Puterea învierii lui Hristos
Nu întâlnim și în zilele noastre evenimente care nu-și găsesc explicație, încercări care ne sfâșie sufletul, absurdități misterioase, probleme irezolvabile, în urma cărora ajungem să ne închipuim că soarele s-a stins și că luna nu mai dă lumină?
Hristos a murit pe cruce. Cât de greu le va fi venit Apostolilor, prietenilor Săi, tuturor ucenicilor Săi să trăiască acel moment! Până în ultima clipă ei vor fi sperat, vor fi așteptat o minune care să oprească dezastrul. Dar n-a fost așa; nemiloasa moarte le-a spulberat speranțele, le-a risipit toate visele.
Ceva asemănător nu li se va întâmpla oare și unora dintre noi? Nu întâlnim și în zilele noastre evenimente care nu-și găsesc explicație, încercări care ne sfâșie sufletul, absurdități misterioase, probleme irezolvabile, în urma cărora ajungem să ne închipuim că soarele s-a stins și că luna nu mai dă lumină?
Așa vor fi simțit și primii creștini, privind mormântul care le răpise tot ce aveau mai scump. Așa ni se întâmplă și nouă. Cele mai grele lovituri ale sorții sunt cele care se abat asupra noastră pe neașteptate: în plină viață, apare moartea, care ne răpește tot ce avem mai scump și atunci parcă încremenim de durere.
Învierea lui Hristos s-a produs pe neașteptate, asemenea unui cutremur de pământ. Era ceva care părea imposibil. Dar „puterea învierii Sale” ne va elibera și pe noi. Să rămânem puternici: în întuneric și lumină puterea și iubirea vor străluci asupra noastră. Să nu cădem în deznădejde. Chiar dacă ni se va părea vreodată că El este mort, să nu uităm că este viu în veci. Și că ne iubește cu iubire veșnică.
Prin această putere a lui Hristos, care se săvârșește întru neputința voastră, vi se va da să realizați cele irealizabile, și să atingeți cele de neatins.
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 350)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro