Poate că îţi aminteşti de cele două pasaje din Sfântul Pavel în care se spune: „Puterea Mea se arată în slăbiciune”. Slăbiciunea de care este vorba aici nu este aceea pe care o manifestăm atunci când păcătuim şi îl uităm pe Dumnezeu, ci acea slăbiciune prin care te arăţi cu totul mlădios, pe deplin transparent, cu desăvârşire predat în mâinile lui Dumnezeu. Căci de obicei ne străduim să fim puternici şi să-L împiedicăm pe Dumnezeu să-Şi manifeste puterea.

Îţi mai aduci aminte cum ai fost învăţat să scrii când erai mic. Mama ţi-a pus un creion în mână, ţi-a luat mâna ta în a ei şi a început s-o mişte. Iar fiindcă nu aveai nici o idee în legătură cu ceea ce voia să facă, ţi-ai lăsat mâna complet liberă în mâna ei. Acesta este lucrul pe care-l înţeleg prin puterea lui Dumnezeu ce se arată în slăbiciune. Te poţi gândi la asta ţinând cont de felul în care lucrează pânza unei ambarcațiuni. O pânză poate prinde vântul şi poate fi folosită pentru manevrarea unei bărci numai pentru că este atât de moale. Dacă în loc de o pânză pui o scândură tare, nu vei mai reuşi să-ţi conduci barca; slăbiciunea pânzei este cea care o face atât de receptivă faţă de vânt.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, traducere de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, 2006, pp. 44-45)