele tale - dar nu într-un loc central, ci undeva deoparte, pe la marginea colţişorului tău de rugăciune, cum s-ar spune. Au fost mulţi oameni care au făcut astfel cu imagini reprezentând pe Sfântul Ioan de Kronstadt şi Sfântul Herman cu mult înainte ca ei să fie canonizaţi.
[1] Eu întrebasem dacă e bine să mă rog noului mucenic rus - Arhiepiscopul Serafim din Uglich, care în acea vreme nu era încă canonizat; portretul său fusese tipărit pe coperta revistei The Orthodox Word, Nov./Dec. 1971.
(Ne vorbeşte Părintele Seraphim Rose. Scrisori misionare, Editura Bunavestire, 2003)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro